România se mândreşte cu decizii din ce în ce mai inedite. După scandalul legii educaţiei rămasă încă nepromulgată, a urmat războiul dat mămicilor de chiar guvernanţii aleşi dar necâştigat, pentru ca săptămâna în curs să aducă la liman o decizie de toată… „sănătatea” – pensionarii vor fi obligaţi la plata serviciilor medicale. 

La un an de cînd a cîștigat al doilea mandat, vedem cum Traian Băsescu devine tot mai bizar. Se comportă ciudat, este tot mai încrîncenat, iar discursul său tot mai nearticulat. Am putea pune acest tip de comportament pe seama crizei economice care-i ține în corzi pe mai toți liderii politici ai lumii, dar e mai mult decît atît. 

Nu de lene au împînzit românii Europa, ci de disperare! Expresia „nu mai stați cu mîna întinsă” am auzit-o în ultima vreme prea des ca să nu o luăm în serios și să nu vedem ce e cu ea. Am auzit-o de la Traian Băsescu, Mugur Isărescu, cîndva și de la Tăriceanu, iar acum, ca un ecou îndesat, la Emil Boc. 

“Copii” nu tocmai cuminti. Copii care n-au reusit, n-au putut sau n-au vrut sa invete sa respecte reguli si legi. Nu pe toate. Ci pe cele importante, care Trebuie respectate. Copii care provin dintre noi, noi cei care i-am lasat sa ne scape din mana, i-am marginalizat, i-am uitat, sistemul gasind doar o ultima solutie pentru a-i putea controla si contine: inchisoarea. 

„Un studiu recent asupra excesului de mortalitate provocat de crizele economice arată cum, în toate țările analizate, dar în special în cele cu un nivel de dezvoltare apropiat de al României, mortalitatea crește în mod însemnat pe timp de criză. 

O situaţie fără ieşire?
Are aproape treizeci de ani, locuieşte împreună cu părinţii, într-un apartament de bloc obişnuit, dintr-un cartier la fel de obişnuit. În urma cu 8 ani i s-a declanşat boala. Dintr-o femeie tânără şi plină de viaţă, s-a transformat “peste noapte”, într-un bolnav psihic, care are nevoie de tratament şi îngrijire aparte, de psihoterapie şi supervizare specializată. 

Am intrat în biroul lui, la facultate, pe la sfîrșitul zilei, se apropia de apus. Răcoare și semiîntuneric. Profesorul, cu părul răvășit, mă privește încurcat. Oare ce fel de trecere de timp va mai fi și asta? Ne așezăm să vorbim. Despre proiecte, studii, scoală. Despre ce a mai făcut, despre ce va face. Profesorul îmi spune într-o doară:

Americanul John şi sentimentul zădărniciei.
Americanul John nu este un personaj inventat. El chiar a fost la Cluj, înainte și după ce Emil Boc a cîștigat alegerile pentru Primăria Cluj. Am scris atunci despre el și proiectele lui, dar n-am spus încă de ce a plecat John înapoi în America. M-am hotărît să vă relatez acum povestea lui pentru că are sens. 

De la o vreme incoace auzim de greve peste tot. Mai ales in Europa. Nu ca grevistii ar reusi sa si obtina ceva prin protestele lor. Doar ca nu lucreaza in ziua aceea, ies in strada, poarta pancarde, striga lozinci sau isi striga nemultumirile si, uneori, se mai incing spiritele si se iau la bataie sau distrug unele bunuri publice sau private. Chiar daca stiu ca asta nu le rezolva lor problemele, dar asa, sa moara si capra vecinului, nu!?