Tipărire

Urcând spre Acropole, nevoit treci pe strada Dionisis Aeropaghitul. Totul este nou, diferit. Oamenii, locurile, magazinele, tavernele nu seamănă cu ce ne-am obişnuit noi să vedem acasă. Şi totuşi, câteva lucruri sunt familiare. În zarva turiştilor, din depărtare, se face auzit un sunet de vioară. Vioară şi centrul antic al Atenei?!, se pune întrebarea. 

Cu mici cunoştinţe de muzică, după acorduri îţi dai seama că cel care cântă este român. Grăbesc pasul şi caut cu privirea pentru a mă convinge dacă am avut dreptate. Îl zăresc pe viorist. Mă opresc şi întru în conversaţie. Aflu că am avut dreptate. Este român din Târgu Jiu şi ne spune că îl cheamă Elvis (nume tocmai bun pentru un viorist!). Este un român norocos! În plină criză economică are de muncă zilnic, chiar şi pe străzile Atenei. Acesta cântă pe străzile antice ale Capitalei Greciei în aşteptarea turiştilor largi la mână şi buzunar. Grecii sunt zgârciţi ne spune. Chiar şi aşa, pe timp de iarnă, cântând la vioară tot scoate un 20-30 de euro pe zi, un salariu foarte bun în condiţiile austere elene, fără program de lucru, stres şi şefi pe cap. Uneori, „succesul” încasărilor este mai mare, dar depinde direct de afluxul de turişti care urcă la Acropole. În zilele de vârf Elvis are ajutor. Alături de acesta cântă şi vărul Goguţă. Trupa este şi mai mare, în unele zile, deoarece viorii şi acordeonului i se adaugă şi un saxofon. Interpreţii!? tot români, căci de… doar românii s-au născut artişti. 

 

Culoarea muzicală r(r)omânească din zona turistică a Atenei nu poate fi trecută cu vederea. De altfel, „artiştii” nici nu te lasă să îi uiţi. Mergând din Plaka spre Acropole, ori din Omonia spre Monastiraki ori făcând o plimbare în Psiri şi Thissio îi întâlneşti la tot pasul. Românii noştri cântă la diferite instrumente fac adevărate trupe muzicale, uneori cu chiar 7-8 instrumente şi tot atâtea voci. Singurul care nu interpretează este cel care se plimbă printre clienţi cu căciula „fermecată” (în care oamenii aruncă monede). Acesta este cel care, într-o greacă stricată şi o engleză aproximativă urează celorlalţi vacanţă plăcută ori o zi frumoasă în speranţa plăţii „serviciului” oferit.
Toate aceste întâlniri sporadice cu conaţionalii care fac „carieră” muzicală pe drumurile pe care odată treceau Marele Alexandru, Onasis ori Kolokotronis, care au scris pagini de istorie greacă, sunt amuzante la prima vedere. Dar, dacă te afli la masa vreunui restaurant din zona Monastiraki atunci eşti chiar „norocos”. În timpul în care vei savura masa cu suflaki şi salată grecească vei auzi tot felul de genuri muzicale care mai de care… mai româneşti.
De la maneaua inconfundabilă la sârba românească ori chiar Barca pe Valuri artiştii noştri îţi cântă, dar nu te încântă "fotografia" văzută. Aceştia trec rând pe rând, la intervale periodice de timp, parcă înţeleşi între ei să cânte la organe diferite şi să interpreteze melodii diferite nelăsându-te fără „companie” nici un moment. Cum pleacă o trupă, la câteva minute vine altcineva care vinde „nimicuri” ori simple şerveţele, care din fericire, nu sunt români. Pleacă aceştia vine altă trupă. Scoţi ori nu ceva din buzunar ei te vor saluta şi îţi vor face urările necesare. Se face linişte, dar la câteva minute mai apare şi un acordeonist singur în căutarea merokamatei (plăţii zilnice). Singurul concurent al tabloului muzical românesc este doar trupa indiană care cântă de regulă în Piaţa Monastiraki ori în Bulevardul Ermou (strada cu magazine din centrul urbei). Avantajul românilor este faptul că aceştia au trupe mobile iar dacă nu treci tu prin zonă, trec ei pe la tine. Şi atunci chiar nu ai cum să uiţi de existenţa lor.
Turiştii români?! Unii le vorbesc, alţii nu. Cei mai mulţi dintre turiştii români care îi întâlnesc în cale ori trec pe la masa lor încetează să mai vorbească româneşte, iar dacă nu o fac atunci „Hai şefu’ dă-ne ceva!” este expresia inconfundabil românească ce de voie ori de nevoie va scoate câţiva euro din buzunarul turistului ori trecătorului român.
Culoarea r(r)omânească de la baza Acropolelor nu poate fi confundată. Conaţionalii noştri, inventivi, fac bani din orice. Chiar dacă acest lucru înseamnă să îmbini şi să schimbi stiluri muzicale, să cânţi în româneşte în faţa turistului străin în Grecia, chiar dacă acest lucru, benefic pentru buzunarul propriu, este dăunător profilului întregii comunităţi româneşti din Grecia. Dar, nici nu mai contează atunci când succesul propriu este asigurat!
Cine să se implice în a schimba acest tablou? Românul de rând? Nu are cum şi nici mijloace, iar cei care ar putea să o facă aşteaptă încremeniţi, de câţiva ani buni, momentul prielnic. Oare când va veni?
În aşteptarea unor acţiuni de stopare a fenomenului muzical r(r)omânesc de la baza Acropolelor ne rugăm doar ca aceştia, în plină criză economică, să rămână la stadiul de (în)cântare şi să nu treacă la „control” de buzunare.
Ana Ţuţuianu – C.I.M. -  RoMedia.gr  
Foto: RoMedia.gr - Ana T 
In imagini: Plaka si Teatrul Antic vazut de pe Acropole 
Accesări: 2923