asoc.carpatia.siglaNe putem mândri cu faptul că românii îşi fac simţită prezenţa în toate colţurile Greciei. La o mică deplasare în Grecia în Creta, Atena, Pyrgos, Salonic ori Kerkira români găsim la tot pasul. Şi cei mai mulţi dintre aceştia, sute, mii de români ne fac cinste în Grecia.
Fiecare în sinea lui, este ambasadorul României căci cea mai mare reclamă ne-o facem singuri, prin faptele şi reuşitele proprii, atunci când un român în Grecia se evidenţiază într-un domeniu, cucereşte un titlu sportiv ori îşi finalizează studiile pe picior de egalitate cu „gazdele” noastre.
Mulţi dintre aceştia se organizează şi sub umbrela unei asociaţii care să îi reprezinte şi să fie polul acţiunilor şi întâlnirilor românilor din zonă pentru o mai bună promovare şi organizare.
Atunci apar organizaţii de sine stătătoare şi legal înregistrate la autorităţile elene. În ultimii ani, necesitatea  de ÎNFRĂŢIRE  adus pe tabloul elen al asociaţiilor româneşti câteva asociaţii deosebite cu activităţi importante care se alătură acum celor două-trei organizaţii înfiinţate de garda veche a românilor din Grecia.
În acest context, ultima asociaţie care a apărut pe tabloul asociaţiilor româneşti din Grecia vine din Salonic, Asociaţia Românilor Carpatia, aceasta fiind tânăra prezenţă pe tabloul comunităţii româneşti din Grecia .
Asociaţia Românilor Carpatia – organizaţie de sine stătătoare  în Salonic din ianuarie 2014.
Născută la iniţiativa  a doi români inimoşi şi încrezători că noi românii putem forma o echipă bună când avem un ţel, Nick Anghel şi Toma Dobre, Asociaţia Românilor din Salonic a pornit puternic la drum. După câteva întâlniri ce au avut loc încă din vara anului trecut, mai mulţi români generoşi din Salonic au completat grupul necesar de fondatori pentru înfiinţarea legală a noii asociaţii care a dobândit statut legal odată cu venirea noului an, ianuarie 2014.
„Asociaţia Românilor Carpatia a luat fiinţă ca organizație de sine stătătoare. Intenționăm ca activitatea Asociaţiei noastre să fie cât mai transparentă, ne dorim ca fiecare dintre noi să acorde Asociaţiei atât cât poate din timpul propriu şi poate ceva în plus. Prețuim fiecare membru al comunităţii şi considerăm că e deosebit de important ca fiecare să contribuie după propriile puteri pentru o bună organizare a Asociaţiei. Vrem să ne facem cunoscuți atât pe plan local cât şi în România şi dorim ca prin activitățile noastre să ne păstram identitatea naţională, cultura şi limba română.”, spune Consiliul provizoriu de administraţie al Asociaţiei Românilor CARPATIA dat publicităţii pe platforma electronică a asociaţiei – Roinfo.gr – ziarul românilor din Salonic.
„Carpatia” vine cu idei noi şi activităţi inedite.
Asociaţia Românilor Carpatia din Salonic vine pe tabloul asociaţiilor româneşti din Grecia cu idei noi şi activităţi inedite. Primul pas făcut de doi dintre fondatorii asociaţiei a fost înfiinţarea propriului ziar electronic, aşa că, în primăvara anului trecut Nick Anghel şi Toma Dobre, au deschis porţile unui nou portal electronic – Ziarul Românilor din Salonic – Roinfo.gr noul partener al Romedia.gr. Şi, ca fost jurnalist – coordonator de publicaţie, ideea a beneficiat de tot sprijinul din partea Consulului General al României din Salonic Martin Ladislau Salamon.
Ideea deţinerii propriului ziar de către şi pentru românii din Salonic a fost apreciată de concetăţenii noştri din nordul Greciei, mulţi dintre aceştia (nu numai dintre membrii asociaţiei), devenind colaboratori voluntari ai publicaţiei. Un alt mare proiect deja creionat de românii asociaţiei din Salonic, dar nedemarat încă, este acela al înfiinţării unor cursuri de limbă română week-end, intenţie şi dorinţă exprimată deja de membrii organizaţiei.salonic1 ziua romaniei 2013
Dincolo de acestea, membrii Asociaţiei Carpatia doresc să promoveze ţara noastră şi prin activităţi inedite. Aceştia au impresionat publicul când de Ziua Naţională a României au oferit flori grecilor din Salonic. În zilele care urmează românii din Nordul Greciei au rezervat un alt eveniment special, o petrecere ce se anunţă a fi de zile mari şi care este dedicată Zilei Internaţionale a Femeii 2014. Recepţia va avea loc în Ziua de 15 Martie 2014, orele 19, în Oraiokastro la Restaurantul Nouvelle.
