Ploaia răutăcioasă, frigul şi igrasia pătrunzătoare, dar nici ceaţa care s-a abătut pe drumul naţional Atena – Thiva, în ajun de An Nou, nu i-a oprit pe cei 10 atenieni, aflaţi în trei autoturisme diferite, din deplasarea lor către Biserica Românească Sfinții Viotieii și Sf. Ioan Rusu situată în Eleona-Arma, Thivon, pentru a lua parte la săvârșirea ultimei slujbe de vecernie din anul 2012. Atenienii, alături de alte câteva zeci de români, greci ori credincioşi de alte naţionalităţi, au umplut până la refuz primitoarea biserică, împreună creând o atmosferă emoţionantă. Momentul a constituit prilejul perfect pentru românii din zonă, dar şi din Atena, de a se înclina şi închina în faţa lui Dumnezeu, de a se cunoaşte, schimba impresii, lega noi prietenii şi de a-şi exprima ajutorul întru realizarea proiectelor puse tapet a se materializa în Anul Nou ce a sosit.
Părintele Daniel a fost voluntar la construirea bisericii din Eleona.
La circa 80 de kilometri de Atena, abătându-te de pe ruta Atena – Thiva ori Livadia, se iese pe un drum comunal care duce către localitatea Eleona – Arma. La o distanţă de câteva sute de metri din drumul comunal principal noua biserică întâmpină credincioşii, lăcaşul de cult românesc armonizându-se perfect cu mediul înconjurător elen în care „s-a născut”.
La clădirea acestui lăcaş au pus umărul – voluntar mulţi credincioşi din localitate, greci, dar şi români veniţi chiar din Capitală. La făurirea minunatei construcţii, a contribuit cu trup şi suflet, încă din anii de studenţie şi părintele Daniel Dumitru Pisar, fără a se gândi măcar la posibilitatea că într-un moment din viaţă avea să slujească în biserica pe care a clădit-o, acolo unde şi cea mai mică bucată de faianţă, gresie, lemn, ori sticlă i-a trecut prin mâini.
Părintele este Membru Fondator al Asociaţiei Culturale „Armonia” din Atena!
Anii au trecut, părintele român a continuat să clădească lucruri, activităţi sociale şi relaţii de importanţă existenţială majoră. A pus umărul la formarea unei asociaţii româneşti din Atena (fiind membru fondator al Asociaţiei Culturale Româneo-Elene Armonia - Atena), a unui Ansamblu Cultural (fiind membru în ansamblul cultural de dansuri tradiţionale al aceeaşi asociaţii), a clădit relaţii interumane de importanţă deosebită cu grecii din zona Thivon, a slujit în biserici greceşti şi a format şi o familie mixtă alături de aleasa inimii Xenia. „Cel mai iubit dintre pământeni”. Înainte de toate acestea s-a dovedit a fi un om special, cu calităţi deosebite, cu nemărginit respect faţă de oameni, receptiv la nevoile şi necazurile compatrioţilor, deschis către nou, şi mai ales sensibil la tot ce este românesc, fapt care îl face să fie pentru românii din zonă, îmi permiteţi să spun aşa - cel mai iubit dintre pământeni. Aş spune că are har, că este înzestrat cu darul Dumnezeiesc de a se face iubit, însă asta ar însemna să minimalizez alte calităţi la fel ori chiar mai importante pentru un preot. Părintele Daniel este îndrăgit de toţi cei care îl cunosc ori aud de realizările domniei sale.
Credincioşii îl privesc cu admiraţie, îi ascultă cuvântul cu interes, îl sprijină în ceea ce întreprinde ori propune. Oamenii îşi dau concursul în a ajuta pentru a finaliza proiectul care a binecuvântat comunitatea românească cu clădirea primei Parohii Româneşti din Grecia, în Eleona – Arma, Thivon.
Cum a ajuns această biserică să fie declarată Parohie românească?!
