Tipărire

După un an de muncă, planul cel mai sigur de concediu pare acela făcut cu o agenţie de turism. Numai că, în fiecare an, zeci de moldoveni se pomenesc şi fără bani, şi fără vacanţă. Cad în plasa unor oferte ieftine şi extrem de atractive, lansate de agenţii cu activitate sezonieră care trag oblonul după ce îi păcălesc pe clienţii naivi. 

La sfârşitul primăverii, după ce a studiat ofertele de pe site-urile cu reduceri, Alexandru s-a bucurat când a găsit una avantajoasă la mare, în Bulgaria. Şi în plin sezon, la jumătatea lunii iulie. "Hotel de trei stele, în Nisipurile de aur. Adică total, pentru două persoane şi copil, copilul gratis, suma contractului era de 4.700 de lei undeva aşa. Şi plus 70 de euro se achita viza, câte 35 de euro pentru matur", a spus Alexandru. Acum, însă, când să perfecteze actele necesare, nu a mai găsit pe nimeni la sediul agenţiei unde plătise deja vacanţa. "Eu i-am telefonat, nu au răspuns la mesajele mele. Telefonul mobil era închis. Telefonul fix - fără răspuns, după care am plecat la oficiu şi acolo era un anunţ că firma a intrat în insolvabilitate", povesteşte bărbatul. Cu planurile stricate şi banii pierduţi, în loc să se odihnească la mare,Alexandru are acum alte preocupări. "Am venit la poliţie să depun o plângere legat de o fraudă în turism, escrocherie", explică tânărul. "Dacă există temei de pornire a urmăririi penale, atunci va fi pornită urmărirea penală", promite anchetatorul. Judecând situaţia la rece, Alexandru îşi dă seama că ar fi trebuit să fie mai precaut, fiindcă un simplu anunţ nu are nicio garanţie.
De fapt, e ca un fel de loterie. "Preţul era atractiv şi, în mod normal, poate că nu avea să mă prind eu la acest preţ aşa de mic. Siteul oricum are o responsabilitate morală pentru că, într-adevăr, din păcate a fost popularizată o escrocherie. Şiaceşti escroci, la sigur nu ar fi avut atâţia clienţi dacă nu ar fi fost asta public", crede Alexandru. Când întind asemenea capcane pe Internet, escrocii exact pe asta mizează. Pe popularitatea site-ului şi pe fluxul mare de vizitatori. În cazul de faţă, zeci de moldoveni au păţit la fel ca Alexandu, iar acum au umplut forumul de comentarii despre nemulţumirea lor . Cu părere de rău pentru situaţia lor, adevărul este că nu-i pot învinovăţi pe administratorii site-ului. "Obligaţiunea noastră este să postăm publicitatea oferită de ei, iar obligaţiunea lor este să poarte răspundere totală faţă de tot ce ei propun", spune administratoarea unui site. La verificarea obişnuită înainte de a accepta plasarea ofertelor de vacanţă, agenţia de turism părea să aibă actele în regulă. "Aceste documente noi le-am verificat pe site-uri de stat. Nici nu am bănuit că compania putea să acţioneze cu rea credinţă şi să ne inducă în eroare şi pe noi şi pe toată lumea", a adăugat ea.
Am verificat şi noi la Camera de licenţiere. Culmea, agenţia respectivăare o licenţă în turism valabilă şi în acest moment. "Cebotarean" are licenţă, era cu o denumire comercială Galaxy. Noi am primit o sesizare de la Agenţia Turismului şi o să ne autosesizăm şi o să facem o verificare", promit reprezentanţii Camerei de Licenţiere. Aceeaşi firmă a postat în luna martie un mesaj similar pe un alt site de reduceri, însă cu un alt nume comercial. Ofertele cu reducerile fabuloase sunt încă afişate, cu detalii, cu link spre pagina de facebook a Tatianei Cebotarean şi, ce să vezi, cu mesajele clienţilor nemulţumiţi. Şi de data aceasta administratorul site-ului a aflat târziu care este adevărata ocupaţie a celor de la "Cebotarean Grup". "Ne-am adresat peste tot, apoi a venit fata asta, directorul.
Ne-a spus că a fost deschis un dosar penal, iar proprietarul firmei a luat ştampila şi actele şi a dispărut", a menţionat administratoarea unui site de reduceri. Aşa cum era firesc, am solicitat Inspectoratului General de Poliţie date despre ancheta cu privire la aceşti escroci.
