SchengenGrecia s-a pronuntat ca stat in favoarea aderarii fara intarziere a Romaniei si a Bulgariei la spatiul Schengen, iar ca presedintie a Consiliului UE vom insista pentru obtinerea unui consens privind adoptarea unei decizii in acest sens, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute, la Atena, ministrul pentru ordine publica si protectia cetatenilor, Nikolaos Georgios-Dendias.
'Grecia s-a pronuntat, ca tara, in mai multe randuri in favoarea aderarii fara intarziere a Romaniei si a Bulgariei la zona Schengen. Ca presedintie vom vedea daca vom putea ajunge la un consens privind aderarea, pentru ca intre cele doua pozitii sa nu existe nicio diferenta. Vom insista pentru asta', a declarat oficialul elen, in cadrul unei conferinte de presa.
Nikolaos Georgios-Dendias, ministrul grec pentru ordine publica si protectia cetatenilor, este oficialul elen care va prezida in timpul presedintiei Greciei reuniunile Consiliului Justitie si Afaceri Interne (JAI), sectiunea afaceri interne.
La jumatatea lunii decembrie, adjunctul ministrului grec de externe, Dimitris Kourkoulas, afirma, la Bruxelles, ca presedintia elena a Consiliului UE va face tot posibilul pentru a alege momentul si modul cele mai potrivite pentru a pune pe agenda Consiliului chestiunea aderarii Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, in asa fel incat sa obtina rezultate pozitive.
'Suntem foarte constienti de dezamagirea din aceste doua tari pentru ca nu au reusit sa adere inca la zona Schengen. Stim ca este o chestiune foarte sensibila, nu numai pentru Romania si Bulgaria, ci si pentru alte state membre. Vom face tot posibilul in a alege momentul si modul in care vom pune chestiunea pe agenda in asa fel incat sa obtinem rezultate pozitive', a declarat Kourkoulas, in cadrul unei conferinte de presa in care a avut loc predarea de stafeta intre Lituania, fosta detinatoare a presedintiei Consiliului UE, si Grecia, ce asigura in prezent aceasta functie.
Dimitris Kourkoulas a precizat cu acel prilej ca dosarul Schengen este legat si de 'procedura pe MCV', insa a dat asigurari ca 'presedintia greaca va incerca sa gestioneze acest lucru intr-un mod productiv'.
Romania si Bulgaria au prezentat o declaratie comuna in Consiliul JAI din 5 decembrie, in care au precizat ca vor solicita reluarea discutiei despre aderare in momentul in care este intrunita unanimitatea.
'Romania considera ca o noua discutie la Consiliul JAI privind aderarea la Spatiul Schengen fara perspectiva unei decizii politice care sa intruneasca unanimitatea este de natura sa perpetueze acest blocaj, care nu ii poate fi imputat, dat fiind faptul ca a indeplinit toate criteriile prevazute de acquis-ul Schengen. Evidentiind mentinerea angajamentului privind aderarea la Spatiul Schengen si deschiderea de a coopera indeaproape cu statele membre pentru atingerea acestui obiectiv, Romania si Bulgaria au precizat ca vor solicita reluarea discutiei in cadrul Consiliului, fara intarziere, in momentul in care este intrunita unanimitatea', se preciza in declaratia comuna romano-bulgara.
Totodata, cele doua state au invitat partenerii europeni sa raspunda, in cel mai scurt timp posibil, asteptarilor legitime privind o decizie pozitiva de aderare a Romaniei si a Bulgariei la spatiul Schengen, in conformitate cu prevederile Tratatului de aderare a celor doua tari la UE.
 
Deea Mazilu – RoMedia.gr