Trei moldoveni au fost declaraţi persona non-grata în Azerbaidjan. Anunţul a fost făcut de Ministerul azer de Externe, care a publicat o listă în care sunt incluşi peste 300 de oameni. 

În lista celor 335 de oameni declaraţi persona non grata pe teritoriul Azerbaidjanului a fost inclus şi naistul moldovean Constantin Moscovici. Artistul ştie despre această interdicţie.
El a susţinut mai multe concerte în Nagorno Karabah, dar spune că nu ştia despre obligativitatea de a anunţa oficial autorităţile de la Baku despre aceste vizite. Celelalte două persoane care nu mai sunt acceptate pe teritoriul azer sunt din regiunea transnistreană.
Este vorba de politicienii din regiune Vladimir Iastrebciak şi Grigori Maracuţa. Iastrebciak spune că a vizitat regiunea Nagorno Karabah pe când era şef al departamentului de externe de la Tiraspol, iar Maracuţa s-a aflat acolo în calitatea sa de şef al adunării parlamentare a regiunilor separatiste Osetia de Sud, Abhazia şi a autoproclamata republică moldovenească nistreană.

Deea Mazilu – RoMedia.gr