A trecut o săptămână şi nu am primit vreun răspuns. Dacă şi la anchetă se lucrează cu tot atâta interes şi rapiditate, ce să ne mai mirăm că numărul păgubiţilor a depăşit 80, deşi putea fi mult mai mic. "Aceasta este o problemă, care trebuie să fie rezolvată la nivel de stat, ca să nu se producă aşa situaţii", a adăugat administratorul unui site de reduceri. Directorul Agenţiei Turismului ştie şi el despre această situaţie, fiindcă a primit multe plângeri de la oameni păcăliţi de agenţiile cu activitate sezonieră. Însă nu prea are ce să facă. "Noi ne-am propus ca scop o verificare foarte minuţioasă a agenţilor pieţei turistice, începând cu finele acestui sezon, pentru că în vârf de sezon turistic noi nu putem face verificări, din simplu motiv că într-un fel sau altul încurcăm activităţile agentului economic", a declarat directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon.
Cum este previzibilă înmulţirea cazurilor de înşelăciune în domeniu, iar poliţia nu pare preocupată de asta, cineva trebuie totuşi să ia nişte măsuri. "Agenţia Turismului pe viitor va pleda pentru o restructurizare a pieţei turistice. Intenţionăm ca în legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice să introducem garanţia financiară. Preconizăm pentru firmele tur-operatoare în jur de un milion de lei, pentru agenţiile de turism in jur de 100.000 de lei. După cum ştim cu toţii lungul drum al bunelor intenţii până la votul final al deputaţilor, ce rămâne de făcut? Să deschidem bine ochii înainte de a plăti biletul de vacanţă. "Orice turist, când intră în agenţia de turism, trebuie să verifice licenţa de turism. Uitaţi-vă vă rog la valabilitatea licenţei de turism. Adresa indicată în licenţă trebuie să coincidă cu adresa oficiului în care Dvs. vă aflaţi", a explicat Platon. Atenţie! Nu toate firmele din domeniu au nevoie de o licenţă în turism. În Moldova, ca peste tot în lume, încep să fie căutate pachetele turistice numite "Timeshare", care presupun cumpararea dreptului de folosinţă exclusivă, pe durată limitată, asupra unui spaţiu de cazare dintr-un loc exotic. Concret, poţi cumpăra dreptul de a locui una sau două săptămâni pe an într-o asemenea casă. Şi poţi vinde ori lăsa testament acest drept. Ce te faci, însă, cu realitatea că în spaţiul post-sovietic această variantă este adesea sociată cu o escrocherie turistică. În Moldova sunt deja zeci de istorii parcă trase la indigo, cu oameni aleşi la întâmplare, cărora li se pun condiţii de maximă discreţie şi care ajung repede victime ale escrocilor. "Am fost sunat, prin intemediul unei tombole electronice au fost alese zece persoane, printre care şi eu", povesteşte Iurie. "Puteai intra acolo doar cu buletinul de identitate, altfel nu îţi permiteau să intri. Doar cu actul de identitate şi doar în baza invitaţiilor", îşi aminteşte o altă persoană. "Ni se dă un însoţitor, te aşezi la o masă anumită. Se spune: Nu vorbeşti cu nimeni, nu contactezi cu nimeni. Doar noi în trei", redă Iurie. "Dădeau drumul la muzică foarte tare, apoi brusc o opreau şi era imposibil să te concentrezi. Te întrerupeau ori de câte ori voiai să le pui o întrebare incomodă. Îmi sunt cunoscute modalităţile de presiune psihologică şi le-am simţit acolo de la începutul până la finele prezentării", relatează Ana. "Iată, aveţi ocazia să vă duceţi în Tenerife la odihnă. Ne-au fost prezentate pe un ecran mare nişte poze, interviuri cu oameni. Şi toţi oamenii spuneau, evident, da, da, da", descrie Angela.
