Din dorinta de a oferi un minim ajutor celor care nu au venituri suficiente pentru a se intretine de la o luna la alta sau din dorinta de a incuraja natalitatea, statul roman a introdus, de-a lungul anilor, diferite ajutoare, in bani sau in produse. Ajutoare care au ajuns, in 2010, sa impovareze bugetul si care au dus la crearea unui "sistem pervers, care incurajeaza nemunca", dupa cum insusi ministrul Muncii, Mihai Seitan, recunoaste.  Am ajuns, astfel, sa platim peste 200 de tipuri de ajutoare sociale unui numar de aproape 7 milioane de beneficiari, ajutoare care costa statul roman peste 700 de milioane de lei lunar. Ministrul Muncii declara recent ca in Romania se acorda lunar 12 milioane de indemnizatii sociale unui numar de peste 6 milioane de beneficiari. Potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale (ANPS) , care gestioneaza peste 40 de indemnizatii sociale acordate din bugetul de stat, in luna martie, aproximativ 6,7 milioane de romani au primit alocatii de la stat.
Fie ca este vorba de alocatiile pentru copii, indemnizatiile pentru cresterea copilului, cele pentru familiile monoparentale sau trusoul pentru nou-nascuti, suma totala cheltuita pentru asistenta sociala a depasit 700 de milioane de lei. Asta inseamna ca, anual, statul cheltuieste aproximativ 8,4 miliarde de lei (2 miliarde de euro) cu alocatiile si ajutoarele sociale. Suma care ar acoperi, de exemplu, gaura de peste 2 miliarde de euro din bugetul de pensii.
Cei mai multi beneficiari de prestatii sociale se regasesc in Bucuresti, peste 400.000 de persoane, urmat de judetele Iasi – 278.000 de beneficiari, Suceava – 250.000 si Timis – 248.000.
Interesant este faptul ca un singur beneficiar poate cumula mai multe tipuri de ajutoare sociale, ajungandu-se in acest fel la venituri lunare cu mult peste salariul mediu pe economie, de exemplu. Astfel, potrivit ANPS , in ianuarie erau sapte beneficiari care primeau nu mai putin de opt prestatii pe luna, 34 primeau sapte prestatii, 320 de persoane cumulau sase ajutoare de la stat, iar peste 2.000 de asistati sociali primeau lunar cinci tipuri de prestatii. Prin cumularea a cinci indemnizatii de la stat, un beneficiar din Galati primea 5.148 de lei lunar, unul din Cluj - 4.664 de lei, iar altul din Gorj - 4.320 de lei. De altfel, cumularea mai multor prestatii duce la venituri lunare cuprinse intre 1.500 si peste 5.000 de lei.
Indemnizatia pentru cresterea copilului, in cifre
Indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda timp de maximum doi ani, parintelui care alege sa renunte la serviciu pentru a sta acasa cu copilul nou-nascut. Valoarea indemnizatiei, care in prezent reprezinta 85% din media veniturilor din ultimul an lucrat inaintea nasterii copilului, a suferit mai multe modificari de-a lungul anilor, fiind cand suma fixa, cand procent din venituri.
Initial 800 de lei, indemnizatia pentru mame a fost divizata, in vremea guvernarii PNL, in 600 de lei, plus 200 de lei, alocatia de stat pentru copiii in varsta de pana la doi ani. In urma demersurilor unor asociatii ale parintilor, indemnizatia a fost modificata, din nou, de la 1 ianuarie 2009, aceasta devenind 85% din media veniturilor din ultimul an lucrat. Dar nu mai putin de 600 de lei si nu mai mult de 4.000 de lei.
In urma deciziei Guvernului de a taia o serie de venituri lunare, pentru reducerea cheltuielilor bugetare, indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea reveni din nou la o suma fixa, cel mai probabil la 600 de lei pe luna.
In luna martie, peste 193.000 de familii primeau indemnizatia de crestere a copilului, suma totala alocata apropiindu-se de 190 de milioane de lei. - 2.400 de beneficiari primeau valoarea maxima a indemnizatiei, de 4.000 de lei - 124.500 de beneficiari primeau valoarea minima de 600 de lei - 55.000 de beneficiari primeau indemnizatii cuprinse intre 601 si 2.000 de lei - 9.500 de beneficiari primeau indemnizatii cuprinse intre 2.001 si 3.999 de lei
Sursa: Incont