Tipărire

"Termenul limită de adoptare a legii bugetului este 1 aprilie. Din simplul motiv, că pe data de 8 aprilie are loc şedinţa Boardului Fondului Monetar Internaţional şi trebuie să fie aprobată decizia de deblocare a tranşei următoare de finanţare pentru ţară.  Şi asta înseamnă deblocarea tranşelor din partea celorlaţi donatori şi parteneri de dezvoltare. Dacă nu se votează bugetul Guvernul trebuie să demisioneze”.
Declarația aparține premierului Vlad Filat, acordată în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Liberă. Potrivit lui, discuțiile și propunerile din Parlament vor fi acceptate atâta timp cât acestea vor fi rezonabile.
„În Parlament discuţii, propuneri vor fi foarte multe. Atâta timp cât ele vor fi rezonabile, vor fi acceptate. Având în vedere că acest buget a fost coordonat în cele mai mici detalii cu partenerii noştri de dezvoltare, iar acest vot pentru aceste bugete, pentru aceste documente – cinci sunt în total: este vorba de bugetul de stat, este vorba de bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor medicale, este vorba de acel pachet de modificare a legilor care vizează protecţia socială şi este vorba de acel proiect de lege care vizează ajutorul social pentru perioada rece a anului.
Deci, toate cinci sunt legate hai să-l privim aşa, ca un pachet integru. Deci acest pachet de legi nu va reprezenta încercarea Alianţei. În cazul nevotării acestor legi asta înseamnă că nu există suport politic al Guvernului şi înseamnă că Guvernul trebuie să plece în demisie.
Lucrurile stau foarte simplu”, a conchis acesta. UNIMEDIA amintește că PCRM nu a votat ieri în comisia parlamentară proiectul de buget propus de Guvern.
Adițional, deputatul PD, Valeriu Guma, declară că s-a abținut de la vot deoarece nu este de acord cu mai multe lucruri conceptuale din document. Astfel, există riscul ca bugetul să nu ajungă azi în Parlament. Președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, declară că proiectul de buget va fi votat de Parlament.
Sursa: UNIMEDIA  

Accesări: 3042