„Proastă” - pentru Filat, „se poate și mai bine” - pentru Ghimpu, „beton” - pentru Plahotniuc
Liderii Alianței pentru Integrare Europeană au păreri diferite vizavi de situația, creată în interiorul coaliției. În timp ce pentru liderul PLDM, Vlad Filat, situația „nu este ok”, iar pentru președintele liberal, Mihai Ghimpu, s-ar putea să „meargă și mai bine”, cei mai optimiști par a fi democrații. „Eu consider că AIE e beton și nu cred în dezbinarea Alianței”, a declarat vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, astăzi, 1 martie, la sfârșitul ședinței AIE. Acesta a menționat că, în pofida declarațiilor lansate, „lucrurile în Alianță vor merge bine”. Liberalul Mihai Ghimpu a fost mai rezervat.
„E de dorit ca lucrurile să meargă și mai bine”, a spus acesta, refuzând să comenteze de ce ar fi nemulțumit liderul PLDM, Vlad Filat.
UNIMEDIA amintește că ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, Vlad Filat a declarat că lucrurile în AIE nu merg așa cum și-ar fi dorit
. „În alianța nu a fost ok și nici nu este”, a spus acesta. Subiectul majorării tarifelor Moldtelecom și întrevederile dintre Filat și Voronin au provocat tensiuni în cadrul AIE, provocând replici dure între democrați și liberal-democrați.
Sursa: UNIMEDIA  
Mai multe stiri din Rep. Moldova cititi in 
www.unimedia.md