Interviu cu Cristina Calotescu, mare maestră internaţional în şah.

Cristina, eşti una dintre cele mai bune 6 şahiste din România.

Ai fost vicecampioană mondială de două ori şi recent ai fost declarată mare maestră internaţională în şah.

Aş vrea să începem această discuţie cu începutul tău în şah pentru că povestea ta este impresionantă. Şi spun asta pentru că primii paşi în şah, din câte ştiu eu i-ai făcut pentru că nu-ţi plăcea cititul.
Da, nu reuşeam să învăţ să citesc. Eu mergeam greu cu şcoala, nu-mi plăcea deloc şi mama a trebuit să facă ceva.
A trebuit să facă ceva să-mi atragă atenţia în altă parte şi să nu mă mai gândesc la faptul că nu mă pot concentra să citesc bine. Atunci am început şahul.
Mai am o soră şi un frate şi pe toţi trei ne-a dus la şah. Ei i-a plăcut şahul foarte mult, ar fi vrut să fie jucătoare de şah dar viaţa a dus-o în altă parte şi atunci ne-a dus pe noi. Eu eram cea mai puţin talentată dintre fraţii mei şi până la urmă eu am continuat să joc şah.
 
Ai început cu descoperitorul de talente doctor Adela Gesticone, o personalitate deosebită. Debutul tău în şah a fost seamănă cu un film de la Hollywood, cu o poveste dacă ne gândim că, copii fiind, tu şi sora ta geamănă aţi schimbat destinele între voi. O mutare greşită şi pierduse-i partida. Meciul însă a luat altă întorsătură şi ai câştigat. Cum a fost asta?
Da, cu Adela Gesticone am început şi tot cu ea am fost la primul concurs unde am obţinut primul meu rezultat. Am participat la prima mea finală când aveam 9 ani şi jumătate. Ţin minte şi acum că erau 12 jucătoare, eram în clasa a doua. E important cum am ajuns în prima mea finală. Se jucau întrecerile judeţene şi în ultima rundă jucam împotriva surorii mele. Care dintre noi câştiga se califica în etapa următoare şi poate participa la finală reprezentând cluburile la care eram. Începe partida, trecem de jocul de mijloc şi dau dama. Dama e cea mai importantă piesă de pe tabla de şah. Am început să plâng. 
Ileana ea era complet câştigată şi atunci mi-a zis să dăm mutarea înapoi. Bine, am dat înapoi pentru că nu se uita nimeni. Am câştigat eu în cele din urmă partida. Ea ar fi trebuit să plece la acea finală nu eu.
În finală am luat penultimul loc. Am văzut cum le premiază pe celelalte fete şi mi-au dat lacrimile. Mi-am zis atunci: la anul vin şi iau medalie. Nu eram măcar cea mai mică pentru că se dădeau premii şi pentru cel mai mic participant. În anul următor, m-am întors foarte hotărâtă şi am luat locul 2.
 
Rămânând în acest sector, al surprizelor, al amintirilor impresionante pot spune că ai o situaţie inedită în care ai reprezentat culorile României la europene, la mondiale şi la diferite concursuri. Puţini sunt aceia însă care ştiu că ai fost şi în echipa Turciei, dar nu la şah, ci la fotbal…
Da. A fost în august 2004 când am concurat la un concurs internaţional de şah unde am obţinut locul I la fete. Într-una dintre seri m-au întrebat dacă vreau să joc fotbal. Şi de ce nu? Am făcut facultatea de sport, am jucat fotbal la şcoală şi am acceptat, dar am fost introdusă în echipa Turciei. A fost meciul în care eu jucam pentru Turcia împotriva Bulgariei si i-am bătut măr la o diferenţă mare. Eu jucam în defensivă. Băieţii au fost domni. Am primit o minge în cap, am dat şi un gol pentru că m-au lăsat ei. Îmi place fotbalul. Când joc îl înţeleg. Este vorba de intuiţie de atenţie distributivă, de îndemânare, de ritmul în care se joacă. De cât de prezent eşti în timpul jocului. Exact ca la şah. Există coordonator de joc, în şah coordonatorul este dama. Aceleaşi lucruri de strategie tactică sunt şi în şah şi în fotbal cu diferenţa că în fotbal se vede, la şah totul este tacit. Şahul este spectaculos pentru cine cunoaşte.
 
