Tipărire

Banca Naţională a României s-a pregătit prin mai multe măsuri pentru o contagiune a crizei din Grecia, care ar putea avea loc mai ales pe canalul psihologic, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un interviu, acordat la Bucureşti, agenţiei de presă chineze Xinhua.  Sistemul bancar românesc nu are o expunere directă la criza datoriilor suverane din Grecia, dar există posibile canale de contagiune, iar acestea trebuie monitorizate strict, a admis Isărescu, întrucât băncile elene controlează în prezent circa 16% din activele bancare totale din România.
Guvernatorul BNR a descris situaţia de ansamblu a sistemului bancar local ca fiind "sub control" şi a explicat că circumstanţe anterioare au plasat băncile într-o poziţie mai bună să facă faţă crizei datoriilor suverane.
România a fost lovită puternic de criza financiară globală în iarna anului 2008, iar în martie 2009 a cerut ajutorul Fondului Monetar Internaţional. "Ne-am uitat la toate băncile de aici şi există în principal bănci româneşti cu capital străin, majoritatea subsidiare ale unor grupuri bancare europene. Am cerut băncilor-mamă, cu mult înainte de testele de stres realizate de băncile europene, să crească nivelul de capital. Pot să vă spun că testele noastre de stres şi cererile pentru capital au fost mult mai dure decât cele din Europa", a spus Isărescu. Ca urmare a cerinţelor BNR, băncile centrale din România au depăşit nivelul de adecvare a capitalului prevăzut de reglementările internaţionale.
La sfârşitul primului trimestru din acest an, rata de adecvare a capitalului în sitemul bancar local era de 14,88%, faţă de nivelul 8% stabilit prin acordul de la Basel. Rata de adecvare a capitalului măsoară activele ponderate la risc şi este folosită pentru a evalua capacitatea băncilor de a face faţă obligaţiilor şi altor riscuri. Cererea către băncile-mamă de a majora capitalul, într-o perioadă deja dificilă, a reprezentat un examen exigent, a adăugat Isărescu.
"Toate băncile-mamă s-au comportat impecabil. Nu am înregistrat niciodată nicio întârziere, nu am avut nicio divergenţă sau reacţie negativă, comportamentul acţionarilor principali a fost impecabil", a spus el. În prezent, guvernatorul BNR nu exclude o posibilă contagiune a unei situaţii pe care o descrie ca foarte critică, adăugând, însă, că banca centrală este pregătită să reacţioneze, iar canalele de contagiune sunt destul de înguste.
"Bineînţeles că ne-am putea confrunta cu o contagiune financiară care se poate manifesta pe calea capitalului, dar acest canal este redus şi a funcţionat în sens opus. Pentru noi, canalul capitalului a funcţionat într-un mod mai degrabă pozitiv, însemnând că băncile şi-au majorat contribuţia de capital la subsidiarele din România", a explicat Isărescu.
România nu are expunere pe datoria suverană a Greciei sau a altui stat din Europa, a adăugat şeful BNR, în timp ce băncile-mamă sunt expuse puternic pe România.  
Pentru RoMedia.gr - Deea Mazilu 

Accesări: 2539