Tipărire

Grecia a fost mustrată de o instanţă a ONU pentru blocarea aderării Macedoniei la NATO în 2008, din cauza disputei de lungă durată privind utilizarea de către fosta republică din Iugoslavia a numelui "Macedonia". Tensiunile între Grecia şi Macedonia s-au accentuat în luna septembrie când o statuie gigant a regelui războinic antic a fost dezvelită la Skopje. Ambele naţiuni pretind că acesta face parte din moştenirea lor culturală.
Hotărârea de luni a Curtii Internaţionale de Justiţie de la Haga nu va soluţiona litigiul, dar adaugă greutate acuzaţiei guvernului de la Skopje conform căreia veto-ul Greciei faţă de încercarea sa de a se alătura NATO şi Uniunii Europene este nedrept.
Macedonia a salutat decizia şi şi-a exprimat speranţa că Grecia va lua măsuri pentru a rezolva problema. Atena vede folosirea numelui de Macedonia ca viitoare pretenţii teritoriale asupra provinciei sale de nord numită tot Macedonia. Disputa îşi are rădăcinile în destrămarea din 1991 a Iugoslaviei, dar de fapt, datează din vremea lui Alexandru cel Mare, când teritoriul numit Macedonia nu era despărţit de frontiera actuală, care separă cele două naţiuni.
Tensiunile între Grecia şi Macedonia s-au accentuat în luna septembrie când o statuie gigant a regelui războinic antic a fost dezvelită la Skopje. Ambele naţiuni pretind că acesta face parte din moştenirea lor culturală. 
Sursa: Epochtimes.com

Accesări: 869