Interviu în exclusivitate pentru RoMedia.gr, cu domnul Martin Ladislau Salamon - Consulul General al României la Salonic.
- Domnule consul general, trebuie să recunosc că intenționat am lăsat să se scurgă câteva luni de la instalarea dvs. pentru a realiza acest interviu. 
Am dorit întâi să cunoaşteţi îndeaproape problematica românilor din nord şi mai apoi să întreb. Ajungând așadar la acest moment, vreau să ne spuneţi, cum ați găsit comunitatea românilor din nordul Greciei?
- Au trecut de-acum ceva mai bine de şase luni de când sunt la Salonic, şi pot să spun că, deşi m-am întâlnit cu foarte mulţi, cu sute români din zona de nord a Greciei, cu diverse prilejuri (munca consulară de zi cu zi, recepţia şi petrecerea organizate de Ziua Naţională, diverse întâlniri formale şi non-formale, slujba lunară în limba română de la biserica din Polichni, evenimentele culturale organizate de consulat etc.), nu cunosc încă nici unu la sută dintre membrii comunităţii. Cu toate astea, mi-am format o opinie despre românii de aici: avem în primul rând o comunitate eterogenă, compusă din diverse generaţii de imigranţi, sosiţi în diverse perioade şi, în consecinţă, de grade diferite de conectare la ceea ce înseamnă România, limba română şi cultura română. Ceea ce este însă comun la aproape toţi aceşti oameni este că au o dorinţă arzătoare de a-şi menţine această legătură, de multe ori slăbită, cu ţara, deşi nu prea ştiu cum să o facă.

- Înaintea venirii dvs., o asociație foarte activă era cea din Katerini, acolo unde s-a aşternut liniștea. Pe de altă parte, în Salonic, asociația nu s-a remarcat în mod deosebit prin activități de mare amploare, în ultimii ani. Care este situația actuală a acestor asociații?
- Aşa este: pe când am sosit eu la Salonic mai era doar amintirea asociaţiei românilor din Katerini, cândva foarte activă, dar care s-a stins odată cu plecarea – din câte am înţeles, în Germania – a preşedintelui organizaţiei. În ceea ce priveşte asociaţia din Salonic, ştiu că domnul preşedinte Mihai Anania a făcut foarte multe lucruri frumoase în anii trecuţi, dar probabil că a obosit… Aceasta e problema generală a organizaţiilor care nu au o bază solidă de membri, care să se reînnoiască periodic şi să îşi reînnoiască şi conducerea: după un timp, dacă liderul dispare dintr-un motiv sau altul, sau îşi pierde entuziasmul – uzura psihică şi fizică e lucru firesc şi uman, până la urmă! –, aceste organizaţii intră în moarte clinică sau se autodizolvă. Aşadar, trebuie avut grijă ca atunci când înfiinţezi o asociaţie pe bază de voluntariat şi scopuri comune, să nu începi construcţia de la acoperiş, ci de la fundaţie. În plus, ca lider trebuie să ştii când a sosit momentul să predai ştafeta unor oameni mai tineri, mai proaspeţi – asta, desigur, dacă ţi-ai asigurat din timp succesoratul şi nu ai transformat asociaţia într-una personală. Ca să folosesc un exemplu de maximă actualitate în aceste zile: să urmezi exemplul Papei…

- Sunteți binecuvântaţi să aveți in Salonic un preot român inimos, în persoana domniei sale pr. Vicenţiu Curelaru, care este alături de români şi încearcă mobilizarea acestora în activități cu şi pentru români. Pot conduce aceste activități chiar şi la revigorarea asociației din Salonic?
- Foarte bine spus: un preot bun, inimos, apropiat de comunitate este o binecuvântare pentru aceasta. Părintele Vicenţiu este un astfel de om cu suflet, cu har, iar acea slujbă în limba română adună la un loc o mână de români odată pe lună în biserica Sfântul Pantelimon din Polichni, ceea ce e foarte important. Iar mulţi dintre cei care vin la biserică o fac poate mai puţin din convingeri religioase şi mai mult pentru a avea prilejul de a se întâlni cu alţi români, de a auzi limba română într-un spaţiu public. Ceea ce cred eu este că desigur aceste slujbe nu pot ţine locul unor activităţi pe care ar trebui să le organizeze o asociaţie laică a comunităţii româneşti, dar pot deveni sâmburele din care să crească o nouă plantă, în locul celei uscate…

