Tipărire

Se întâmplă din cauza unui conflict apărut anul trecut între Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi firma care livrează astfel de preparate. Iar până la soluţionarea problemei,

nu poate fi organizată o altă licitaţie. Între timp, oficialii spun că situaţia este gravă, iar o epidemie de rabie poate izbucni în orice moment. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor spun că părţile nu reuşesc să ajungă la o înţelegere în privinţa preţurilor de achiziţie.
Din acest motiv, din cele peste 780 de mii de animale domestice, doar în jur de 6 mii au fost vaccinate. "Situaţia rabiei în ţară este nefavorabilă. Preponderent, sunt vaccinate animalele din zonele de risc, din rezerva de vaccin pe care am avut-o din licitaţia precedentă. Dacă facem o comparaţie cu anul precedent, riscul de apariţie a rabiei este permanent", a declarat şeful direcţiei Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor, Vitalie Carauş.
Totodată, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, afirmă că a solicitat Guvernului să modifice o serie de prevederi pentru a permite importul vaccinurilor până la soluţionarea conflictului.
"Domnul prim-ministru a dat indicaţii ca acele vaccinuri care sunt autorizate în UE să poată să fie importate fără piedici. Avem de modificat câteva hotărâri de Guvern, în cel mai scurt timp", a menţionat Vasile Bumacov. Statisticile oficiale arată, de la începutul anului, au fost înregistrate aproape 100 de cazuri de rabie, iar sursa infecţiei sunt vulpile.
Legislaţia prevede că doar pisicile şi câinii sunt vaccinaţi obligatoriu contra rabiei de două ori pe an.

Deea Mazilu – RoMedia.gr
Sursa:publika.md  

Accesări: 2396