De Sărbători avem criză şi în România şi în Grecia. Oamenii sunt nemulţumiţi şi, în principiu, au aceleaşi probleme - salariile. La Atena, salariul minim a ajuns la 735 euro, la Bucureşti este de 670 ron. (4 roni = 1 euro), cu aproximaţie de 4 ori mai mic. Benzina are preţ european în ambele state. În supermarket-uri izul european se vede la preţuri, la marcă, şi mai ales la originea producătorului. Atât în Grecia cât şi în România, cu greu, mai găsim produse româneşti ori greceşti, importul fiind la modă. 
Preţurile din marketurile româneşti nu sunt deloc „prietenele” clientului de acasă. La ultima vizita acasă într-un supermarket sibian preţurile erau mai usturătoare decât cele din Piaţa Varvara, iar paleta de produse una internaţională. 
De aceea am decis să prezentăm o listă cu preţurile din piaţa centrală ateniană - Piaţa Varvakios de lângă Omonia, Km O al Atenei.

Ouăle 10-14 cenţi bucata.
Roşii 1 euro kg ,vinete, ardei, conopidă, varză, morcovi, dovlecei, ceapă, cartofi toate cu preţuri cuprinse între 50 şi 90 de cenţi pe kg, ficăciori, aripioare de pui 0,99 euro kg.
Carnea de pui de la 2 la 3 euro, carnea de miel şi de iepure de la 5 la 8 euro.
Carnea de porc de la 3 la 6 euro şi cea de vită de la 4 la 8 euro.
Peşte de la 1-2 euro la 35 euro pe kg.
La magazinul românesc de aici din piaţă varza murată costă 3 euro/kg.
Alte preţuri: zahăr 0,80 kg, orez 1,30 euro, fasole 1,60 euro, făină 0,65 euro, mere, pere, kiwi, banane, portocale, lămâi, rodii, gutui, prune, struguri de la 1-2 euro/kg.
Preturi la „delicatese”: turceştile-halva cu cacao, cu stafide 4-6 euro, prune uscate, alune 7-10euro, sâmburi de migdale, fistic - 18 euro, smochine uscate, seminţe de dovleac 6-8euro, de floare, de susan, miez de nucă 9-15 euro. Oferta bineînţeles că e bogată.
Alte preturi: bureţi de mare – 6 euro, piatra ponce - 1,5 euro, tot felul de pungi cu plante medicinale şi pentru bucătărie mediteraneană la un euro (tei, sunătoare, muşeţel, busuioc, ceai, maghiran, coriandru, piper, scorţişoară, ardei boia şi altele de care nici nu am auzit - mult folositul rigani ... maghiranul nostru autohton.
În piaţă există şi un restaurant care îşi pregăteşte pe loc ceea ce ai ales-burtă, ficat de porc ori picioare.
În zonă găsim şi o ouzerie cu mici „gustări” din fructele de mare.
Pentru a-şi câştiga clienţii vânzătorii de peşte te anunţă ca pe loc şi gratis îţi curata peştele cumpărat de la ei.
Hamsia proaspătă - 3,98 euro/kg, barbunia-3,50euro/ kg., bacaliaro - 7,98euro/kg, caracatiţa se vinde la un preţ între 8,90 şi 14,99 euro/kg şi calamarii mai mici la un preţ de 6-7 euro/kg. Ceva mai special: bakalaos de Naxos-20euro/kg, garida- 9-13 euro/kg, gloses cu 34-35 euro/ kg, galoes (leu de mare) la 6 euro, spada la 4euro/kg.
Porfires, kidonia-scoici, midii, melci - de la 5 la 10 euro, raci (astakos) şi garidono la 23-30 euro/kg.
Peştele sărat la 6,40-7,96-12,30 euro/kg. Loţi (0,79/kg), ananas (1euro buc.), castane (2,49euro/kg).
O şampanie românească pentru Sărbători costă aproximativ 5 euro şi sigur vă binedispune. 
CIM – RoMedia.gr  
Foto RoMedia.gr 
Fotografii din Piaţa Varvakios Omonoia găsiţi în rubrica fotoreportaj RoMedia.gr, clik aici romedia.gr/index.php