Duminică, 2 mai 2010, ora 19:30, George Dalaras va susţine un concert extraordinar la Zone Arena din Bucureşti. Zone Arena este o noua locaţie de evenimente în aer liber. Invitaţii speciali ai lui George Dalaras sunt Despina Olympiou, una dintre principalele voci ale Greciei de azi şi Michalis Tzouganakis, un apreciat cântareţ şi poli-istrumentist, princpalul său instrument fiind lăuta. 
Concertul face parte din turneul “The Encore Tour – Europe 2010“. 

George Dalaras “cântă în greceşte, totuşi muzica lui, izvorâtă din inimă, este universală” afirma ziarul francez Le Figaro în 1993, mult după ce reputaţia acestui mare muzician grec trecuse graniţele ţării sale.
În turneele sale triumfale prin Europa, Statele Unite, Canada şi orice alt colţ de lume, George Dalaras a rămas fidel rădăcinilor sale, lăsând în urma sa mlădiţe ale ritmurilor greceşti tradiţionale, destinate, am putea spune, să însoţească amestecul culturilor lumii de azi. Mulţumită vocii sale excepţionale şi deosebitei tehnici instrumentale, George Dalaras se găseşte în fruntea procesului de inovaţie în muzica grecească.
În ultimele două decenii, a creat criterii de referinţă esenţiale despre ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte această muzică, aducând, permanent, noutăţi genului şi conducându-şi principalul său public, cel tânăr, către cărări muzicale uitate ca smirneika sau rembetika.
Preţul unui bilet este în funcţie de categroie: Categoria I 350 RON, Categoria II 295 RON, Categoria III 245 RON, Categoria IV 145 RON, Categoria V 95 RON, Categoria VI 75 RON. Zone Arena: str. Barbu Văcărescu nr. 164, Bucureşti.
Mai multe amănunte la adresa web .iconcert.ro.
Menţionăm, că în data de Concert 16 mai 2010, trupa australiană AC/DC va concerta în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Sursa: iconcert.ro
Sursa foto: worldticketshop.com
RoMedia.gr