Tipărire
alba_4.jpgDespre Alba Iulia cred că aş a avea multe de povestit. Este oraşul Marii Uniri şi aflându-mă zilele acestea pentru a celebra Marea Unire a României Mari, am ales să prezint câteva dintre cele mai importante obiective turistice ale oraşului. Pentru aceasta am făcut o vizită la Centru de Informare Turistică din cadrul Primăriei oraşului, pentru a aduna informaţii istorice şi turistice legate de Alba Iulia.
Municipiul Alba Iulia este situat într-o zonă turistică atractivă pentru călătorul primit cu multă ospitalitate pe meleagurile sale.
Potenţialul turistic al zonei îşi găseşte oglindirea într-o amplă constelaţie de mărturii ale unui trecut de milenii, exprimat în salba monumentelor istorice, de arhitectură şi artă, în varietatea frumuseţilor naturale.
Teritoriul municipiului Alba Iulia a fost din timpuri străvechi o vatră de civilizaţie umană, unde tradiţiile şi obiceiurile folclorice specifice românilor exercită o atracţie deosebită pentru turiştii din ţară şi de peste hotare.
Fortificaţia a fost denumită în proiectul lui Weiss „Fortificaţia capitală de la Alba Iulia din Principatul Transilvaniei".
Între secolele XVIII-XIX cetatea a îndeplinit rolul de centru militar al Transilvaniei şi de depozit general pentru armament. Perimetrul zidurilor este de aproximativ 12 kilometri, acestea fiind ridicate cu ajutorul a 20000 de ţărani. Cetatea este alcătuită din 7 bastioane (Eugeniu de Savoia, Sf. Ştefan, Trinitatea, Sf. Mihail, Sf. Carol, Sf. Capistrano, Sf. Elisabeta) configurându-i imaginea stelată caracteristică cetăţilor de tip Vauban. Cel mai mare dintre bastioane este cel al Trinităţii, care măsoară 135 m şi are plasat în centru un blazon încoronat cu câmpuri multiple şi frunze.
Zidurile cetăţii sunt construite din cărămidă, piatră de carieră sau din ruinele cetăţii romane, ele măsurând la bază 3m, iar la vârf 1,20 m fiind sprijinite de contraforturi pentru a neutraliza împingerile pământului. Intrarea se face prin şase porţi, decorate cu statui şi reliefuri de către o echipă de sculptori.
Proiectarea şi construirea cetăţii a determinat şi modificarea părţii stradale, astfel s-au construit cele şase porţi, trei spre oraş şi alte trei spre câmpul de instrucţie din vest.
Cetatea este impresionantă atât prin elementele decorative, cât şi prin frumuseţea celor şase porţi ale fortificaţiei, care sunt unice în toată arhitectura militară europeană. Fără îndoială, sursa de inspiraţie pentru artişti a fost mitologia antică, decoraţia fiind realizată de sculptori ca Johann Konig, Johann Vischer şi Giuseppe Tencalla. Cetatea se impune ca cel mai semnificativ ansamblu de plastică figurativă barocă din Transilvania. Între aceste ziduri s-au desfăşurat evenimente de cea mai mare importanţă pentru istoria poporului român: Epilogul răscoalei lui Horea şi Marea Unire a Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918.
Catedrala ortodoxă, cunoscută şi sub numele de Catedrala Încoronării, constituie expresia artistică a unităţii noastre naţionale realizată prin actul din 1918.
Arhitectura sa, inspirată din Biserica Curţii Domneşti de la Târgovişte, se înscrie în curentul romantic iniţiat în arta românească în ultimele decenii ale secolului trecut, ce şi-a propus valorificarea creaţiei artistice medievale de la sud de Carpaţi. Construcţie impunătoare, ridicată între 1921-1923, după planurile arhitectului D. Ghe. Ştefănescu, sub conducerea inginerului T. Eremia, aici au fost încoronaţi suveranii României Mari la data de 15 octombrie 1922, de aceea catedrala poartă şi numele de Catedrala Încoronării.
Edificiul are formă de cruce greacă înscrisă, cu un pridvor deschis, în interior se pătrunde printr-un pronaos dreptunghiular, cu trei unităţi de bolţire în segment de arc de cerc, un naos îngust şi altar. Decoraţia pictată în frescă este realizată în spiritul iconografiei tradiţionale de către Constantin Petrescu.
De o parte şi de alta a intrării apar portretele suveranilor României Mari, regele Ferdinand I - Întregitorul şi cu soţia sa, Maria, subliniind cu aceasta semnificaţia istorică a edificiului.
Iconostasul, mobilierul, stranele au fost realizate din lemn de stejar, prezentând aceleaşi motive decorative de inspiraţie brâncovenească. Ansamblul este dominat de un turn clopotniţă, înalt de 58 m, terminat în formă de cupolă sprijinită pe coloane.
