Parlament MoldovaCetățenii din Republica Moldova se pregătesc de alegeri, duminică 30 noiembrie 2014 fiind chemați la un nou scrutin în care trebuie să își aleagă membrii parlamentului pentru următorul mamndat. Potrivit legislației, mandatul deputaților este de patru ani, de la data ultimelor alegeri ordinare.
Alegerile pot fi organizate în decurs de maximum trei luni de la expirarea mandatului actualului Parlament, ceea ce înseamnă până la 28 februarie2015, anunță wikipedia.com. 
La alegerile din 30 noiembrie sunt puse în joc toate cele 101 de locuri din legislativul Republicii Moldova. Distribuirea mandatelor se face în sistem proporțional, pe liste, toate raioanele țării constituind o singură circumscripție electorală, în care pragul electoral este de 6% pentru listele de partid și de 2% pentru candidații independenți.
Pentru formarea guvernului, un partid sau o alianță are nevoie să obțină 51 de mandate (50%+1), iar pentru alegerea președintelui țării, 61 de mandate (60%+1), în sens contrar fiind nevoie de o coaliție guvernamentală pentru a forma noul govern.
Pentru scrutinul de duminică 30 noiembrie 2014. Comisia Electorală Centrală (CEC) va deschide 95 de secții de votare peste hotare, cu 25 mai multe decât la alegerile din 2010, dintre care 25 în Italia, 9 în România, 6 în Statele Unite, 5 în Portugalia și Rusia, 4 în Franța și Spania, în timp ce în Grecia sunt deschise două secții de votare.
Pentru alegerile din 30 noiembrie au fost tipărite un număr de 3.122.466 de buletine de vot, dintre care 708 487 în limba rusă.
Ordinea celor 26 de candidați în buletinul de vot pentru alegerile din 30 noiembrie 2014:
1. Partidul Democrat din Moldova (PDM)
2. Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD)
3. „Forța Poporului” (PFP)
4. Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM)
5. Partidul Liberal Reformator (PLR)
6. Partidul Comunist Reformator din Moldova (PCR)
7. Mișcarea Populară Antimafie (MPA)
8. Partidul Național Liberal (PNL)
9. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)
10. Blocul electoral „Alegerea Moldovei — Uniunea Vamală” (BeAMUV), Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Regiunilor din Moldova (PRM), Mișcarea Populară pentru Uniunea Vamală (MPUV)
11. „Democrația Acasă” (PDA)
12. Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM)
13. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM)
14. Partidul Liberal (PL)
15. „Renaștere” (PR)
16 - exclus
17. Partidul Acțiunea Democratică (PAD)
18. Partidul Verde Ecologist (PVE)
19. Mișcarea Social-Politică „Ravnopravie” (MSPR) (retras)
20. Oleg Cernei (candidat independent)
21. „Patrioții Moldovei” (PPM)
22. Oleg Brega (candidat independent)
23. Valeriu Pleșca (candidat independent)
24. Uniunea Centristă din Moldova (UCM)
25. „Pentru Neam și Țară” (PPNȚ)
26. Anatolie Doga (candidat independent).
 
În cadrul şedinţei de sâmbătă, 22 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a luat act de demersul concurentului electoral Mişcării Social-Politice „Ravnopravie”, privind retragerea sa din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Astfel, la alegerile din 30 noiembrie a.c. buletinul de vot va avea doar 25 de candidați.

Partidul „Patria” (PP) a fost exclus din cursa electorală. 

Ana Țuțuianu – Ziarul online Românesc din Grecia, www.RoMedia.gr