taxeÎn contextul în care secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gabriel Biriş declara recent că este inadmisibil să existe trei milioane de români care nu au declarat niciun venit şi nu există din punct de vedere fiscal și că aceștia potrivit Codului Fiscal, vor trebui să plătească contribuţii de asigurări sociale de sănătate (CASS) – 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună - pentru a avea calitatea de asigurat, Guvernul vine, la începutul noului an cu precizări.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat, recent, că se ia în calcul eliminarea prevederii din noul proiect de Cod Fiscal prin care inclusiv persoanele fără venituri sunt obligate să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate.  
"Vom face până la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie o analiză în legătură cu sustenabilitatea acestui articol 180 atât din punct de vedere fiscal, cât şi constituțional, pentru că şi din punct de vedere constituţional se pune problema dacă se respectă prin acest articol principiul justei aşezări a sarcinii fiscale. (...) Costurile de implementare, aşa cum rezultă ele din articolul respectiv, par a fi mai mari decât veniturile care ar rezulta, aşa încât se pune la modul serios întrebarea dacă se susţine din acest punct de vedere articolul", a precizat puratătorul de cuvânt al Guvernului român – Dan Suciu.
La începutul acestui an, secretarul de stat în Ministerul de Finanțe, Gabriel Biriș afirma că persoanele care nu au realizat niciun venit timp de șase luni sunt obligate să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie pentru asigurarea de sănătate: „Cum poți să zici „am trăit fără nici un venit timp de șase luni'? Ce ai făcut? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat? Și atunci pentru persoanele care timp de șase luni nu au avut niciun venit s-a introdus obligativitatea să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe luna, pentru asigurarea de sănătate", declara pompos Biriș.
Declaratia a stârnit reactii aprinse, dar reprezentantul Guvernului Dan Suciu a mentionat, la întrebarea ziaristilor români dacă ministrul își va înainta demisia, că: „nu se pune problema de demisie”.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia, www.romedia.gr