Interviu cu prof. Cornel Cornea, tehnicianul echipei naţionale olimpice de lupte libere feminin a României.

De la începutul anului lotul naţional a devenit şi lot olimpic. Era inevitabilă formarea lotului naţional olimpic?
Categoric. Sportul luptelor feminine a fost vitregit în România. El s-a înfiinţat mai târziu decât în Εuropa.  Νoi am luat fiinţă prin 1998-1999 şapte ani mai târziu.
Am pornit cu un lot mozaic în sensul că unele sportive erau mai mici, altele mai în vârstă, şi a trebuit să facem faţă Europei care era foarte avansată în luptele feminine. Am avut rezultate foarte bune, dar anul trecut am reuşit un număr de 11 medalii luate la europene şi mondiale. Trebuiau separate loturile naţionale pentru că e diferenţă de antrenamente. Loturile erau unite pentru că ele sunt apropiate de vârstă, jumătate sunt junioare şi făceau aceeaşi pregătire şi la junioare şi la senioare.

Vorbind strict despre lotul naţional cum a fost impactul rezultatelor din anul 2005? Şi nu ar fi rău să şi enumeraţi câteva dintre ele pentru că mulţi poate nu au aflat despre succesul României, poate au uitat sau poate noi de acolo din Atena nu am putut prezenta realitatea aşa cum este ea.

Puţini puteau să stea de vorbă cu noi. Cele 11 medalii au schimbat soarta luptelor din România. Toţi şi-au dat seama că trebuie să acordăm atenţie acestui sport. Dacă în 2004 am luat 4 medalii la CE, în 2005 lucrurile s-au schimbat total şi au început să ne bage în seamă cam toată Europa. Au fost 5 medalii la CE de cadeţi, 2 medalii la CE de seniori şi alte 3 medalii la CE de juniori, 4 locuri 5 la mondialele de juniori unde trebuia să fim medaliaţi la două categorii dar aşa e viaţa. În sport mai sunt şi arbitrii şi deocamdată suntem mici ca să le judecăm. Mihaela Sadoveanu trebuia să fie medaliată şi la mondiale dar nu-i nimic pentru că noi vom fi medaliaţi la olimpiadă şi ziua aia se apropie cu paşi repezi… adică Beijing 2008.

Cum au fost privite rezultatele României aici, în ţară? În afară ce imagine au făcut României? Şi întreb pentru că acesta este un sport în care de fapt România acum păşeşte, acum începe să prindă gustul victoriilor la lupte libere feminine.

Îţi spun scurt. Dacă în 2003 nu ne băga nimeni în seamă astăzi, la ora de interviu noi o să începem pregătirea de iarnă alături de lotul naţional al Ungariei. Sunt toţi interesaţi să se pregătească cu noi pentru că avem un lot tânăr dar şi foarte bun. În România lucrurile s-au schimbat. În 2005 nu mi-a lipsit nimic. După medaliile obţinute în 2004 federaţia şi-a revizuit atitudinea şi chiar dacă noi nu eram prinşi în toate planurile financiare au găsit fonduri şi pentru noi. Pentru 2006 lucrurile s-au schimbat. S-a înfiinţat un centru de pregătire olimpică pentru cadete la Reşiţa şi eu am fost numit antrenorul lotului naţional olimpic cu senioarele. Acum munca se spune că ar fi mai uşoară că nu trebuie să mai alerg de la un nivel la altul. Competiţiile sunt mai puţine pentru că au apărut şi alţi antrenori şi sper să fie bine pentru că avem de îndeplinit obiective destul de mari: 2 medalii la europenele de seniori, una la mondialele de seniori 1, 3 medalii la europenele de juniori şi 2 la mondialele de juniori. Astea sunt obiectivele mele pentru 2006.
 
Cunoscându-vă cariera ca tehnician cred că o să aduceţi mai multe decât aţi preconizat dar să sperăm măcar la atât.
Sigur. Ştii că mi-am lăsat o marjă de siguranţă ca fiecare antrenor că tehnicienii ştiu ce pot face mai bine decât şefii lor, decât ziariştii sau contabilii. Ştiu mai bine lucrurile pentru că sunt direct implicaţi.
 
