Atena si troica creditorilor sãi internationali UE-BCE-FMI au reluat, luni dimineata, în capitala elenã, dificilele lor negocieri în vederea finalizãrii noilor mãsuri de austeritate si a

deblocãrii unei noi transe de împrumut pentru Grecia.
Negocierile dintre reprezentantii troicii internationale si ministrul elen de finante Yannis Stournaras 'au fost reluate la ora localã 09:00 (ora 07:00 GMT), dar nu se stie când se vor încheia', a indicat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, un reprezentant al Ministerului de Finante de la Atena.
Potrivit acestui responsabil, guvernul grec nu a exclus ca aceste discutii sã continue pe aproape tot parcursul acestei sãptãmâni si chiar dupã prezentarea, joi, a proiectului de buget pentru 2014.
Reprezentantii troicii vor purta negocieri si cu ministrul muncii, Yannis Vroutsis, asupra proiectului legii privind reforma în domeniul securitãtii sociale, care vizeazã reducerea cheltuielilor publice, dupã cum a mai indicat acelasi oficial elen.
Lansat la începutul lunii septembrie acest an, auditul trimestrial al troicii /Uniunea Europeanã, Banca Centralã Europeanã, Fondul Monetar International/ asupra finantelor si reformelor în Grecia, a fost întrerupt la sfârsitul aceleiasi luni. A fost reluat la începutul lunii noiembrie, dar a fost din nou suspendat sãptãmâna trecutã în timpul unei reuniuni a Eurogrupului la Bruxelles.
În cadrul acestei reuniuni, zona euro a solicitat cu insistentã Atenei, care negociazã deblocarea unei transe de împrumut de un miliard de euro, sã realizeze reformele prevãzute în cadrul planul sãu de asistentã financiarã. “Negocierea este dificilã, dar cred cã în final se va gãsi o solutie”, afirma duminicã ministrul Stournaras, dupã o întrevedere cu premierul Antonis Samaras, cu care a discutat punctele ce urmeazã a fi negociate în cadrul întâlnirii cu troica.
Presa elenã a scris în aceste zile, dupã cum noteazã AFP, cã, în afarã de mãsurile necesare pentru a face fatã deficitului bugetar previzibil pentru 2014, Atena si troica urmeazã sã se punã de acord asupra viitorului a trei întreprinderi publice considerate deficitare si a continuãrii programului de privatizare, aflat în întârziere.
Pãrtile vor purta discutii si în legãturã cu noua taxã funciarã, eventuale noi tãieri ale pensiilor, precum si cu reducerea posturilor de functionari.
O parte a mass-mediei elene considerã cã negocierile se vor prelungi pânã la formarea unei coalitii de guvernare la Berlin, în conditiile în care Germania joacã un rol esential în deciziile troicii.

Deea Mazilu – RoMedia.gr