Interviu, în exclusivitate pentru RoMedia.gr cu părintele român din Nafplio, Vasile Spiridon
Mă bucur să vă revăd astăzi, într-o altă conjunctură, total diferită de prima noastră întâlnire ce a avut loc cu mai bine de un an în urmă la slujba românească de la biserica din Nafplio. Astăzi ne vedem la o acţiune de suflet în care români şi basarabeni sărbătoresc împreună Ziua Naţională a României, alături de biserică, oficialităţi române şi elene, reprezentanţi ai justiţiei, cu toţii împreună la ceas special, de aniversare pentru poporul nostru. 

Da, aşa este. Şi eu mă bucur ca suntem cu toţii împreună. În primul rând aş dori să spun că oriunde am fi în lumea asta, nu trebuie să ne uităm identitatea noastră, atât identitatea noastră ca popor, ca etnie, cât şi identitatea noastră spirituală, religioasă aşa cum ne-a învăţat Biserica mamă de acasă. De aceea este bine, ca atunci când suntem în afara graniţelor ţării, să păstrăm aceste tradiţii pe care ni le-au lăsat strămoşii noştri de-a lungul istoriei, aşa cum este şi cea din seara aceasta în care sărbătorim Ziua Naţională a României. Dacă pe data de 30 noiembrie Biserica Ortodoxă, credincioşii de pretutindeni ai Sfintei noastre Biserici, sărbătoreşte Sf. Apostol Andrei „cel întâi chemat dintre apostoli’’, iar Biserica ortodoxă română îl sărbătoreşte în mod special pentru că Sfântul Apostol Andrei este cel care a încreştinat poporul român, cel care a propovăduit învăţăturile Domnului Nostru Iisus Hristos, cel care a semănat cuvântul Evangheliei lui Iisus Hristos pe pământul ţării noastre, fiind trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca „Ocrotitor al României’’, iată că pe 1 decembrie sărbătorim Ziua Naţională a României, Ziua Marii Uniri, care s-a înfăptuit la 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia, când romanii s-au unit într-un stat naţional unitar.
Dorinţa de unitate naţională a fost exprimată şi în anul 1600, când domnitorul Mihai Viteazul, a exprimat pentru prima dată voinţa românilor de a trăi uniţi într-o ţară liberă şi independentă.
Marea Unire a fost şi visul lui Tudor Vladimirescu, a lui Avram Iancu şi a generaţiei paşoptiste, cea care a pus bazele statului român modern, prin unirea Munteniei şi Moldovei în 1859, urmată de proclamarea independenţei ţării. Nicolaie Bălcescu scria că în adâncul inimii fiecărui român era întipărită credinţa că „mântuirea de orice dominaţie străină nu se poate realiza decât prin unitatea naţională de neam şi de credinţă’’.
Dar iată că acest lucru s-a înfăptuit în anul 1918 la 1 Decembrie. La Marea Unire un rol important l-a avut şi Biserica Ortodoxă Română mai ales prin traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română, punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat conştiinţa unităţii de neam şi de credinţă a tuturor românilor. Apoi numeroşi preoţi şi profesori de teologie, care au făcut parte din Consiliul Naţional Român Central, aşa cum relatează documentele istorice, au ajutat la întocmirea actelor, iar profesorul de teologie Nicolae Balan, viitorul mitropolit al Ardealului, a fost încredinţat să meargă la Regele Ferdinand, care împreună cu familia sa şi cu Guvernul României erau în refugiu la Iaşi, să prezinte dorinţa românilor de a se uni ca neam şi ca credinţă. Iar pe actul de unire se află semnăturile episcopilor ortodocşi, printre care şi cea a lui Miron Cristea al Caransebeşului, care va fi în anul 1925 primul patriarh al României Mari.

Vorbind despre ziua de astăzi, cu ce gânduri ne staţi alături şi cum îi vedeţi pe români în acest moment grandios şi plin de simţământ?
Mă bucur că românii s-au adunat în număr mare în ziua de astăzi şi mă bucur că nu uită că sunt români, de unde şi vorba noastră să nu uiţi niciodată că eşti român sau să fii mândru că eşti român.Mă bucur că iată, şi în afara graniţelor ţării noastre, oriunde am fi serbăm şi cinstim Ziua Naţională a României, ceea ce au făcut strămoşii noştri pentru noi, ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri, unitatea de neam şi de credinţă. Iar faptul că noi serbăm în fiecare an anumite sărbători religioase ori evenimente istorice este că datorăm această recunoştinţă faţă de faptele strămoşilor noştri. Pentru că ei strămoşii noştri, bunici, străbunici, părinţi, ne-au învăţat istoria poporului nostru şi să păstrăm credinţa noastră ortodoxă.