În prezent, aici se află sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.
Catedrala Romano - Catolică a fost ridicată în secolul XIII. Este cel mai valoros monument al arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, îmbinând armonios elementele romanice cu cele gotice. Edificiul a fost conceput ca o bazilică cu trei nave, transept cu trei abside semicirculare, turn peste careu şi două turnuri pe latura de vest, adăugându-se ulterior două nave în zona transeptului.
Cea mai importantă construcţie din epoca Renaşterii timpurii din Transilvania este fără îndoială Capela „Lazo", aflată pe latura nordică a catedralei. În interiorul acesteia se află o boltă cu nervuri gotice târzii, având cheia de boltă decorată cu blazoanele unor personalităţi transilvănene. Aici se află sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, alături de cele ale fratelui său Johannes Miles, a fiului său mai mare Ladislau (situate în nava laterală sudică) şi cele ale reginei Isabella şi a fiului său Ioan Sigismund (situate în nava laterală opusă).
Începuturile Muzeului Unirii sunt legate de „Societatea de istorie, arheologie şi ştiinţe naturale din judeţul Alba", înfiinţată în 1887, care a inaugurat primul sediu al muzeului în actuala clădire a Şcolii generale nr. 3 din oraş, unde au fost adăpostite peste 1000 de piese arheologice şi numismatice. Colecţia a sporit prin activitatea remarcabilă a primului director, Adalbert Cserni, care până la moartea sa în 1916, a efectuat ample cercetări arheologice în diverse puncte ale oraşului, editând totodată primele 18 fascicule din publicaţia muzeului.
După Unirea Transilvaniei cu România din 1918, muzeul a beneficiat de sprijinul societăţii „Astra", fiind mutat în aripa nord-estică a complexului Catedralei Ortodoxe şi inaugurat la 20 mai 1929 sub numele de Muzeul Unirii, colecţia sporind cu numeroase piese legate de revoluţia din 1848 dar mai ales de actul Marii Uniri. Perioada crizei economice şi anii ce i-au urmat au influenţat negativ activitatea muzeului.
O veritabilă renaştere a muzeului are loc în 1938, când Nicolae Iorga îl numeşte director pe profesorul Ion Berciu, o personalitate erudită şi dinamică, care va şti să utilizeze cu eficienţă resursele financiare, atât prin cercetările arheologice, dar mai ales prin fondarea revistei muzeului „Apulum" în 1939.
În 1958, fosta Casă a Armatei, care includea istorica Sală a Unirii, trece în administrarea muzeului.
Aniversarea semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România în 1968 la Alba Iulia, a determinat transformarea şi restaurarea clădirii „Babilon", datând din 1853, care va adăposti noi secţii expoziţionale, instituţia primind numele de Muzeul de Istorie Alba Iulia.
Un nou moment aniversar, cel din 1975, când la Alba Iulia se celebrau 375 de ani de la prima unire realizată de Mihai Viteazu şi 2000 de ani de existenţă a oraşului, a prilejuit reorganizarea completă a expoziţiei de bază a muzeului, într-un circuit continuu ce cuprindea parterul, etajul I şi II ale clădirii „Babilon", instituţia revenind la denumirea de Muzeul Unirii.
 Sala Unirii este o clădire simbolică, adânc intrată în conştiinţa poporului român, ca loc al înfăptuirii unuia dintre cele mai grandioase acte din istoria sa: Unirea de la 1 Decembrie 1918.  În această sală a avut loc adunarea celor 1.228 de reprezentanţi ai românilor din Transilvania, care au decis Unirea cu România în memorabila zi de 1 Decembrie 1918.
În sala principală sunt expuse în original documentele unirii şi steagurile cu care delegaţii din întreaga ţară au venit la marea unire.
Expoziţia este organizată în fosta clădire a Cazinoului militar situat în faţa intrării principale ale Muzeului Unirii.
În Alba Iulia se pot găsi o serie de monumente şi grupuri statuare de o importanţă deosebită atât din punct de vedere istoric, cât şi arhitectural.
În cetate, cele mai importante sunt monumentele dedicate lui Mihai Viteazul şi Răscoalei de la 1784, precum şi cele două monumente din faţa Universităţii dedicate eroilor căzuţi în bătăliile de la Custozza şi pentru apărarea oraşului.
Tot în cetate, în faţa sălii Unirii se află un grup statuar cu personalităţi de seamă care şi-au adus contribuţia la realizarea Marii Uniri.
Alte monumente şi statui se găsesc în afara zidurilor cetăţii, cum ar fi statuia lui IIC Brătianu, statuia lui Mihai Eminescu şi monumentul Lupoaica, reprezentând legenda întemeierii Romei.

Ovidiu Palcu – RoMedia
Sursa foto : Google

Accesări: 2968