Nu are relaţii comerciale strânse cu restul Uniunii Europene iar geografia sa nu-i permite să dezvolte o bază industrială domestică care să intre în competiţie cu ţările europene nordice şi cu atât mai puţin, cu cele din restul lumii.  Aceste deficienţe fac Grecia dependentă de susţinători externi, iar singurul activ valoros pe care poate să-l ofere susţinătorilor este poziţia geografică de importanţă strategică, în estul Mării Mediterane.
UE, prin intermediul monei unice, a fost sponsorul Greciei pentru mai bine de un deceniu. Între timp, relaţiile curente ale Europei cu Rusia şi Turcia sunt bune, iar importanţa strategică a Greciei în regiune devine prin urmare redusă. Mai mult, sponsorizarea Greciei este şi mai costisitoare deoarece nucleul european care exportă capital către Grecia are la rândul său probleme interne. Practic, principalul motiv pentru care UE este îngrijorată de situaţia din Grecia este acum expunerea pe datoria publică grecească a sistemului financiar european.
Principala problemă a Greciei în viitorul apropiat va fi să menţină relaţii suficient de strânse cu UE pentru a menţine convingerea blocului cu privire la faptul că “tăierea” Greciei n-ar merita efortul. Asta înseamnă că trebuie să menţină un delicat echilibru între ameninţarea cu falimentul, care cel mai probabil ar duce la un dezastru financiar în restul Europei în urma efectului de contagiune şi respectarea regulilor impuse de Bruxelles pentru a se asigura că UE va ajuta în continuare Atena. Deşi UE este sponsorul extern principal al Grecie, economia locală nu va putea să crească atâta timp cât este în aceeaşi uniune monetară cu mult mai competitivele ţări nordice. Astfel, pe termen lung, ieşirea din zona euro este cel mai probabil deznodământ. Însă pentru că ieşirea din euro-zonă şi, posibil, din Uniune ar fi un proces dureros pentru care niciun politician nu doreşte să fie responsabil, procesul exitului este amânat.
Între timp, creditorii Greciei se vor concentra pentru izolarea haosului politic din ţară în pregătirea separării sale de sistemul european. Prin urmare, politicienii greci vor face mişcări îndrăzneţe (cum ar fi solicitarea unui referendum, aşa cum fostul premier George Papandreou a încercat) pentru a se asigura ca sunt auziţi în Uniune şi pentru a sublinia riscurile de contagiune pentru întreaga UE.
În timp ce pieţele şi autorităţile trebuie să facă faţă problemelor din alte ţări membre, dificultăţile Greciei vor continua să fie un factor important, pe măsură ce noi cifre şi mai multe pachete de salvare sunt luate în discuţie. Grecia se află în recesiune din al treilea trimestru al anului 2008. De atunci economia sa s-a contractat cu 20% (7% doar în 2011), iar estimările pentru 2012 sunt de o scădere cu încă 3%. Datoria suverană a crescut cu peste 150% în ultimii 10 ani; acum, datoria generală este de circa 350 mld. euro, adică aprox. 160% din PIB. După începerea crizei financiare, dobânzile la obligaţiuni au crescut atât de mult încât Grecia nu a mai fost capabilă să se finanţeze de pe piaţele internaţionale.
La mijlocul lui 2010, aşa-zisa troică – Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană – au oferit primul pachet de ajutor, în valoare de 110 mld. euro. Săptămâna trecută, Grecia urma să primească un al doilea pachet în valoare de 130 mld. euro pentru a-şi recapitaliza băncile şi pentru a rambursa din datorie. Un ajutor suplimentar de 107 mld. euro este oferit prin reducerile voluntare a datoriilor din partea creditorilor.
Ţinta ajutoarelor este de a reduce datoria totală a Greciei la 120,5% din PIB până în 2020. Totuşi, ţintele asumate odată cu primirea noului ajutor probabil că nu vor fi atinse. Ultimele informaţii “scurse” din rapoartele FMI arată că este mai realistă atingerea unui nivel al datoriei de 120,5%.
Troica speră că Grecia va ieşi din criză pe fondul majorării cererii externe pentru bunurile şi serviciile greceşti. Iarăşi, este puţin probabil ca atingerea unei balanţe comerciale pozitive să se producă în 2014, având în vedere că ţara are deficit comercial încă de la începutul anilor ’60. Grecia exportă doar echivalentul a 5% din PIB către UE şi circa 10% din PIB către restul lumii.
Pe de altă parte, date din 2009, arată că ţara importase 3,3% din capitalul global. Este de aşteptat ca economia locală să slăbească în continuare, pe măsură ce băncile elene, care deţineau cca. 40 mld. euro din datoria publică a ţării înainte de reducerea voluntară, au continuat să restricţioneze creditarea. Băncile trebuie să facă faţă reducerii depozitelor (în 2011 acestea au scăzut cu 15%), cu numărul crescând de credite neperformante (în jur de 14% în 2011) şi să ceară asistenţă financiară externă pentru a se recapitaliza (aprox. 30 mld. euro din pachetul de ajutor de 130 mld. euro va fi folosit pentru asta). Scăderii cererii domestice pentru bunuri şi servicii i se adaugă şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei precum şi migraţia tinerilor şi specialiştilor care nu mai văd un viitor în Grecia şi se mută pe pieţele muncii din ţările nordice.
Troica încă vede o creştere economică pe termen lung de 1,75%, însă presupunând că Grecia va rămâne în zona euro şi în UE. Ţara a impementat deja măsuri de austeritate dure. Între 2009 şi 2010, Grecia şi-a redus deficitul bugetar cu aproape 5% din PIB, de la 15,4% până la 10,5%, cea mai mare consolidare fiscală a unui membru al eurozonei sau OECD. Acum se aşteaptă continuarea austerităţii. Anumite sectoare economice, cum ar fi bugetul pentru apărare, n-au fost încă atinse, iar în 2012 se aşteaptă concedierea a peste 55.000 de bugetari (ţinta finală fiind o reducere cu 600.000 a numărului bugetarilor până în 2015, reprezentând 12% din totalul forţei de muncă greceşti).
Este puţin probabil ca ţintele pe care troica şi Grecia le-au negociat să fie atinse. Revenirea Greciei depinde în mare măsură de factori externi şi, aşa cum au arătat-o ultimii doi ani, este o şansă bună ca ţara să relaxeze implementarea măsurilor de austeritate. Deja liderii europeni şi-au avertizat parlamentele că al doilea pachet de ajutorare pentru Grecia ar putea să nu fie cel din urmă.
Pentru RoMedia.gr - Deea Mazilu