De ce te-ai abonat numai la locul II la mondiale şi nu ne-ai adus un loc I? Ştii, noi, românii prin fire nu suntem niciodată mulţumiţi şi vrem mai mult.
Da o să zic cum zic francezii. Ei nu zic niciodată că am luat locul II, ci că am pierdut locul I. Prima oară când am luat locul II nu eram favorită. Eram, nu neapărat o amatoare, pentru că mai luasem în 96 o medalie la mondiale. Am luat însă locul II la egalitate de puncte cu locul I numai că adversara mea făcuse un parcurs mai bun cu 4 din 4. Eu am un final bun. Încep mai uşor, dar am un finiş foarte bun.
 
Intrând un pic în detalii, şahul este considerat un sport al minţii, al inteligenţei, la care nu are acces oricine. Cum este posibil ca un om care nu a terminat nici măcar studiile liceale să devină campion european şi nu oricum ci prin mare clasă? Are legătură una cu alta?
Inteligenţa este o secţiune activă care prin exerciţiu şi antrenament se dezvoltă asta este sigur. Legat de Nisipeanu, pentru că la el vă referiţi, este un om extraordinar, un om foarte cult. Că nu a făcut liceul aşa a fost viaţa lui aici nu e problema mea să comentez acest aspect. Este un jucător foarte talentat. Nimeni nu putea să facă ceea ce a făcut el. Cu toate facultăţile, doctoratele, nimeni nu putea să iasă campion cum a ieşit el. Este un talent unic şi are o percepţie a jocului deosebită.
 
Cum este să fii mare maestră internaţională într-ale şahului la nici 23 de ani?
Este bine, dar nu am ajuns la nivel mintal pe care mi-l doresc. Sigur că după 15 ani este bine că am ajuns la performanţa asta. Dacă ai răbdare este relativ uşor să ajungi la acest nivel. Cel mai greu este să te menţii acolo. Cu titlul de mare maestră începe greul. Acum ai alt statut, oamenii sunt mult mai atenţi la tine, au pretenţii de la tine, eşti judecat mult mai aspru dacă faci greşeli. Practic nu mai ai voie să faci greşeli. Ai drepturi, dar şi foarte mult obligaţii faţă de oamenii pe care-i reprezinţi.
 
Te nemulţumeşte faptul că nu eşti prima?
Nu, pentru că îmi cunosc valoarea. Sunt a 5-a. Nu mă nemulţumeşte cu nimic. Fetele care sunt înaintea mea sunt mai echilibrate ca mine.
 
Foarte mulţi sportivi caută, din motive lesne de înţeles, afirmarea la cluburi din străinătate care le acordă mai multă atenţie financiară. Ai putea să faci mai mult într-o altă ţară?
Am avut oferte la un moment dat pentru Franţa dar nu am plecat. Asta a fost decizia mea. Faptul că sunt aici nu înseamnă că nu aş pleca, o perioadă, în altă ţară. Dacă o să am o altă ofertă bineînţeles că o voi analiza dar aici e ţara de unde am pornit. De ce dacă fac ceva să nu o fac pentru România? Pentru un ban în plus? Nu.
 
Şahiştii pot fi indisponibili de joc?
Şahul este un sport foarte mintal. O partidă de şah atunci când eşti în criză de timp şi trebuie să faci câteva mutări pentru că ai o limită. S-a făcut recent un studiu cu ce se întâmplă în mintea şi inima unui şahist când mai are mutările în timpul acela scurt. Acelaşi lucru care se întâmplă cu un pilot care pilotează un avion şi trebuie să aterizeze forţat. Este aceeaşi intensitate, consum.
 
Câte aterizări forţate ai făcut până acum?
Multe (râde). Ce se întâmplă? În timp scurt trebuie să rezolvi o problemă cu cea mai mare eficienţă care există.
 
