Opt grupuri bancare din Grecia, Spania şi Austria nu au promovat testele de stres şi au nevoie să-şi majoreze capitalul cu 2,5 miliarde de euro. Expunerea mare la datoriile suverane ale Greciei nu a permis băncilor EFG Eurobank şi ATEbank să treacă testele. Cele două grupuri sunt prezente şi pe piaţa românească.  Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunţat vineri rezultatele testelor de stres, prin care este evaluată stabilitatea instituţiilor financiare în condiţii de risc, la care au fost supuse 90 de bănci din 21 de ţări.
Opt grupuri bancare din Grecia, Spania şi Austria nu au reuşit să treacă de această evaluare, obţinând indici Core Tier 1 (raportat la riscul total) pentru 2012, într-un scenariu pesimist, de sub 5%, nivel minim necesar promovării. Astfel, ele trebuie să prezinte, în termen de trei luni, un plan de suplimentare a capitalului. Mai exact, au nevoie de o majorare de capital cumulată de 2,5 miliarde de euro.
Potrivit analistului Kian Abouhossein de la JPMorgan Chase, băncile europene ar avea nevoie de capital suplimentar de 80 de miliarde de euro dacă ar fi examinate conform unor criterii mai dure. Cele opt bănci „corigente" sunt Banco Pator, Caja Ahorros del Mediterraneo, Banco Grupo, CataluniaCaixa şi Unnim din Spania, Oesterreichische Volksbanken din Austria şi ATEbank şi EFG Eurobank din Grecia. Cele trei din urmă sunt prezente şi pe piaţa românească.
Analiştii se aşteptau ca mai multe bănci elene, între care EFG Eurobank, Piraeus şi ATEbank, să nu treacă testele de stres din cauza expunerii mari a acestora la datoriile suverane ale Greciei. Piraeus, prezentă şi ea pe piaţa din România, a trecut evaluarea, însă celelalte două - nu.
EFG Eurobank controlează, pe piaţa românească, Bancpost şi mai multe companii, între care EFG Retail Services IFN, EFG Eurobank Finance - Romania, EFG Eurobank Securities - România, EFG Eurobank Leasing, EFG Eurobank Property Services, EFG IT Shared Services, EFG Eurolife Asigurări Generale şi EFG Eurolife Asigurări de Viaţă. EFG Eurobank a realizat un indice de 4,6%, sub limita de 5% impusă de Autoritatea Bancară Europeană.
În ceea ce priveşte grupul ATEbank, punctajul obţinut s-a situat la -6%. Grupul elen nu a trecut nici evaluarea din 2010, când rezultatele au arătat că are nevoie de un capital suplimentar de 242,6 milioane de euro. ATEbank Grecia controlează 74,12% din acţiunile ATE Bank România, un alt acţionar important fiind International Finance Corporation, membră a grupului Băncii Mondiale, cu 15% din capitalul social al băncii. Cea de-a treia bancă care a picat testul de stres şi este prezentă pe piaţa românească este Oesterreichische Volksbanken.
Divizia din România are cea mai mare pondere în activele Volksbank International, care reuneşte activele din străinătate ale grupului austriac, de 4,7 miliarde euro la sfârşitul lunii martie. Recent, banca rusă de stat Sberbank a anunţat că va cumpăra Volksbank International, însă operaţiunile din România au fost excluse din tranzacţie.
Pentru RoMedia.gr - Deea Mazilu