Tipărire
sala de teatruPiesa de teatru "Cuscrii de la Tirana" a fos pusă în scenă, cu mare succes, la Bucureşti.  Piesa realizată de Ambasada Republicii Cipru în România în colaborare cu Uniunea Elenă din România a avut loc luna trecuta in Sala de Spectacole a Cercului Militar Naţional Român.
În piesa "Cuscrii de le Tirana" este vorba despre un cuplu înstărit, Peni şi Lykourgos care îşi duce existenţa într-un oraş mare de provincie în centrul Greciei. Au o singură fiică, pe Liza, care studiază la Londra, iar visul lor este acela de a o vedea mireasa unui ginere bun. În aceeaşi vecinătate locuiesc Polina, sora lui Peni, şi soţul acesteia, Vasilis, care duc, de asemenea, un trai lipsit de griji.
Aparent au o viaţă liniştită , însă sosirea neaşteptată de la Londra a Lizei înainte de Paşti, împreună cu un tânăr student pe nume Alfred va da totul peste cap.Faptul produce un şoc pozitiv familiei, deoarece toţi cred că Alfred este un Lord, chipeş şi educat. Cele două surori, dar şi cei doi cumnaţi sunt mândri când îl cunosc pe ginerele de la Londa, dar revin cu picioarele pe pământ când află că Alfred nu este englez, ci albanez. Şi ce face un albanez la teatru? Cucereşte inima spectatorilor! 
 
Actorii romani în ordinea apariţiei lor pe scenă: cuscrii din tirana
Lykourgos Trokkoudis -  Andreas Nicolaou
Vasilis Vardakas - Marius-Grigore Unchiaşu
Peni Trokkoudi -  Maria Xenofontos Christou
Polina Vardaka -  Daniella Moldovan
Nikitas Lalampordas - Panos Stamatopoulos 
Liza Trokkoudi - Efthymia Petala
Alfred Dourhai - Antonio Stipcovici
Boukouran Dourhai - Sorin Mircea Pitulice
Klampeta Dourhai - Aurelia Hatsikou-Papademetriou 
Regia: Fani Petsa, Asistent regie: Maria Xenofontos Christou, Traducerea textului în limba română : Elena Lazăr şi Ruxandra Trăsnea, Muzică: Maria Xenofontos Christou /Nicolae Muşat. Coregrafie: Maria Xenofontos Christou, Supratitrare: Mircea Vasile Petrescu, Machiaj/Coafură: Monica-Giulia Cazacu, Designul programului: Maria Theodoulou,  Mulţumiri: Mihaela Boboc Manea. 
În piesa care a făcut furori în Grecia în ultimii ani, fiind catalogată printre cele mai bune comedii elene ale ultimilor ani, "Cuscrii de la Tirana" scrisă de Thanasi Papathanasiou şi Mihali Reppa joacă mari actori greci precum Giorgios Partsalakis, Nicoleta Vlavianou, Vasilis Koukouras, Vana Rabota, Periklis Lianos, Angheliki Daliani, Dimmitris Lekkos, Basiliki Delliou şi Stamatis Tzelepis.
În prezent piesa mai poate fi făzută la Atena până în data de 11 mai a.c., la Teatrul Zina din B-dul Alexandras nr. 74, Atena, tel 2106424414. 
RoMedia.gr
Accesări: 2579