Când omul sfinţeşte locul…
Membrii asociaţiei  din Salonic sunt Binecuvântaţi. Aceştia au norocul să aibă în zonă un preot inimos care îi sprijină şi sfătuieşte. Părintele Vicențiu Curelaru oficiază, în ultimii ani, liturghia în limba română la Biserica Sfântul Panteleimonos din Polichni - Salonic şi este alături de români la bine şi la rău. Domnia sa, a depus, în ultimii ani, nenumărate eforturi de coagulare a românilor din jurul bisericii într-o asociaţie activă şi cu scopuri măreţe cum ar fi înfiinţarea de cursuri de limbă română pentru copiii acestora. După îndelungi eforturi şi speranţe, de-a lungul ultimilor ani, în final, părintele şi întreaga suflare românească din Salonic poate acum să se bucure de apariţia unei noi asociaţii româneşti.
La această realizare a contribuit şi deschiderea şi sprijinul de care ideile românilor au beneficiat din partea Consulului General al României din Salonic Martin Ladislau Salamon. Chiar dacă, prin menirea calităţii oficiale, diplomaţii români nu se pot implica în activitatea vreunei asociaţii oriunde s-ar afla aceasta, deschiderea, sprijinul moral, „îmbrăţişarea” ideilor şi un sfat la nevoie sunt mai valoroase decât orice.
„Carpatia” la primele alegeri.
După înfiinţare, conform statutului aprobat, nou înfiinţata asociaţie trebuie să recurgă la alegerea primului consiliu de administraţie.
În cele câteva luni de existenţă, Asociaţia Românilor Carpatia, a fost condusă de  Consiliul de Administrație provizoriu format, după cum urmează, din: Toma DOBRE – președinte, Nick ANGHEL – vicepreședinte, Ana Cristina CHARITIDOU – casier, Roxana ASĂNDOAE – secretară, Luiza PERA – secretară, Ana Maria PAPADIMITRIOU – consilier, Grigoris Liviu BĂCILĂ – consilier şi Silvia DIMA – consilier.
Primele alegeri ale Asociaţiei Carpatia vor avea loc duminică, 9 martie a.c. atunci când membrii asociaţiei trebuie să decidă numele celor care îi vor reprezenta în  următorii ani.
„Transparenţa este moto-ul nostru.”
Un lucru inedit în cazul Asociaţiei Românilor Carpatia din Salonic îl reprezintă transparenţa totală. În Ziarul Românilor din Salonic – Roinfo.gr – la categoria asociaţie oricine poate găsi amănunte despre şedinţele asociaţiei, ordinea de zile, participanţii, fotografii de la întâlniri, numărul de voturi acumulate de propuneri, etc. Mai mult, sigla asociaţiei a fost aleasă prin vot deschis şi public al cititorilor publicaţiei care au ales sigla din 10 propuneri. Votul de popularitate  a fost obţinut de  propunerea Anei Maria Papadimitriou care a obţinut 48 de voturi.
roinfo.logo“Transparenţa este moto-ul nostru. Dorim ca totul să fie transparent, oamenii să ştie în orice moment ce facem şi ce s-a discutat în şedinţele noastre. Din acest motiv am efectuat o rubrică special dedicată asociaţiei în ziarul nostru pentru ca să postăm toate aceste informaţii care sunt publice tuturor nu numai membrilor noştri. Noi dorim să fim deschişi tuturor şi să fie executată dorinţa majorităţii.”, ne-a spus preşedintele provizoriu Toma Dobre. Domnia sa a mai spus, referitor la alegerea pentru primul mandat de preşedinte că: „Nu ştiu dacă voi fi reales şi cred că nu are relevanţă. Important e să fim uniţi.” Mai mult, preşedintele a recunoscut că, la Salonic, se gândeşte la formarea unui sistem de prezidare a Consiliului de Administraţie, prin rotaţie de membrii acestuia în acelaşi mandat fapt ce ar evita eventuale discuţii şi neplăceri.
În ceea ce privește activitatea Asociaţiei Românilor Carpatia pentru anul 2014, se au în vedere o serie de obiective importante precum :
  • Găsirea unui sediu pentru ca întrunirile să se poate desfăşura într-un cadru organizat, dar şi pentru diversificarea activităţii Asociaţiei.
  • Înființarea unei şcoli de duminică cu predare în limba română. Din iniţiativa Consulatului General al României la Salonic, au fost centralizate o serie de date ce precizează numărul de copii, vârsta lor, precum şi nivelul de cunoştinţe.
  • Programe, acțiuni, activităţi de pe urma cărora membrii Asociaţiei să poată beneficia în mod direct.
  • Obiectivele generale ale asociaţiei sunt : Transparenţă, Voluntariat şi Întrajutorare. 
Să fie într-un ceas bun!
Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr 
Photo by Roinfo.gr .