Tipărire
denisa.stoian.podiumRomânia a întrecut Canada și Marea Britanie în clasamentul pe echipe, ocupând locul 6 dintre 15 echipe participante.
Turneul Internațional de Gimnastică Ritmică,  denumit Cupa Afrodita, ediția a 2-a, ce a avut loc în perioada 11-13 martie a.c., in Sala de Sport din Paleo Faliro - Atena s-a încheiat. La startul concursului internațional s-au aliniat 117 sportive din 17 de țări.
Grecia, România, Cipru, Franța, Canada, Ucraina, Turcia, Kazakstan, Rusia, Marea Britanie, Singapore, Israel, Polonia, Cehia, Estonia, Coreea și Spania sunt țările care au aliniat la startul turneului, per total, 117 sportive.Stoian.RO.copilasi
România a fost prezentă in concurs cu două sportive venite de la Clubul CSM Ploiești, Livia Harcan si Denisa Stoian.
Cele două sportive, care au sosit la Atena cu sprijinul exclusiv al Clubului din care fac parte – CSM Ploiești, au avut evoluții notabile care au adus țara noastră pe locul 6 in clasamentul pe echipe, dintr-un total de 15 echipe!
România a ocupat locul 6 in clasamentul pe echipe, acolo unde a depășit puternicele și numeroasele echipe ale Canadei, Marii Britanii și Poloniei.
Pe primele 6 locuri s-au situat, în ordine: Ucraina, Grecia, Turcia, Kazakstan, Franța și România.  In clasamentul pe echipe au punctat doar două sportive.
In cazul țărilor care au venit in concurs cu mai mult de 2 sportive cum este Grecia, Kazakstan, Turcia, Canada, Marea Britanie ori Polonia, care au venit cu echipele naționale, au evoluat toate cele 5-7 sportive însă s-au luat îconsiderare cele mai bune rezultate de la 2 sportive.
La individual, Livia Harcan si Denisa Stoian au avut evoluții impresionante care au fermecat publicul atenian, după cum ne-a spus și specialistul român Teodor Ciornea, fost coregraf al echipei naționale a Greciei de gimnastică ritmică.
“Fetele din România au avut o evoluție foarte bună. Sunt foarte bine pregătite și este un mare succes faptul că au întrecut sportive din țări foarte puternice. Denisa a reușit să urce pe podium cu o evoluție impresionantă. Livia a executat un program foarte frumos și sigur urca pe podium dacă nu evolua cu un pic de timiditate. Cred că dacă se vor pregăti la fel în continuare vor înregistra rezultate foarte frumoase în viitor”, ne-a spus, în exclusivitate, recunoscutul coregraf de gimnastică ritmică, românul Teodor Ciornea.
stoian.concurs2016
România a obținut, prin Denisa Stoian, venită de la clubul CSM PLOIEȘTI, locul 3 la individual compus, categoria de vârsta 2003, dintr-un total de 36 de sportive la această categorie. Denisa se pregătește in acest moment să ia parte la Jocurile Olimpice de Tineret din 2018. Livia Harcan a obținut locul 11, sportive avand o executie tehnica de inalta tinuta.

Cele două sportive au fost insoțite, la Atena, de Liliana Băescu – coordonatorul secției sportive de gimnastică ritmică a CSM PLOIEȘTI, și, bineințeles, antrenoarea Simona Puiu.
“A fost o comportare foarte bună a sportivelor noastre. Evoluția lor, dar și locurile pe care s-au clasat sunt foarte bune deoarece aici țările au venit cu loturile naționale, iar noi am venit cu două sportive. Sportivele noastre evoluează la toate cele 4 obiecte, având evoluții foarte bune. 
Denisa este desemnată de Federația Romană și va participa la Jocurile Olimpice de Tineret din 2018. O pregătim in acest scop, dat fiind ca Denisa este liderul pe țară la categoria anului de naștere 2003. Suntem mândre de reprezentațiile celor două sportive în această competiție de elită!”, ne-a spus Liliana Băescu reprezentanta CSM Ploiești, cu privire la sportivele României.
“Concursul este mare și de valoare. Participă aproape 20 de țări și peste 110 gimnaste. Este o organizare impecabilă, cu arbitri obiectivi care au punctat corect așa cum se impune intr-un concurs de valoare. O competiție de mare ținută, care are mari șanse sa devină o competiție de mare elită la nivel internațional. Bineințeles că important este faptul că în organizare sunt implicați profesioniști și voluntari care au participat la Jocurile Olimpice din 2004. Este impresionant cum acești oameni știu în orice moment ce au de făcut fiind pregătiți și educați în acest sens.”, ne-a spus Liliana Băescu despre organizare.
17 persoane de origine română au fost prezente în ziua finalelor să le susțină pe sportivele din Ploiești, care, după concurs, s-au fotografiat cu susținătorii lor - copiii românilor din Grecia, printre care s-a aflat și un grup de fetițe si mame de la Asociatia Femeilor Românce din Grecia.Anna.Kalara.GR.copilasi
Liliana Băescu a comentat pe pagina ziarului ROMEDIA: “Va multumim din suflet pentru sustinere! Am simtit caldura sufletelor de români! Respect!”. 
Copilașii români din Atena, prezenți in sală, s-au fotografiat și alături de sportiva din echipa națională a Greciei, Anna Kalara.
Fotografii din concurs și de la festivitatea de premiere sunt oferite, în Exclusivitate de Ziarul Online Românesc din Grecia pe pagina de facebook a ziarului ROMEDIA. 
Astăzi, 14 martie 2016, medaliata Denisa Stoian a sărbătorit împlinirea vârstei de 13 ani alături de români din Atena care au așteptat-o la hotel cu tort și daruri. (Amănunte și fotografii într-un alt material) și pe pagina de facebook a ziarului ROMEDIA. 
Ana Țuțuianu – Ziarul online Românesc din Grecia, ROMEDIA.gr 
Accesări: 2059