- Conform informaţiilor pe care le-aţi dat publicităţii, aţi organizat chiar un sondaj cu privire la părerea românilor vizavi de eventuala înființare a unor cursuri de limba română pentru copii, cu predare în weekend. Este acesta un proiect care va fi materializat în acest an de românii din nord?

- Eu sper foarte mult că din toamnă aceste cursuri vor putea începe. Ceea ce a fost surprinzător pentru mine încă de la sosirea mea, a fost lipsa unei asemenea “şcoli de duminică”, ca să-i zicem aşa. Primele întâlniri cu românii de aici mi-au confirmat convingerea că acesta este unul dintre cele mai importante şi urgente lucruri care trebuie realizate la Salonic, iar în lipsa unei asociaţii active am înţeles că în primă fază va trebui să implic mai mult consulatul în acest proiect decât consider eu însumi că ar trebui implicat.
Am conceput, cu ajutorul doamnei profesoare Maria Larisa Horgoş din Veria, un chestionar pe care l-am împărţit până acum la peste 200 de români, şi care ar trebui să ne ajute la alcătuirea unei baze de date cu potenţialii elevi ai acestei şcoli, opiniile şi preferinţele părinţilor acestora, potenţialii colaboratori voluntari la proiect, şi aşa mai departe. Cam prin luna martie-aprilie ajungem la faza de evaluare a răspunsurilor, a datelor obţinute, după care va trebui să se treacă la organizarea efectivă a cursurilor. Eu sper că până atunci frâiele vor fi preluate aproape total de membrii comunităţii – în fond şi la urma urmei este vorba de şcoala lor, de copiii lor…


- În ce măsură acest proiect va beneficia de sprijinul autorităților române, în condițiile dispariţiei DRP şi, implicit, a programelor de finanțare a activităților de acest gen?
- Reorganizarea structurală a instituţiilor de stat care se ocupă de problematica românilor din diaspora, care a implicat transformarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni într-o direcţie a Ministerului Afacerilor Externe, nu înseamnă nicidecum că dispar programele de finanţare care au funcţionat până acum sub tutela DRP. Din contră, la nivel politic problematica diasporei a căpătat chiar un accent mai puternic, de vreme ce acest domeniu este reprezentat acum în guvern la nivel de ministru. Sigur că fondurile sunt în continuare limitate, iar în cazul concret al Salonicului, lucrurile sunt şi mai complicate în privinţa eventualei finanţări, decât, să zicem, în cazul Atenei, unde şcoala de limbă română funcţionează sub umbrela unei asociaţii cu o anumită experienţă şi expertiză în domeniu. Finanţarea cursurilor unei asemenea şcoli, după cum ştiţi, se face pe bază de proiect câştigător, ales şi propus spre finanţare dintre zeci de alte proiecte depuse de diverse asociaţii din diaspora, iar unul dintre criteriile de selecţie a unui proiect câştigător este ca organizaţia care îl depune să aibă experienţă în domeniu, să aibă un “portofoliu de proiecte”. Or, în cazul unei organizaţii nou constituite, şansele de a obţine finanţare sunt destul de reduse, dacă nu chiar nule. Aşa că românii din Salonic vor trebui să se descurce probabil din forţe proprii…

