Majoritatea firmelor de transport aduc şi duc în / şi din ţară la tarif de 50 de euro, călători.  Românul care vine prima oară în Grecia, în scopul muncii, de regulă, vine la un prieten, o rudă… care îl va introduce în angrenajul ce macină destine. Alţii vin la întâmplare. Speră să găsească un loc de muncă pentru a-şi asigura traiul în Grecia, dar să mai şi rămână ceva pentru familia cu neajunsuri de acasă. Lucrurile sunt bune atunci când reuşesc acest lucru. Dar… călătoria la muncă peste meleaguri nu are întotdeauna happy end. De multe ori oamenii sunt înşelaţi, părăsiţi fără acte ori fără bani, în mijlocul Atenei (dacă sunt norocoşi) ori într-o localitate îndepărtată. Ce face omul când dau de greu? Se trezeşte singur, fără sprijin, fără punct practic de reper. Venit dintr-un colţ de ţară oarecum prietenos căci de… sunt locurile natale, străinătatea seamă a junglă devoratoare. Deşi există români puternici, când se trezesc singuri pe lume nu mai au încredere nici în ei. Ce este de făcut pentru a ieşi din impas? Au două variante de a rămâne ori de a abandona lupta – cu lumea rea, dar mai ales cu ei înşişi. Să se întoarcă acasă este simplu. Majoritatea firmelor de transport spre România se află pe Aharnon. O simplă staţie acolo şi a şi plecat. Dacă nu imediat, în ziua următoare şi la preţuri destul de bune… chiar mai puţin decât o călătorie de la Bucureşti în Maramureş. Dacă chiar "doritorul" nu vrea varianta cu întoarcerea acasă şi are bani să supravieţuiască „valurilor” străinătăţii va avea şanse mai multe de reuşită. Atunci poate avea două opţiuni: caută de lucru sau încalcă legea… pentru că altă variantă nu există.

Dacă munceşte … încet şi cinstit îşi va asigura un trai decent, fără extravaganţe ca BMW la poartă, vacanţe în Dubai ori la fiecare două luni călătorie în România căci salariul de 800-1200 de euro lunar nu i-o permite. Dacă nu munceşte atunci se apucă de… altele. Devine un profesionist în a fura, a cerşi ori a se vinde pe … câteva parale. Şi uite aşa obligat de împrejurări uită de cunoscuţi, are o viaţă extravagantă… la fel de originală ca şi gratiile care îl aşteaptă la finalul … „contractului de muncă”. Românii naivi de acasă vor crede în prosperitatea şi reuşita de peste hotare… neştiind de fapt că… „cine intră în această horă joacă bine dar ciufulit mai iese”.
Dacă nu îi atrage luxul şi extravaganţa provizorie a infracţionalităţii şi îşi doresc să se angajeze, românii din Grecia îşi caută singuri ori cu ajutorul prietenilor un loc de muncă. Când eşti trimis la muncă de un prieten ai impresia (total greşită) că eşti asigurat. Atât în ceea priveşte locul de muncă, dar şi plata, când de fapt cel care te-a trimis nici nu îl cunoaşte pe angajator. A vrut să… facă un bine unui conaţional. De multe nici această situaţie nu-i roză, iar dacă românul este dat afară şi nu i se dau nici bani se războieşte cu prietenul, bine intenţionat odată, şi nu cu angajatorul care l-a ţepuit pentru că nu-i cunoaşte ori limba ori nu îşi cunoaşte drepturile.
Cele mai multe femei venite al muncă în Grecia apelează la intermediari ori birouri, cunoscutele „grafii”. Dintre bărbaţi foarte puţini sunt aceia care apelează la birourile de plasare a forţei de muncă denumite când „de îndrumare”, când „de consiliere”… singurele legale fiind doar cele care se află în cartea de telefon la capitolul Birouri de muncă (Grafia Erevsis Ergasias), în Atena vreo 8, pe lângă care mai funcţionează vreo 100 neînregistrate. Despre înţelegerile cu prietenii fiecare decide şi face cum ştie. Când însă baţi palma cu un birou de intermediere legea spune să nu ia bani de la angajat ci doar de la angajator. Dar după lege vei sta mult şi bine. Dar... pe acest lucru se bazează şi birourile de intermediere care îţi percep comision (s-a ajuns la 200 de euro). Cele mai „tupeiste” îţi cer banii în avans. Altele doar 50 euro acont, urmând ca la plata primei retribuţii să primească şi restul de bani, tot până la 200 desigur. Dacă locul de muncă se află în Atena nu se pune problema transportului spre locul de muncă aşa cum se notează pentru locurile de muncă din afara Capitalei. În aceste cazuri, firmele serioase plătesc biletele de transport pentru cei care îi cheamă la muncă, pentru că angajatorul plăteşte, de regulă, onorariul şi transportul.
Ceilalţi nu zic nimic de bani pentru transport şi atunci apare dilema. Dacă românul plăteşte singur atunci ori biroul de muncă rămâne cu banii de bilet ori persoana merge să înlocuiască pe altcineva care a „mâncat” banii de transport şi nu a rămas la locul de muncă oferit. Încă o „regulă” nescrisă este aceea că biroul este obligat să îi ofere cel mult trei locuri de muncă în înţelegerea făcută pe o perioadă de cel mult trei luni de zile. Dacă este norocos şi rămâne la primul loc oferit atunci totul decurge fără probleme. Dacă însă românul pleacă şi vine, şi iar pleacă şi iar vine o face pe banii proprii ca să nu mai spunem că la un moment dat şi biroul intermediar se ... "gândeşte" că a dat peste un puturos care greşit şi-a ales poarta la care să bată.
Îndiferent de greutăţile întâmpinate, cert este faptul că omul sfinţeşte locul şi munca cinstită aduce întotdeauna satisfacţii de lungă durată, dar nu îmbogăţire imediată!

CIM, Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr  
Sursa foto: RoMedia.gr