V-aş întreba ceva diferit. Aceste fete, aceşti copii care acum iau medalii şi aduc medalii României în străinătate sunt acele fete pe care dumneavoastră le-aţi descoperit, format le-aţi dus la momentul maturizării sportive profesionale? Ce se va întâmpla pe mai departe, pentru că dumneavoastră nu mai aveţi timp pentru cel mai important lucru din actul sportiv-selecţia? Vom avea siguranţa că această generaţie nu va fi aşa cum a fost generaţia „de aur” în fotbal?
Da, e o poveste lungă şi tristă în acelaşi timp, pentru că am pornit mai mult pe mâna mea. Ştii că în România posibilităţile de participare la un campionat european, mondial sunt foarte reduse atunci când nu eşti luat în seamă. Aşa a fost începutul. Nu-ţi dă nimeni nimic în primă fază iar tu continui. Lucrurile s-au schimbat radical. Am pornit greu, am ajuns antrenorul coordonator al loturilor naţionale şi din 2006 antrenorul lotului naţional olimpic datorită aş spune rezultatelor pe care eu le-am obţinut cu aceste fete.   Discutând la nivel naţional sunt foarte mulţi antrenori care se ocupă numai de selecţie şi de grupele de începători. Referitor la Clubul Sportiv Şcolar pot să spun acelaşi lucru că vor fi angajaţi 2 tineri care se vor ocupa numai de selecţie şi începători.

Eu cred că omul sfinţeşte locul. Şi spun asta pentru că dumneavoastră aţi fost dintotdeauna un om modest, diplomat, credeţi că aceste fapte se datorează şi faptului că aveţi concepţii occidentale dobândite de-a lungul anilor când călătoreaţi peste tot în lume la mondialele de veterani şi nu numai?

E greu de spus. Văd că mă iei la sentiment. Trebuie să vorbesc de tot ce mă doare în suflet. Ce pot să spun este că mi se pare normal ca un om să-şi facă treaba şi să sfinţească locul. Într-adevăr eu m-am plimbat mult prin lume, am trăit în Germania şi America pentru câteva luni şi multe alte ţări europene. M-am întors pentru că îmi place să stau lângă ai mei.

Pe timpul când Cornel Cornea reprezenta luptele libere româneşti în lume, nu numai ca antrenor dar şi ca sportiv la veterani, câştigând argintul mondial, îmi amintesc că aveaţi o ofertă de a antrena  la un club în America. De ce nu aţi rămas acolo?

Am plecat. Trebuia să lucrez într-un colegiu de la Seatlle ca asistent, unde şef de catedră era un bun prieten de-al meu, Ron Coll. Am avut tot ce mi-a trebuit dar nu am putut, îmi era prea dor de casă. Am stat peste 2 luni, aveam viză şi tot am plecat. În Germania aveam contract nelimitat şi am făcut la fel.
 
Ce v-a oprit să nu rămâneţi în străinătate? Dragostea de cei dragi, de pământ românesc de rezultatele pe care le-aţi fi putut aduce aici sau faptul că aici reprezentaţi tricolorul şi parcă sentimentul este mai puternic?
Aş spune că tricolorul e ceva care face parte din mine. Dacă veniţi la mine acasă găsiţi cel puţin 3 steaguri româneşti. Tricolorul e o mică parte. Mai sun prietenii şi locul unde m-am născut, Târgovişte. Acelaşi lucru mi se întâmplă şi dacă stau la Oradea de exemplu, tot ca în străinătate mă simt. Dacă ai văzut sala de lupte acolo este casa mea. Eu am mizat totul şi am pus totul pe singură carte care însemna lupte. Mă consider norocos că poate sunt mulţi care au făcut acelaşi lucru şi nu au ajuns aici. Nu m-am depărtat de oamenii mei apropiaţi. M-am simţit bine între oamenii de rând. Nu am căutat să obţin nimic altceva decât prin muncă seriozitate şi ambiţie. Munca de zi cu zi căutările, rătăcirile, greşelile, am învăţat din ele. Astea au fost calităţile mele şi am mers pe ele. Sunt avantaje şi dezavantaje. Că nu am familie, prea mulţi prieteni…

