Un bărbat a decedat, în urma unei explozii, produsă la sediul unei firme specializate în reparaţia cazanelor.

Potrivit poliţiei, este vorba despre un muncitor, care efectua lucrări de sudare la un rezervor de gaze. Incidentul a avut loc în sectorul Ciocana, pe strada Meşterul Manole 9.
Potrivit poliţiei, în urma deflagraţiei, victima a fost aruncată la o distanţă de 30 de metri. "Potrivit primelor informaţii, un bărbat a încercat să efectueze nişte lucrări de sudare la un rezervor de gaze.
Ca rezultat, probabil din cauza gazelor acumulate, a avut loc o explozie. Nu se cunoaşte dacă bărbatul era angajat oficial pentru a efectua astfel de lucrări. Nici vârsta şi nici originea bărbatului nu se cunosc, deocamdată.
Mai întâi trebuie să vedem dacă bărbatul avea licenţă de a efectua aceste lucrări, nu ştim dacă a respectat regulile de securitate. Imediat au fost alertate toate servicile, pompierii, ambulanţa", a comunicat şeful serviciului de presă al Direcţiei Poliţie Chişinău, Adrian Jovmir.
Deocamdată, nu există informaţii despre faptul că ar fi avut de suferit şi alte persoane. Grupa operativă din cadrul Inspectoratului de poliţie Ciocana urmează să desfăşoare o anchetă pe acest caz.

Deea Mazilu – Romedia.gr
Sursa:publika.md