Tipărire
Exclusivitate pentru RoMedia.  Interviu cu Lemoniţa Chiriac, preşedintele Comunităţii Elene din Braşov.
Ne aflăm la câteva zile după ce s-a tras cortina asupra Festivalului Elenismului 2009, a doua ediţie consecutivă desfăşurată aici în frumoşii Carpaţi ai României. Doamnă preşedinte, în calitate de organizator, dar şi de gazdă primitoare, aş dori să îmi spuneţi care au fost eforturile depuse pentru a nota acest succes.
Aş începe cu mulţumirile de rigoare pentru laudele care s-au adus acestui festival. Pentru noi este o onoare, dar şi o mândrie că ni s-a dat ocazia să organizăm un astfel de festival, la scară naţională. Efortul într-adevăr există, nimic nu se poate face fără efort, dar când rezultatele şi participarea se ridică la nivelul la care s-au ridicat anul acesta efortul nu îl mai punem în balanţă, nu îl mai luăm în considerare. Fiecare a contribuit cu ce a putut la această reuşită, iar succesul notat a fost rezultatul faptului că suntem o echipă, lucrăm şi colaborăm împreună, lucru arătat şi prin moto-ul acestui festival „Gia panta mazi!” („Totdeauna împreună!”). Acest lucru şi-a spus cuvântul în  organizare.

„Totdeauna împreună” a fost moto-ul acestui festival, dar şi mesajul pe care aţi dorit să îl transmiteţi. Am constatat cu plăcere că s-a trecut peste bariera vârstei, peste diferenţa de origine, de la greci la români… Cum aţi reuşit să faceţi ca aceste diferenţe să nu se facă simţite?
Acesta este scopul existenţei noastre aici: menţinerea şi promovarea elenismului. Toate activităţile noastre culturale se desfăşoară sub această idee. Elenismul nu este o cultură oarecare, este o cultură care s-a împrăştiat şi care a influenţat cultura întregii umanităţi. „Împreună” înseamnă mult… înseamnă speranţă, înseamnă progres.

Au fost invitate şi alte comunităţi, de alte etnii din România care au prezentat un spectacol comun, în afara festivalului propriu zis.

Este de la sine înţeles că avem prieteni printre români, dar şi printre alte minorităţi care trăiesc în această ţară şi care ne apreciază aşa cum şi noi îi apreciem. Atâta timp cât suntem etnii diferite, dar trăim în aceeaşi „casă” convieţuirea este esenţială. Atunci este absolut normal să-l respecţi pe celălalt şi să îl accepţi. Din acest motiv de fiecare dată noi avem invitaţi reprezentanţi ai poporului român, dar şi ale celorlalte minorităţi.
A fost un spectacol extraordinar. În alţi ani au fost invitate alte minorităţi, în funcţie de locaţia festivalului invităm minorităţile din zonă cum ar fi cea rusească, germană, maghiară ori evreiască. Festivalul ne oferă ocazia de a arăta un pic din cultura poporului din care provenim, dar şi să promovăm, la rândul nostru, alte etnii.
Am constatat cu plăcere că pentru organizarea acestui festival aţi avut atât sprijinul oficialităţilor române, precum şi al celor elene, care v-au onorat cu prezenţa aici.
Categoric. Am fost sprijiniţi mai mult decât vă puteţi imagina. De Guvernul României, de Departamentul de Relaţii Interetnice, de unde am avut o finanţare substanţială iar cuvântul mândrie nu este suficient pentru a ne exprima recunoştinţa. A participat şi Uniunea Elenă la această cofinanţare pentru completarea fondurilor necesare bunei desfăşurări a acestui festival. Au fost şi sponsori foarte mulţi şi generoşi.
Vreau să închei acest interviu felicitându-vă la rândul meu pentru această reuşită. Vă urez să ne revedem cu bine la anul (n.n. într-o altă destinaţie din ce am înţeles), să fim sănătoşi, iar dumneavoastră să continuaţi munca cu copiii dumneavoastră care reprezintă viitorul comunităţii grecilor din România.
Categoric. Acesta este şi scopul nostru să fim continuatorii acestei culturi pe care o promovăm oriunde ne aflăm.
Vă mulţumesc.
Vă mulţumesc şi eu.
Din România pentru RoMedia, Ana Ţuţuianu.
Foto: AnaT
Accesări: 2624