Care a fost cel mai renumit adversar cu care te-ai întrecut?
Campionul european de seniori din 2004, care acum este preşedintele federaţiei din Georgia. Eram în Turcia, la restaurant şi a venit la noi să-mi spună vom jucă împreună. Eu m-am ridicat şi i-am întins mâna zicându-i că o să fie un meci foarte bun. A început să râdă. Nu m-a luat în serios. Am terminat la egalitate. Eu ştiam, am simţit că nu o să pierd. A fost un meci frumos. A câştigat el, apoi eu şi în final a fost remiză. A doua zi mi-a zis că nu-mi place să câştig. Îmi place, dar am pierdut victoria atunci. Era cea mai tare partidă a mea.
 
Lăsând un pic sportul şi şahul acolo unde este el şi trecând un pic într-o altă emisferă noi ne închipuim, în mintea noastră de neprofesionişti, că şahistul este acel om retras, timid, interiorizat căruia nu-i place să se exteriorizeze şi nu-i place dialogul. Pe tine te văd o fată drăguţă care vorbeşte cu uşurinţă despre lucruri şi viaţa aşa cum e ea…
Pentru că sunt colerică. Da, da. Nu vă miraţi. Am fost la centrul de medicină sportivă cu fostul meu antrenor şi la un moment dat, după ce am răspuns la aproape 400 de întrebări acesta a fost verdictul. Nu glumesc. Depinde de foarte multe lucruri. Un şahist are mai multe faze, ca să spun aşa. Eu, de exemplu, am mai multe stări care mă reprezintă întru-totul nu că sunt o persoană calmă. Am momente când sunt foarte efervescentă şi discut cu toată lumea şi cu străinii pe stradă pot discuta. Am momente când sunt foarte interiorizată şi parcă nici nu sunt prezentă. Legat de asta pot să-ţi spun că mi-au furat telefonul. Eram atât de îngândurată încât puteau să mă fure cu totul. Şahiştii în general sunt persoane interiorizate care au trăiri diferite, poate mai profunde.
 
Te-ai gândit vreodată în momentele tale de meditaţie cum ar fi fost viaţa ta fără şah?
Cred că nu aş fi respirat. Nu ştiu, prin şah, şi acum nu mă refer numai la şahul în sine, ci şi la oamenii pe care i-am cunoscut, cu care am avut contact, succesele, insuccesele, spiritul de echipă îmi dau seama că nu aş fi respirat. Mă cutremură gândul acesta. Chiar, să ştii că niciodată nu m-am gândit la asta. E prima oară în viaţa mea când mă gândesc ce aş fi făcut dacă nu ar fi existat şahul. Parcă aşa trebuia să fie, să se întâmple. Nu concep viaţa mea fără şah.
 
Intenţionat am păstrat pentru final o întrebare inedită care să încheie elegant această discuţie interesantă aşa cum tu termini în forţă evoluţiile tale la mondiale. Şi trebuie să-ţi spun că răspunsul va spune despre tine mai mult decât ceea ce ai spus în tot acest interviu. Dacă ar fi să o compari pe Cristina Calotescu, să compari personalitatea ta cu una dintre piesele de pe tabla de şah ce piesă ai alege?
Ah ce întrebare! Pion!
 
Modestă până la capăt.
Nu. Campionul mondial Casablanca a spus că „pionul este totul în şah”. Mă văd exact ca un pion. Pe scara valorică pionul este cel mai slab, dar fără el nu se poate. Este cel care apără care se transformă…El este cel care înaintează. Este singura piesă care are direcţia pe verticală merge şi în stânga şi în dreapta când e nevoie, dar merge până la capăt.
 
Şi nu dă înapoi niciodată.
Da. Nu dă înapoi niciodată.
 
Noi îţi mulţumim că ai primit Curierul şi îţi urăm să devii în sportul mondial dama de pe piesa de şah (n.n. cea mai valoroasă piesă).
Şi eu îţi mulţumesc.
 
Interviu realizat de Ana Ţuţuianu.
Material publicat in Curierul Atenei, 2006