moldovaPe data de 1 decembrie 2015, Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie" (ODIP) invită pe toți cei care simt românește în Basarabia să participe la Marșul Unirii.
Evenimentul va începe la ora 14.00, în Scuarul Liceului Teoretic Român-Francez „Gh.Asachi", transmite Romanian Global News.
Cu tricoloare și pancarte unioniste, participanții vor porni în marș spre Monumentul Eroului Național – Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor ține discursuri patriotice și vor cere Reîntregirea cu România. Marșul se va încheia la Ambasada României, unde va fi intonat imnul național „Deșteaptă-te române".
„Acum mai mult ca niciodată, să dăm dovadă de unitate națională și să cerem dreptate pentru poporul basarabean. Facem apel la toți cei ce simt românește să nu fie indiferenți și să participe la Marșul Unirii. Invităm toate ONG-urile unioniste la marș, pentru a arăta că românii din Republica Moldova își doresc Unirea și vor să fie alături de frații de peste Prut", a precizat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie".
Menționăm că marșul este autorizat de Primăria Municipiului Chișinău, iar pe parcursul acestuia, ordinea va fi asigurată de Inspectoratul Național de Patrulare.
Sursa: Romanian Global News