Aşa au pierit oamenii liberi!
M-am întrebat de ce simt nevoia prietenii dușmanilor mei, să îmi devină și ei, dușmani. N-am înțeles niciodată de ce atunci când scriu un articol ce-i deranjează pe câte unii, apropiații lor îmi întorc spatele sau nu mă mai pot saluta omenește. 
Să se poarte firesc cu mine mi s-ar părea natural, uman, civilizat. Putem să ne respectăm ca și mai înainte. Nu trebuie să împărtășim aceleași opinii. Şi atunci de ce o fac? De frică. 

Suntem învăţaţi de mici că e bine să spunem adevărul şi e rău şi urât să minţim. Nu ne place să fim minţiţi însă, uneori, ne este greu să dăm dreptul celorlalţi de a avea acces la adevăr. La adevărul nostru sau al lor. Ori la adevărul general valabil. Am inventat tehnici pentru depistarea ascunderii adevărului, însă adesea preferăm să stăm departe de el. Adevărul sperie? E periculos? 

Astăzi, la întoarcerea din Bulgaria, după întîlnirea cu Președintele Traian Băsescu și Emil Boc, cancelarul german Angela Merkel a ajuns la Cluj pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Babeș-Bolyai. Pentru merite politice și unificarea Europei, s-a stabilit în final. În Bulgaria, Universitatea din Ruse i-a acordat și ea un titlu asemănător pe care doamna Merkel l-a primit ieri, cînd se afla în vizită la vecinii din sud. 

Învățătoarea le spune copiilor ei să se ferească de Smintitu. E un băiat rău, pus tot timpul pe harță. Copiii așa și fac. Se feresc azi, se feresc mîine. De cîte ori trece Smintitu printre ei, se adună speriați într-un colț. Dacă nu-l văd la timp, sigur unul dintre ei o ia de coajă. Dacă-l atinge un ghiozdan, din greșeală, sau se simte privit mai cîș, Smintitu îl ia de guler pe ghinionist, îl trîntește de zid și-l terorizează o tură, pînă amărîtul face pe el. Copiii rîd. 

Cam asta ar fi deviza în ziua de astăzi. Pentru că începi să scoţi bani din buzunar încă de la prima vizita la doctor. Nimeni nu spune că doctorii nu sunt şi ei oameni şi nu trebuie plătiţi. Dar oare nu au un salariu prin care se face asta? Oricum, dacă nu ai încredere în medicii din clinicile sau spitalele de stat, ajungi la particular şi acolo chiar… plăteşti. 

Aterizează la Cluj pentru că la Ruse nu există aeroport.
Am întîlnit-o pe Angela Merkel prima dată la Summitul NATO de la București. A venit pentru a răspunde întrebărilor în fața presei alături de Nicolas Sarkozy. Au ales să vină împreună, înaintea lui Vladimir Putin, tocmai pentru că încercau să transmită lumii portretul unui leadership european unit și puternic. 

Robert a mers în fiecare zi la școală pe bicicletă. Din satul lui pînă la Tg-Jiu sînt 56 de kilometri. 56 dus și 56 întors. Pentru Robert cam două ore și jumătate. Pleca dimineața pe întuneric, iar pe la trei-patru după amiaza, îl vedeai trecînd ca o umbră cu căști, pe bicicleta lui fantomatică. Toți se obișnuiseră cu el. Dacă nu trecea Robert parcă le lipsea ceva, ca un dangăt de clopot sau mașina de lapte. 

Discuțiile despre liberatate rămîn sterile în sfera teoretică și devin al naibii de interesante în practică. Aș spune chiar ca abia acolo, în practică, se poate vorbi despre liberatate. Acolo se probează ea cu adevărat. Discursurile frumoase despre acest ideal uman sînt apă de ploaie pe lîngă ce frumusețe te încearcă atunci cînd trăiești liberatea asta pe propria piele, de-a dreptul și fără nici un alt înveliș. 

Cât de des ni se mai întâmplă în ziua de astăzi să cumpărăm produse cu eticheta „Made in Romania”? A fost o vreme când era o mândrie să vezi o astfel de etichetă pe un produs cumpărat din ţară sau din străinătate. În prezent, cel mai adesea ne lovim de cele cu Made in China. În urmă cu vreo 3 ani am cumpărat o pereche de încălţări Scholl din Creta. Eram foarte bucuroasă pentru că, în ţară, întotdeauna mi se păruseră mult prea scumpi