Nu uităm că suntem români, cel puţin la zile mari ne întâlnim cu toţii. La mai bine de un an de la prima mea vizită la românii din Nafplio, nu îi găsesc organizaţi într-o structură oficială şi aş vrea să îi vedem sub umbrela unei asociaţii. Pe când?
Da, au fost anumite încercări de a se înfiinţa o asociaţie dar nu ţine neapărat de mine. Eu le-am spus celor de aici din judeţul Argolida că totuşi avem o comunitate spirituală mare, ca avem un lider spiritual al comunităţii care este preotul, dar m-aş bucura şi eu să avem o comunitate pentru că prin asta am avea anumite beneficii şi asta trebuie să o înţeleagă toţi românii.

Astăzi alături de noi avem reprezentanţi ai Ambasadei României, ai administraţiei locale din Argos, Ligurio ori Nafplio, avem români şi basarabeni la un loc. Demonstrează asta buna integrare a românilor în societatea elenă din această zonă, un respect reciproc greci - români?
Este un respect reciproc cu siguranţă. Aşa cum s-a spus în discursul de început al primarului din Argos, istoria ne leagă. Când poporul grec era sub dominaţie turcească, foarte mulţi greci s-au refugiat în ţara noastră pentru foarte mulţi ani, precum şi foarte mulţi ierarhi greci, care tot din aceiaşi cauză a ocupaţiei turceşti, s-au refugiat în ţara noastră la numite mănăstiri, ba mai mult chiar au condus unele eparhii din ţara noastră. Iar când poporul grec a început în zona Peloponezului din Grecia, mişcarea de eliberare de sub stăpânirea otomană numita şi filiki-eteria, concomitent s-a început şi în principatele române, în Moldova.
Conducătorul eteriei din ţara noastră a fost Alexandru Ipsilante, care cu sprijinul secret al ţarului Rusiei a trecut răul Prut şi în data de 22 februarie 1821 a proclamat începutul revoluţiei în incinta Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi din Iaşi având binecuvântarea mitropolitului de atunci Veniamin Costache al Moldovei. În Iaşi, Alexandru Ipsilante a adunat armata de luptători greci şi români. Apoi au ajuns în Ţara Românească iar de acolo urmau să treacă Dunărea ca să meargă în Grecia. Însă armata eteriei a fost infantă de către armata sultanului Mahmud al 2-lea, iar Revoluţia eteristă a continuat în Grecia.
Datorită faptului ca începutul revoluţiei eteriste s-a făcut la Iaşi, în data de 22 februarie 1821, Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi a devenit şi simbol al înfrăţirii dintre popoarele român şi grec în lupta lor pentru libertate şi demnitate naţională.
Şi faptul că românii se află într-o ţară ca Grecia este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru că vedem că este o ţară majoritar ortodoxă cu foarte multe biserici şi sfinte moaşte, arătând prin aceasta credinţa puternică a poporului grec de-a lungul timpului.

O altă binecuvântare este şi faptul că primarul din Nafplio, Panagiotis Anagnostaras, este instruit profesional în şcoala românească, nu?
Da, primarul din Nafplio, Panaiotis Anagnostaras, a făcut Facultatea de Arhitectură în România, 1 an la Timişoara şi restul la Bucureşti. Este un om deosebit cu un suflet bun. M-a primit foarte cald când ne-am cunoscut si mi-a spus, că daca avem nevoie de ceva, ne acordă tot sprijinul. De aceea mă bucur că sunt oameni binevoitori, care au braţele deschise ca sa ne ajute – Mitrolpolitul, primarul - numai noi să avem bunăvoinţă sa fim mai buni, să fim cât mai uniţi pentru că asta înseamnă o comunitate, o unitate, unitatea în libertate, nu unitate în restrângere ori în care nu te simţi în largul tău.