Coeziunea, mobilizarea, unirea şi disponibilitatea românilor din zonă, sprijinul şi receptivitatea Ambasadei României la Atena, contribuţia importantă a Asociaţiei Culturale Româno – Elene „Armonia” Atena, acceptul şi sprijinul grecilor localnici, dar mai ales sensibilitatea Înalt Prea Sfinţitului Gheorghe al Sfintei Mitropolii din Livadia şi Thiva faţă de ideea de unitate şi, mai ales, ortodoxie, au condus la darul Dumnezeiesc primit de români la 1 noiembrie 2012.
Cu ocazia organizării şi desfăşurării acţiunii culturale "Seară de Cultură şi Ortodoxie Românească", la 1 noiembrie 2012, a avut loc, pentru prima dată, oficierea slujbei religioase în limba română, sub egida şi purtarea de grijă a şi în prezenţa Î.P. S. Gheorghe al Mitropoliei Livadia şi Thiva, şi a oficialităţilor române şi elene, mitropolitul, vădit impresionat de deosebita pregătire şi mobilizare a românilor a promis că această biserică va fi Parohie românească. „Astfel, în data de 1 noiembrie 2012, zi de cultură și ortodoxie românească s-a oficiat pentru prima dată slujba de vecernie în limba română, sub egida și purtarea de grijă a Sfintei Mitropolii din Livadia și Thiva în prezența I.P.S. Gheorghe, a oficialităților Române și Elene, la Biserica Sfinților Viotiei (zona Eleona – Arma - Thivon). Așa s-a întemeiat Parohia Românească, la chemarea Sfintei Mitropolii, care dorește să sprijine ideea de unitate, credința ortodoxă, cultură, neam și ţară a românilor aflați pe acest sfințit pământ al Greciei. De acum înainte, cu ajutorul Lui Dumnezeu, depinde de noi toți să ducem mai departe această frumoasă lucrare a mântuirii!”, a spus +Preotul Iconom - pentru presa românească. Aşadar, 1 Noiembrie 2012 a devenit dată de referinţă pentru românii din zona Eleona – Arma, Thivon, dar şi împrejurimi Inofita, Inoi, Halkida, Thiva, Avlida, Atena, Livadia, ziua binecuvântată în care comunitatea românească din Grecia a dobândit prima parohie - prima biserică destinată românilor şi în care se slujeşte numai în cuvânt românesc.
„De noi depinde!”
Mergând pe zicala „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!” cu siguranţă se bazează şi activităţile întreprinse de Părintele Daniel. Recunoscător Bunului Dumnezeu, dar şi mitropolitului IPS Gheorghe, precum şi tuturor celor care pun umărul la realizarea unui vis părintele este conştient, şi o exprimă public ori de câte ori are nevoie, că fără efortul şi contribuţia oamenilor proiectul nu poate fi dus la desăvârşire.  
"Ni s-a dăruit această biserică, acum de noi depinde. Avem un cuvânt de spus în societatea în care trăim cu care, de altfel, împărtăşim aceeaşi credinţă. Dacă Dumnezeu ne-a învrednicit cu această biserică de noi depinde acum să o facem o vatră, o adevărată casă a copiilor noştri, care când vor creşte îşi vor aduce aminte că alergau în curtea bisericii aduşi de părinţii lor însetaţi şi doritori de linişte sufletească. Efortul tuturor să fie Binevenit!”, a spus +Preotul Iconom - Daniel Dumitru Pisăr românilor din zonă, dar şi pentru presa românească Romedia.gr.
Subsolul bisericii (parterul din partea din spate) este dotat cu următoarele spații: sala de conferințe, birou, bucătărie, toalete etc., oferind posibilitatea întrunirii concetățenilor noștri, găzduirii de vernisaje, lansări de carte, oficierea nunților, botezurilor, parastaselor și a altor slujbe religioase și evenimente.
Pentru cei care doresc să ia legătura cu părintele Daniel Dumitru Pisar îl pot contacta la tel 6977912677.
Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr
Fotoreportaj RoMedia.gr la adresa romedia.gr/index.php