Tipărire

Interviu, în exclusivitate pentru RoMedia.gr, cu Carmen Clapon Benekou, medic român stabilit în Grecia.
Într-o Europă în care imigranţii români nu primesc prea des complimente, am stat de vorbă cu Carmen Clapon Benekou, stabilită în Grecia de mai bine de 20 de ani. Dincolo de profesia sa care o face mai întâi de toate un cetăţean al lumii, Carmen este un român care nu şi-a dezis nicicând originea,  care a muncit cu perseverenţă şi conştiinciozitate si care deseori se întoarce cu gândul în Braşovul copilăriei sale. A fi român pentru Carmen înseamnă, înainte de toate, respect faţă de tine însuţi şi faţă de poporul tău, prin promovarea permanentă peste hotare a unei Românii cu oameni responsabili şi verticali atât pe plan familial cât şi profesional, a unei Românii care a fost binecuvântată cu nenumărate locuri de o frumuseţe negrăită ce încă aşteaptă să fie descoperite şi apreciate la adevărata lor valoare de turiştii români şi, mai ales, de cei străini şi a unei Românii în care ospitalitatea îmbinată cu bucatele dintre cele mai alese îţi vor stârni pentru multă vreme nostalgii plăcute. Iar acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Carmen este mândră că este româncă.


Când şi cum începe povestea dumneavoastră în Grecia?
În Grecia am apărut în vara anului 1988, după căsătoria cu actualul meu soţ, dr. Benekos, cetăţean grec, pe care l-am cunoscut în timpul studiilor la Facultatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. Deci, în Grecia am venit în urma căsătoriei cu un cetăţean grec, după absolvirea Facultăţii de Medicină din Iaşi.

Mulţi dintre românii care trăiesc în afara graniţelor României uneori exprimă anumite reţineri în a spune „sunt român”. Cum comentaţi? V-aţi confruntat vreodată cu vreo neplăcere pentru faptul că sunteţi româncă?
Din păcate, numele de roman, în general în afara graniţelor noastre, nu este bine auzit şi nici bine întâmpinat. Ştim cu toţii treaba asta, să nu ne ascundem după deget. Dacă am întâmpinat eu vreo discriminare la auzul numelui de român? Nu mi s-a spus niciodată în faţă ceva jignitor referitor la originea mea DAR m-am simţit nu de puţine ori jenată de reacţia unora la auzul răspunsului meu: SUNT ROMÂNCĂ. De multe ori este mai jenantă lipsa unui comentariu decât o reacţie de alt tip la care ai putea avea posibilitatea de a riposta cu argumente.
De când am venit aici, în Grecia am încercat să nu mă ascund de faptul că sunt româncă, ba chiar mai mult, am făcut cunoscută originea mea, dorind să arăt că POPOROL ROMÂN are şi oameni de calitate, care-şi văd de treburile lor, de familiile lor şi, chiar mai mult, am dorit să fac cunoscute cât de cât frumuseţile naturale ale PATRIEI MELE, punând în sala de aşteptare de la cabinetul meu cărţi şi ghiduri turistice din Romania, în general şi, bineînţeles, din Braşovul meu frumos, în special.

Cum reacţionează pacienţii dumneavoastră?
La vederea ghidurilor turistice, pacienţii mei greci mă întreabă de multe ori miraţi cum de nu este cunoscută frumuseţea plaiurilor româneşti, nu şi-au închipuit că România este aşa de frumoasă. Cei mai mulţi mă întreabă de Dracula, dacă a existat cu adevărat. Mă simt deranjată de faptul că o aşa de mare şi impunătoare personalitate istorică precum VLAD ŢEPEŞ a fost minimalizată şi numele lui a fost asociat cu un personaj fantastic, înspăimântător de basm de groază.

Sunt momente în care vă este dor de România? Ce vă lipseşte cel mai mult?
Dacă mi-e dor de România?!!! MĂ TOPESC DE DOR. Când spun România, spun vatră, spun copilărie, spun casă, spun MAMA. Încerc să merg cât îmi permite situaţia familială şi profesională să merg cât mai des acasă. Când nu pot pleca şi mă topesc de dor, citesc a o suta oară Amintiri din copilărie de Creangă, citesc Eminescu, ascult muzică românească veche şi nouă (a nu se înţelege manele), mai vorbesc cu prieteni din ţară, şi cam atât. Cel mai mult din ţară îmi lipseşte mama, mormântul tatei, brazii, aerul, natura toată, mirosul pământului, casa unde am copilărit, prietenii, mămăliguţa cu sarmale, micii, zacusca etc…

V-aţi gândit vreodată să vă întoarceţi în România?
Desigur că m-am gândit de nenumărate ori să mă întorc în ţară, dar aici mi-am construit cuibul, mi-am făcut familia mea, aici mi-am născut şi crescut copiii, aici mi-am făcut cabinetul, este foarte greu să le laşi pe toate astea şi să spui într-o bună zi: eu plec.
Am muncit mult pentru a fi recunoscută aici ca să le las pe toate astea şi să mă întorc în ţară, unde sistemul sanitar este deplorant. Am colegi de facultate cu care am păstrat legătura şi care sunt dezamăgiţi total de sistemul de sănătate şi nemulţumiţi. Personal, cred că sistemul medicilor de familie nu este deloc un sistem reuşit, iar spitalele noastre nu întrunesc standarde europene, dacă tot am vrut să fim aliniaţi la această Uniune. Sistemul grecesc nu este perfect, dar, în comparaţie cu cel românesc, mi se pare superior. Repet, nu-i perfect.

În Grecia există o comunitate însemnată de medici români. Cum sunt priviţi aceştia de către colegii lor greci? Puteţi să ne daţi vreun exemplu personal?
Medicii români, în general, sunt bine cotaţi. Avem cunoştinţe bune, am dat examene dificile de recunoaştere a diplomelor, ne-au testat la lucru şi ... ne-au acceptat. Am însă mulţi colegi greci care au studiat în România, care au trăit în România 6-7 ani şi care îşi amintesc cu nostalgie de anii studenţiei. Mai degrabă am avut de întâmpinat problema rasismului de sex în specialitatea mea decât cea de naţie. Aici specialitatea de obstetrică şi ginecologie aparţine, în general, bărbaţilor. Noi, femeile doctoriţe din Balcani, le-am cam stricat reţeta. Dar am dovedit că putem .

Sunteţi înscrisă în vreuna din comunităţile de români din Grecia?
Ştiu de existenţa comunităţii românilor Ştefan cel Mare. Nu sunt membru al acestei comunităţi, deşi am fost tentată de câteva ori să mă interesez dar programul meu nu mi-a permis lucrul acesta.

Ce aţi recomanda unei persoane care abia a ajuns în Grecia şi vrea să reuşească pe baza calităţilor profesionale pentru a nu se reprofila?
În primul rând să ai răbdare şi să munceşti conştiincios, să nu aştepţi că de la o zi la alta te vei îmbogăţi, să te respecţi pe tine şi poporul tău si să nu te abaţi de la ţelul tău.

Consideraţi că povestea dumneavoastră este una de succes? Şi, vă rog, să nu fiţi deloc modestă!
Da, cred că da. ACUM DA. A fost greu, dar numai cu muncă şi perseverenţă poţi spera că într-o zi vei spune: DA, ACUM DA, CRED CĂ AM REUŞIT. Mulţumesc lui Dumnezeu.

Bogdan Chioreanu - RoMedia.gr  

Accesări: 3829