După o prezentare care poate să dureze chiar şi trei ore, potenţialilor clienţi li se fac oferte foarte avantajoase. Deci 450 de euro pentru vacanţa unei familii din patru persoane, pe insula Tenerife. Ocazie unică. Dar cu o condiţie clară: să achite imediat banii. "Dacă plătiţi banii acum, merge reducere de 50 de euro încă. Banii nu îi aveam. Nici nu ştiam de ce sumă merge vorba, am venit acasă şi i-am luat", povesteşte o persoană. Biletul era plătit şi, acum câteva zile a încercat să-şi găsească bilete de avion pentru destinaţia aleasă. Abia atunci a constatat că a fost păcălită. Un bilet de avion tur-retur în Tenerife costă peste 2000 de euro. Aşa că, adio vacanţă. "Socotiţi că mă costă mai scump decât vacanţa. S-au folosit de momentul să scurgă careva bani. Eu am întrebat, cât costă totuşi biletul de transport. Avionul cât poate să coste? Mi-au spus 150-200 de euro maximum", adaugă persoana care a fost păcălită. Nu e treaba noastră să spunem dacă este sau nu o escrocherie la mijloc. Poate se ocupă de asta poliţia. Între timp, Angela s-a dus la biroul companiei unde plătise acum două luni pentru vacanţa de vară. Voia să rezilieze contractul.
Dar, surpriză. "Când m-am dus la oficiu, la oficiu mi s-a spus la intrare că ei de câteva zile nu mai sunt. Acum am ridicat contractul şi am verificat toate telefoanele de mobil care sunt stipulate, nu-mi răspunde niciunul", spune femeia. De această dată, nu poţi reproşa imposibilitatea de a recontacta firma,ne-a explicat directorul altei companii care prestează servicii timeshare. "Aproape nici într-o ţară din lume nu există o deservire ulterioară.
Există doar în spaţiul ex-sovietic clientul a încheiat contractul, a primit actele. Nu suntem o agenţie de turism. Există acte care spun că tipul nostru de activitate nu se licenţiază. E mai degrabă o activitate de consultanţă", explică administratorul companiei "Parmato Grup", Vasile Andraşco.
Şi atunci, cum funcţionează acest sistem? Fiindcă în mod cert există moldoveni care au beneficiat de el. Administratorul ne asigură că nu e nici o escrocherie, ci doar marketing curat. Iar vacanţele promoţionale îl ajută să-şi vândă mai bine serviciile. "Pe parcursul acestui an de activitate cu ajutorul companiei noastre au plecat 250-300 de familii. 85 la sută dintre cei care se duc în vacanţe promoţionale, după a doua călătorie devin proprietari de timeshare", a adăugat administratorul companiei "Parmato Grup".
Pentru că este încă o noutate şi oamenii nu au înţeles specificitatea acestui tip de oferte, unii l-au reclamat. "În 2012 a fost deschis un dosar penal, după numai patru săptămâni de lucru. Presupuneau că suntem împlicaţi într-o escrocherie. Dosarul a fost închis după o lună de la începerea urmăririi penale", declară Vasile Andraşco.
Aşa este, dosarul a fost închis, ne-au confirmat surse de la Procuratura Municipală. Cât priveşte partea cu tactica de marketing agresiv, de care se tot plâng clienţii, e bine să ştiţi că nu este ceva interzis de lege. "Suntem cointeresaţi să cheltuim cât mai puţin timp şi bani pentru a atrage clientul. În cadrul prezentărilor se fac reduceri care sunt valabile doar atunci", a menţionat Vasile Andraşco.
În asemenea condiţii, ce garanţie poate cere cineva care vrea să cumpere un bilet de vacanţă valabil? Primul pas este prudenţa clienţilor. "Dacă un client compară preţurile de pe piaţă şi vede că într-o singură agenţie sunt cu 40-50 la sută mai ieftine, dar la toate celelate agenţii sunt plus minus aceleaşi, el trebuie să-şi pună deja întrebări",consideră directorul comercial al unei agenţii de turism, Vasile Andraşco. "Eu cred că oamenii, în primul rând trebuie să se documenteze, fiindcă semnarea instantanee a contractului, de obicei nu duce la nimic bun", declară directorul Agenţiei Turismului.
E limpede că nu există suficiente legi şi reglementări în domeniu, iar escrocii ştiu să speculeze aceste lipsuri astfel încât nu cad sub incidenţa vreunei fapte penale.
Prin urmare, e recomandabil să studiaţi atent contractul de servicii turistice înainte a a-l semna şi să verificaţi cât se poate de detaliat dacă agenţia leste de încredere. E singura şansă de a evita capcanele vânzătorilor de iluzii şi să ajungeţi să petreceţi cu adevărat vacanţa la care visaţi un an întreg.

Deea Mazilu – RoMedia.gr
Sursa:publika.md  

Accesări: 1893