Rezolvarea dosarului transnistrean este o prioritate pentru România, a declarat preşedintele român, Traian Băsescu, prezent la summit-ul OSCE de la Astana, în Kazahstan. Şeful statului român apreciază că singura soluţie la acest conflict este dialogul deschis, fără utilizarea forţei. "Avem nevoie de voinţă politică, pentru a aborda problemele într-o manieră constructivă, atât în raport cu interesele comune, cât şi cu angajamentele cu valorile şi principiile de bază ale organizaţiei noastre. Acesta trebuie să fie obiectivul strategic pentru OSCE : o organizaţie internaţională capabilă să soluţioneze, prin dialog şi spirit de cooperare, conflictele remanente, să prevină noi tensiuni şi crize, să ofere reacţii adecvate la noile provocări transnaţionale şi să consolideze respectul pentru valorile democratice, dreptul şi libertăţile fundamentale al omului", afirmă Traian Băsescu, citat de RFI. Băsescu cere "rezultate tangibile" în zonele fierbinţi din fostul spaţiu sovietic. El se referă aici la Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah. Aceste zone "grevează asupra climatului de securitate în întregul areal al OSCE", continuă preşedintele. De asemenea, Băsescu a menţionat că: "tolerarea unor soluţii impuse prin utilizarea forţei nu este acceptabilă".
Traian Băsescu pledează pentru acelaşi format 5+2, chiar dacă unii experţi observă că el nu a dat roade până acum. "Un alt element central al agendei noastre de securitate îl constituie nevoia unei noi abordări atotcuprinzătoare şi multidimensională a conflictelor, de la alertă timpurie la prevenire şi soluţionare, managementul crizelor şi reabilitarea post-conflict.
România consideră că acest demers trebuie să beneficieze nu doar de voinţa politică de acţiona a statelor participante, ci şi de mecanismele şi proceduri adecvate ale OSCE, care să genereze o acţiune proactivă, eficientă şi flexibilă a organizaţiei, în diferite situaţii cu potenţial de conflict.", a declarat Băsescu în cadrul Summit-ului OSCE de la Astana, transmite pagina oficială a Preşedinţiei României. De partea ei, administraţia de la Tiraspol a avertizat OSCE-ul să nu ia decizii privind reglementarea conflictului din Transnistria, fără participarea reprezentanţilor regiunii separatiste, relatează RFI.
Sursa:Unimedia.md si rfi.ro