Tipărire

De când pomenita criză economică a intrat, cum era de aşteptat, cu bocancii pe piaţa muncii, cu consecinţe dintre cele mai dramatice asupra vieţii multora dintre noi, s-au îngroşat rândurile celor pentru care ziua de mâine a ajuns să fie pur şi simplu o nouă provocare pentru procurarea strictului necesar pentru a supravieţui.  Provocare căreia, din nefericire, nu toţi reuşesc să îi facă faţă, din motive dintre cele mai diferite şi deloc condamnabile, moment în care intervin oameni cu dragoste şi grijă faţă de semeni, dispuşi să dea o mână de ajutor prin oferirea unei mese calde prin intermediul cantinelor sociale.

În centrul Atenei, mai precis pe strada Psaron la numărul 33, se află o astfel de instituţie, pe numele ei Kentron Enoriakhs Agaphs Agioy Pavloy (Centrul Dragostei Parohiale Sfântul Pavel, n.red.) la care am ales să ne deplasăm într-o dimineaţă de sfârşit de aprilie.
Strecurându-ne cu greu prin aglomeraţia năucitoare a târgului ad-hoc, am zărit, la un moment dat, un rând de chipuri triste, semn că am ajuns, indiferente parcă la toată zarva din jurul lor, privind în gol, în timp ce aşteptau chiar cu o ora înainte de deschidere, disciplinat orânduiţi, să îşi primească porţia de mâncare zilnică.
Cu multă amabilitate şi căldură am fost întâmpinaţi de cele câteva doamne binevoitoare care, cu toate că erau grăbite peste măsură să pună la punct ultimele detalii ale prânzului, au acceptat cu multă plăcere să ne răspundă la câteva întrebări, onorându-ne într-o clipită şi cu o cafea aburindă.
Cantina, destul de mică însă mereu primitoare pentru cei care îi calcă pragul prin atmosfera caldă, funcţionează de marţi până sâmbătă, între orele 11.30-14.00, însă, bineînţeles, programul nu este bătut în cuie căci de multe ori se stă până după-amiaza târziu pentru a ajuta cât mai mule persoane cu putinţă, ne-a declarat “starostele” grupului, plină de voie bună şi tare deschisă la vorbă, în timp ce se îndeletnicea cu legume de tot felul. De asemenea, de reţinut că din data de 20 iunie şi până la începutul lunii septembrie, cantina este închisă. Curioşi să ştim mai multe despre organizarea instituţiei, am aflat că activitatea cantinei se desfăşoară sub egida Parohiei Sfântului Pavel.
Toţi cei care lucrează aici fac voluntariat din dorinţa de a-şi ajuta semenii aflaţi la nevoie, fără a fi interesaţi de vreun câştig material anume. Este vorba de circa 10-15 femei care se ocupă, prin rotaţie, de gătit, curăţenie, organizare, asigurând buna funcţionare a instituţiei.
Alimentele provin din donaţii ale enoriaşilor cu inimă mare sau din sponsorizări din partea diferitor supermarketuri care le pun la dispoziţia cantinei cu câteva zile înainte de expirarea termenului de garanţie. Imediat ce produsele sunt furnizate cantinei, bucătăresele se pun numaidecât la treabă şi pregătesc fie macaroane cu carne, fie orez cu legume, fie mâncare de fasole, uneori chiar pui şi chifteluţe.
În toiul discuţiei, îşi face apariţia şi micuţa Ana, în jur de 4-5 ani, sfioasă tare, ţinând-o pe mama sa strâns de mână, îndreptându-se ţintă spre bucătărie pentru a-şi lua prânzul pentru acasă. După preţ de câteva minute, şi-a făcut din nou simţită prezenţa, de data aceasta bucuroasă de mărul pe care îl primise în dar. Ulterior, am aflat că această cantină asigură o singură masă pe zi pentru circa 200 de persoane, dintre care circa 60 sunt greci care se confruntă cu situaţii dintre cele mai dificile: familii în care ambii părinţi şi-au pierdut locul de muncă sau în care doar unul lucrează însă banii nu sunt suficienţi, bătrâni cu pensii mici care nu fac faţa cheltuielilor.
Cât despre străini, majoritatea provin din Bangladesh, India, Pakistan, China, Albania, Polonia, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi România, ce-i drept, în număr mai mic. Şi, cum s-a apropiat ora mesei, a trebuit să ne luăm rămas bun de la gazdele noastre, nu înainte, însă, de a încerca să aflăm câte ceva şi din povestea unora dintre cei prezenţi. Astfel, am făcut cunoştinţă cu doi tineri din Algeria, în vârstă de 21 si 31 de ani, care ne-au mărturisit, uşor reticenţi, că şi-au pierdut locul de muncă în urmă cu câteva săptămâni, motiv pentru care în ultima vreme vin aici să mănânce la prânz.
Cât despre mâncare, ne asigură la unison, când în franceză, când în greacă, că este bună. Părere împărtăşită şi de un alt comesean, originar din Polonia, zâmbind mult prea euforic pentru o ora atât de matinală.
Şi cum cantina e mică şi lumea se cam cunoaşte, am aflat, de asemenea, că unii dintre conaţionalii noştri, care vin în acest loc, vorbesc uneori mai mult decât ar trebui cîci consumul excesiv de alcool uneori dăunează … gurii. După urări de multă baftă, când chiar ne pregăteam de plecare, privirea ne-a fost atrasă de o întreagă familie de chinezi, de la mic la mare, căutând, în grabă mare, să îşi găsească cu toţii un loc la mesele bunăvoinţei.
În schimb, până în momentul plecării, nu am întâlnit nici un conaţional, gândindu-ne, astfel, pentru o clipă, că poate lor le merge un pic mai bine. Făcând cale întoarsă spre Piaţa Omonia din centrul oraşului, ne-am îndreptat spre o altă cantină socială, de data aceasta o instituţie publică.
Am încercat să aflăm mai multe informaţii despre modul de organizare şi despre cum se desfăşoară lucrurile aici, însă directorul instituţiei nu era prezent, ne-a asigurat secretara, două zile la rând. Am lăsat o carte de vizită şi am plecat, cu promisiunea că vom fi contactaţi cât de curând în vederea realizării unui interviu, gândindu-ne cât de greu poate fi uneori, dacă nu chiar imposibil, să vorbeşti sau să scrii despre realităţi pe care nu le-ai trăit nicicând.  
Bogdan Chioreanu - RoMedia.gr 
Sursa foto: RoMedia.gr 

 

Accesări: 3348