Permiteţi-mi să vă contrazic. Familie aveţi. Poate nu aveţi timp să petreceţi prea mult împreună…

E foarte adevărat păi sunt musafir, turist şi e ca şi cum nu ai avea. Şi asta pentru sunt un om care a pornit de la zero pentru a face ceva pentru luptele din România şi cele la nivel mondial.

Văzând ce se face în lume aţi considerat că şi noi ca români trebuie să ne îndreptăm către acea direcţie?

Exact. În România puţini ştiau atunci ce se întâmplă în lume cu luptele feminine. Şi eu mă consider un tip norocos pentru că din nebunia mea de a participa la mondiale am putut să văd. Şi aşa am pornit în luptele feminine. A fost o nebunie o muncă foarte grea pentru că nimeni nu dădea nimic pe noi. A fost ambiţia de a face. Şi dragostea pentru lupte şi pentru aceste fete pentru că am avut noroc de o selecţie bună cum nu am mai avut în ultimii ani. A fost Dumnezeu deasupra şi mi-a scos în faţă nişte fete care să vrea să facă sport de performanţă. Pot spune direct, pentru că unele sunt acum studente sau în ultimii ani de liceu că nu au prieteni, nu ştiu ce este discoteca şi nu ies în oraş pentru că nu au timp. Învăţăm, ne antrenăm şi atât.
 

Ca să facem performanţă, să realizăm un vis, o medalie pentru noi însăşi şi România.

Bineînţeles. Cam asta înseamnă lotul naţional olimpic al României cu două antrenamente pe zi şi sacrificii indiferent dacă eşti acasă sau în pregătire centralizată.
 

Aţi spus că în Grecia luptele au mai mută vechime. Făcând o comparaţie între nivelul la care se află luptele libere din România cu cel din Ellada ce ne-aţi spune?

La senioare stau mai bine decât noi în momentul acesta. Însă îi depăşim categoric. Ei au două luptătoare bune care le-au învins pe ale noastre în trecut când erau mai mici, dar cu siguranţă că anul acesta nu trec de noi. Nu vreau să sperii, dar ne pregătim foarte bine şi vreau să-mi îndeplinesc obiectivele.
 

Să ne aşteptăm la o vizită a lotului naţional olimpic al României în Grecia, într-un concurs fie el şi amical?

Ce vă pot spune cu siguranţă că dacă vom primi o invitaţie de la forul elen vom răspunde cu siguranţă afirmativ. Nu avem în calendarul lotului de senioare o deplasare în Grecia. Ştiu că acolo, la Larisa se organizează nişte campionate internaţionale foarte tari şi mi-ar place să participăm.
 

Pentru că aţi fost plecat peste hotare ani buni, pentru aţi plecat ca antrenor dar nu aţi rămas acolo, pentru că ştiţi şi cunoaşteţi problemele cu care se confruntă românii în străinătate ce aţi spune în acest moment românilor care se află acum în Grecia, departe de familie şi cei dragi?

E o întrebare de suflet. Tot ce le-aş spune este să nu vină acasă. Să-şi vadă de treaba lor acolo. Eu am făcut greşeala vieţii mele că m-am întors dar nu mai am de ales. A fost o nebunie şi toţi m-au considerat că am fost nebun dar am fost un om norocos.
 

Noi vă mulţumim şi vă urăm mult succes în activitate, mult succes în tot ceea ce v-aţi propus şi la mai multe medalii pentru România.

Vă mulţumesc şi eu şi cât mai multe succese pentru noi toţi.
 

Interviu realizat de Ana Ţuţuianu

 Material publicat în Curierul Atenei, 2006