Pentru că vorbim de unitate şi comunitate două noţiuni care ar trebui să fie în strânsă legătură dar din practică am văzut că uneori nu se îmbină - văd aici o mulţime impresionantă de oameni lucru care mă bucură dar mă şi cinsteşte prin participarea activă a RoMedia.gr la această reuşită. În acest context, vreau să îmi spuneţi ce rol joacă biserica şi prezenţa unui preot român în Nafplio în coagularea acestui grup de români.
Biserica întotdeauna a fost alături de oameni, pentru că acesta este rolul preotului. Atunci când preotul este hirotonit este pus în slujba biserici si a oamenilor şi trebuie să răspundă acolo unde biserica îl cheamă. Precum Mântuitorul Iisus Hristos a venit pentru noi toţi oamenii din toate neamurile, ca să ne mântuiască, pentru toţi oamenii suferinzi, bolnavi, săraci, pentru toţi cei care au nevoie de iubirea Sa, de mila Sa şi de ajutorul Lui, tot aşa, Biserica şi preotul au rolul şi obligaţia să-i înveţe pe oameni adevărul credinţei ortodoxe, să le facă cunoscut învăţătura Evangheliei Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, care este Evanghelia mântuirii noastre, sa-i unească în credinţă, să fie alături de oameni, mai ales în zilele noastre când foarte mulţi oameni au nevoie de biserică, să-i ajute pe cei care se află în suferinţă, în necazuri, în boli, pentru că este foarte multă suferinţă trupească şi sufletească, să-i facă să fie mai buni, mai milostivi şi să-i facă în aşa fel încât să dispară această ură şi intrigă dintre oameni.
De aceea Biserica împreună cu statul trebuie să găsească soluţii şi să se organizeze programe în aşa fel încât să ajute pe cei care sunt în suferinţă şi pe cei care sunt săraci. Rolul preotului când este trimis într-o comunitate în diasporă, este acesta, să-i susţină spiritual şi să-i înveţe să-şi păstreze credinţa ortodoxă cu tradiţiile şi obiceiurile ei, pentru că pe lângă nevoia materială, pentru că foarte mulţi oameni pleacă de acasă din acest motiv, pentru a face un ban în plus, pentru a-şi ajuta familia de acasă, românii au nevoie si de susţinere spirituală pentru a se mântui. De aceea preotul trebuie să răspundă acolo unde Biserica îl cheamă, să răspundă nevoilor Bisericii.
Degeaba hrăneşti trupul cu lucrurile acestea materiale, cu toate că unele lucruri sunt necesare cum ar fi să ai o casa, o maşină, bani ca să ai cu ce trăi şi să întemeiezi o familie, dacă sufletului nu-i dai nimic. Aceasta este şi învăţătura Bisericii noastre că trebuie să ne îngrijim şi sufletul, să-l hrănim cu hrana spirituală, cum ar fi împărtăşirea cu Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, cu post, cu rugăciune, cu fapte de milostenii, care sunt ca o lumină în sufletul nostru. Prin aceasta păstrăm comuniunea cu Dumnezeu şi simţim prezenta harului lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Acel lucru pe care dumneavoastră cu măiestrie şi mare tact îl faceţi aici, pentru că ce trăim astăzi aici nu este numai meritul Melinei ori al sponsorilor, este meritul tuturor: români, basarabeni, biserică, societatea elenă în care trăiţi, autorităţile românilor în Grecia şi presă. În încheierea primului nostru interviu vă mulţumesc în numele RoMedia.gr şi al cititorilor noştri pentru ceea ce dumneavoastră faceţi aici, pentru ceea ce ne oferiţi nouă românilor şi să dea Dumnezeu să fiţi sănătos şi să vă găsim la fel de binevoitor şi în anii care urmează.
Să dea Dumnezeu. Mă bucur că în acest an sunt alături de romani şi aţi văzut că am început cu binecuvântarea mesei pentru că în tot ceea ce facem în lumea asta si oriunde ne-am afla, trebuie să cerem si sa avem binecuvântarea Bunului Dumnezeu. Şi nu în ultimul rând să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile şi darurile primite de la El, Care este Izvorul tuturor darurilor şi binefacerilor noastre.
Prezenţa românilor aici demonstrează că nu au uitat că sunt români, ca nu au uitat ce s-a întâmplat în anul 1918 pe data de 1 decembrie, că nu au uitat de Ziua Naţionala a României, arătând prin aceasta că sunt recunoscători faţă de istoria neamului nostru, faţă de ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri, unitatea în libertate şi unitatea de neam şi de credinţă.

Vă mulţumesc.

Şi eu vă mulţumesc.
A consemnat Ana Ţuţuianu - RoMedia.gr