Tipărire

De parcă nu ar fi avut destule bătăi de cap din cauza crizei economice cu care se confruntă în ultima vreme, Grecia a fost răpusă în 5 mai a.c. de o grevă generală, declanşată de sindicatul funcţionarilor publici ADEDY, cel comunist PAME şi confederaţia sectorului privat GSEE. Greva generală care a paralizat întreaga ţară survine după anunţarea noilor măsuri de austeritate de către guvernul socialist condus de Giorgos Papandreou. 

Miercuri, cu puţin înainte de orele 11.00, piaţa Syntagma din centrul Atenei, punctual final al manifestaţiilor de protest prevăzute pentru această zi, era închisă circulaţiei rutiere. În faţa Parlamentului, turişti, împrăştiaţi printre zecile de porumbei, aşteaptă cu nerăbdare, schimbarea gărzii. Apoi, câţiva biciclişti care ştiu să profite de lipsa traficului, zgomotul unor motociclete rătăcite imediat atenţionate şi redirecţionate de agentul vigilent. La câteva sute de metri depărtare, pâlcuri de poliţişti, echipaţi cu căşti şi scuturi, flanchează clădirea Legislativului elen, exact pe culoarele laterale de acces. Un vânzător ambulant de umbrele, şepci şi ochelari de soare care ştie să fructifice orice situaţie pentru a face câţiva bani în plus. Un cântec ce condamnă cu vehemenţă actuala situaţie socio-economică se revarsă zgomotos din difuzorul instalat pe o autodubă de peste drum în jurul căreia îşi fac de treabă doi-trei manifestanţi, discutând aprins. De jur împrejur, stâlpi ferecaţi până la refuz de afişe colorate.
Unele anunţau deja o altă grevă generală în data de 15 mai, altele denunţă cu literei mari “măsurile barbare şi nepopulare” adoptate de Guvernul grec în schimbul unui ajutor financiar pe trei ani în valoare de 110 miliarde de euro din partea statelor din zona euro şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Decidem să nu pierdem timpul aşteptând manifestanţii să se adune ci să mergem noi spre ei. Astfel, pornim pe “contrasens”, mai precis pe strada Stadiou, îndreptându-ne spre kilometrul zero, Piaţa Omonia. Nici bine nu pornim că deja dăm piept în piept cu un prim pluton de protestatari, majoritatea tineri şi destul de…supăraţi care scandează cât îi ţine gura ceea ce se poate citi cu mult mai multă uşurinţă pe bannerele uriaşe “nici un sacrificiu pentru plutocraţie! Criza să o plătească oligarhia!”. Deja plutoanele de greci, de la mic la mare, încep să curgă, orânduite în funcţie de sindicatul din care fac parte, bine delimitate, fiecare cu mesajul său de protest împotriva Guvernului, Uniunii Europene (UE) sau FMI.
De o parte şi de alta a drumului multe bănci, librării, magazine, cafenele şi restaurante, mult mai prevăzătoare, au tras oblonul, presimţind parcă violenţele ce aveau să degenereze mai târziu în adevărate tragedii. Doar vânzătorii de la chioşcurile de ziare s-au încumetat în astfel de ore tulbure să îşi pună marfa la bătaie şi să funcţioneze după program normal. Ei…şi semafoarele care se schimbau fără vreun rost anume, căci pe 05 Mai se trecea şi pe roşu.
Puzderie de manifestanţi care calcă parcă ritmic, fără încetare, în timp ce strigă, fluieră, aplaudă, huiduieşte, cântă. Totul se desfăşura cu o viteză ce te descumpănea. Înghesuiala te „înconjura” din toate direcţiile. Poliţia priveşte de pe margine la acest marş foarte agitat şi gălăgios, dar pacific. Încă.
Era deja 12 şi un sfert iar coloana manifestanţilor coteşte abrupt spre Piaţa Omonia, unde, spre marea noastră surpriză, notăm că protestatarii se revarsă din toate străzile adiacente. Se strâng aici, se grupează, îşi pregătesc lozincile şi îşi aşteaptă rândul pentru a porni spre Piaţa Syntagma. Totul este neaşteptat de organizat. Ne hotărâm să facem cale întoarsă spre punctul nevralgic al capitalei elene, de data aceasta, mergând în paralel au aceştia, pe bulevardul Panepistimiou, care nu de puţine ori a fost “teatru de conflict” între anarhici şi forţele de ordine.
Şi aici circulaţia era oprită. Câţiva trecători şi zeci de poliţişti. După ceva vreme ne aflam, din nou, în Syntagma, care deja gemea de zeci de mii de persoane, al căror număr, potrivit poliţiei, se ridica la peste 100 de mii.
O atmosferă, fără îndoială, haotică prin furia ce răzbătea din glasurile celor prezenţi. Un butoi cu pulbere căruia, cu siguranţă, nu îi trebuia mult să explodeze. Zeci de manifestanţi deja se înghesuiau pe treptele ce duc spre clădirea Parlamentului.
Potrivit site-ului postului de televiziune public news.ert.gr, un grup de circa 100 de persoane a încercat să forţeze accesul în clădirea Parlamentului, însă au fost respinşi de barajul poliţiştilor, în timp ce alţi manifestanţi au aruncat cu pietre şi bucăţi de marmură în forţele de ordine, moment în care acestea au fost nevoite să răspundă cu gaze lacrimogene. Situaţia tensionată de la Atena a făcut înconjurul lumii, însă ceea ce a şocat opinia publică naţională şi internaţională a fost vestea morţii a trei persoane, două femei şi un bărbat, angajaţi ai Băncii Marfin din strada Stadiou.
Tragedia a avut loc în jurul orei 13.30, informează site-ul news.ert.gr, după ce un grup de persoane mascate a aruncat cu cocktailuri Molotov în clădirea în care banca îşi desfăşura activitatea. Una dintre femeile care şi-au pierdut viaţa era însărcinată.
Morala: Ce e prea mult, strică!
Bogdan Chioreanu – RoMedia.gr   
Foto: RoMedia.gr 

Accesări: 3642