- Există soluţii viabile de iniţiere şi supravieţuire a unui asemenea nobil proiect, şi care sunt acestea?
- Sunt convins că există soluţii, dar nu îmi cereţi să vi le înşir, fiindcă nu le ştiu nici eu. Nu vorbesc de soluţii magice, ci de mici paşi care trebuie făcuţi împreună, întâi de un grup de oameni, care mai apoi să-i angreneze şi pe ceilalţi, pe principiul bulgărelui de zăpadă. Români care să vrea să îi aducă pe copii la o asemenea şcoală se pare că există, profesori voluntari care să le predea - există, sală de clasă - găsim – ce altceva ne mai trebuie? Consecvenţă…

- Trecând de la problematica asociaţiilor la cea a românilor din zonă, care sunt cele mai importante dificultăţi pe care le întâmpină concetăţenii noștri în Salonic şi împrejurimi?
- Dacă vă referiţi la problemele consulare, este o varietate extraordinară a acestor cazuri de cetăţeni români aflaţi în dificultate, care solicită asistenţă consulară: de la turişti care şi-au pierdut actele, cărora li s-au furat banii, până la camionagii blocaţi în vămi şi autocare pline de copii, cu numerele de înmatriculare reţinute de poliţia elenă; de la cetăţeni români certaţi cu legea până la minore traficate pentru prostituţie; de la românce măritate cu greci şi maltratate de soţi care ne imploră să le ajutăm cumva, până la deţinuţi români care fac greva foamei prin puşcăriile din Grecia – avem toată paleta de cazuri şi de speţe consulare. Nu ne plictisim…

- În situația integrării României în spațiul Schengen, Consulatul General al României la Salonic își va mai continua existența?
- Bineînţeles! Desigur, anumite operaţiuni consulare nu se vor mai face, din moment ce nu va mai exista control la frontierele dintre Grecia şi Bulgaria, respectiv dintre Bulgaria şi România, cum ar fi vizele de intrare în România pentru cetăţeni din ţări terţe sau titlurile de călătorie pentru românii rămaşi fără acte, însă vor rămâne cu siguranţă destule alte lucruri de făcut. Măcar atunci ne vom putea concentra ceva mai mult pe diplomaţia publică, activitate oarecum neglijată în ultimul timp din cauza lipsei de personal, puţinii angajaţi ai misiunii trebuind să acopere munca consulară.

- Cum este văzută comunitatea românească din nord de către greci?
- Trebuie să vă spun că am fost plăcut surprins de faptul că în Grecia sunt mai puţin prezente stereotipurile negative, etichetele care au fost lipite în ultimul timp de România, de comunităţile româneşti din diaspora, mai ales în ţările din vestul Europei. După cum am observat, în Grecia românii sunt în general apreciaţi, România este considerată o ţară primitoare, cu o cultură apropiată de cea a Greciei, aşadar există o bază foarte bună pentru ca această comunitate românească să se impună aici, în zona Salonicului, şi prin autoorganizare exemplară.

- Vreau să închei prin a ne împărtăşi câteva dintre proiectele si gândurile dvs. pentru noul mandat, precum şi cum veți putea să le materializaţi, dată fiind echipa mică pe care o aveți la dispoziție şi volumul mare de muncă pe care trebuie să îl depuneţi.
- Aş zice: decât planuri mari, rămase planuri, mai bine proiecte mai mici, dar realizabile. Şcoala de duminică este un astfel de proiect, dar - atenţie! - marele succes nu va fi acela dacă se va deschide şcoala, ci dacă se va dovedi durabilă, dacă va funcţiona şi după un an, după doi ani, după zece ani… Apoi, mi-aş dori ca misiunea diplomatică a României la Salonic să îşi câştige o reputaţie de instituţie importantă în oraş şi în regiune. Mi-aş mai dori să reuşim să contribuim la dezvoltarea relaţiilor economice dintre Grecia şi România, de exemplu prin aducerea unor firme româneşti la Helexpo, la Târgul Internaţional de la Salonic din toamnă. Şi, dacă tot m-aţi stârnit, vă împărtăşesc şi o dorinţă secretă: mi-aş dori să îi putem convinge pe decidenţii de la Bucureşti să se deschidă o filială a Institutului Cultural Român la Salonic.

- Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes.
Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr