Tipărire

Statele zonei euro au aprobat, vineri, eliberarea unei tranşe de 2,5 miliarde de euro pentru Grecia, sumă care ar trebui să acopere necesarul de cheltuieli al guvernului elen până după alegerile parlamentare din Germania, programate în septembrie.

Reprezentanţii guvernelor din zona euo au avizat tranşa într-o videoconferinţă, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Bloomberg. Grecia a adoptat joi un ultim set de măsuri necesar pentru îndeplini condiţiile puse de creditorii internaţionali.
O comisie a parlamentului german votează luni în privinţa contribuţiei Berlinului pentru Grecia. De asemenea, Atena urmează să primească alte 1,5 miliarde de euro, sumă provenind din profiturile obţinute de băncile centrale din zona euro prin programul Băncii Centrale Europene de achiziţie de obligaţiuni ale statului elen.
Grecia va primi banii după finalizarea procedurilor naţionale de aprobare. Statul elen aşteaptă 1,8 miliarde de euro şi de la FMI. Conducerea Fondului se întruneşte luni pentru a discuta contribuţia.
Grecia a fost susţinută de statele din zona euro şi FMI cu două pachete de împrumuturi totalizând peste 200 de miliarde de euro începând din 2010, după ce îndatorarea ridicată a ţării a făcut imposibilă rostogolirea datoriilor pe piaţa fianciară.
Împrumuturile au fost condiţionate de măsuri dure de austeritate, precum concedieri, reduceri de salarii şi creşteri de taxe.

Deea Mazilu - RoMedia.gr  

Accesări: 1698