Tipărire

Producătorul elen de cosmetice Sarantis Group a decis să închidă fabrica de cosmetice Elmiplant din România, cumpărată în 2007, și să își mute linia de 

producţie în Grecia, pentru a susţine economia şi exporturile acestei țări.
Compania a precizat că, în urma unei investiţii de un milion de euro, va transfera liniile de producţie pentru produsele de îngrijire personală Elmiplant, Bioten şi Kolastyna la o uzină care este în prezent în curs de construcţie şi care va crea 20 de locuri de muncă, la Inofyta, la câţiva kilometri nord de capitala Greciei, transmite site-ul ekathimerini.com.
Într-un comunicat bursier, Sarantis a confirmat că transferul se va finaliza în primul trimestru al anului următor Sarantis va renunța producția din România a cosmeticelor Elimplant, după ce a preluat fabrica în decembrie 2007 de la fondatorii brandului românesc, pentru suma de 6,5 milioane euro.
Brandul Elmiplant a fost creat de la zero de Elena Cremenescu și soțul său. Transferul va permite grupului să-şi concentreze capacitatea de producţie şi de asemenea să-şi reducă costurile cu 500.000 de euro anual.
Sarantis a precizat că în prima jumătate a acestui an profitul său s-a dublat până la 6,32 milioane de euro. Anunţul celor de la Sarantis vine la aproape o lună după ce o altă companie greacă, producătorul de echipamente frigorifice Frigoglass, a anunţat şi el că va muta o parte din producţia pe care o realizează în Romania şi Turcia înapoi în Grecia.
Sarantis activează în România din anul 1996 prin compania Romsar Cosmetics, care a devenit Sarantis Romania la începutul anului 2005.
România este a treia piaţă ca mărime pentru Sarantis, după Grecia şi Polonia. 


Deea Mazilu - RoMedia.gr 

Accesări: 1472