Cine este emigrantul? Un om simplu, care pare a nu fi multumit cu ce are in tara lui. Si atunci ce face? Pleaca intr-o alta tara, sa aiba un trai mai bun. Cum isi alege cineva tara in care vrea sa emigreze? Pe ce criterii? Dificil de spus. Unii nu se pot aventura prea departe de casa si pleaca pe undeva prin Europa, eventual intr-o tara a carei limba o si cunosc. Asta ar fi un avantaj, ca pentru un nou inceput. 

Situaţia deloc roză a ţării noastre care a ajuns să nu îşi mai poată permite plata pensiilor părinţilor ori educatorilor noştri nu este deloc îmbucurătoare pentru români, care - încă mai tolerează incapacitatea guvernului de a redresa o ţară ce ar putea (putea – lucru dovedit) trăi din auto producţie. România anului 2010 se îndepărtează cu mult de idealul prosper 

Veniţi în Grecia recent ori fiind trecător, parte din românii de aici se adaptează cu greu la statutul de străin ori turist, la statutul de luptător obligat a se descurca singur şi pe propriile puteri. Parte dintre conaţionalii noştri adoptă, tot mai des, tactica veşnicului inadaptabil care are nevoie de îndrumător şi ceea ce intrigă este faptul că această tactică nu este decât rezultatul comodităţii (lenei) caracteristice unora şi nu al incapacităţii de a se descurca. 

Românii au dispărut cu desăvârşire în ultima perioadă de la Atena, ar fi ştirea ce ar trebui scrisă de subsemnata dacă aş da crezare unei ştiri transmise de o colegă de breaslă şi dacă aş da curs naivităţii ce ne caracterizează, de multe ori, pe noi românii. 

Cam aşa sună afirmaţia unui turist american cu care, întâmplător,am avut ocazia să mă întreţin la un pahar de vorbă la o tavernă din centrul Atenei. Acesta turist, subsemnata pe post de ghid pentru prietenii din România, savuram cu plăcere delicatesele greceşti când am fost abordaţi de o familie de americani ce necesita îndrumări pentru a-şi găsi calea către hotelul „pierdut”.

Cât a trecut din vara asta sau mai bine zis din ceva ce se vrea vară? Hmmm… nici măcar jumătate. Ne îndreptăm uşor, uşor către toamnă, către iarnă, aşa cum este şi firesc. Viaţa îşi urmează cursul indiferent ce se întâmplă. Că ai bani sau nu, că trăieşti azi şi mâine, aşa dintr-odată nu mai eşti, ca te uiţi cum ţi-au crescut copiii mari şi te întrebi „O Doamne, când?”. Parcă există şi un film românesc „Toamna se numără bobocii”. Nu-i aşa??? 

Societatea românească aflată într-un regres de calitate şi moralitate începe să dea bătăi de cap unor jurnalişti şi politicieni care, încă mai văd… pe alături. În unele emisiuni TV ori radio ascultate în ultima vreme în România se pune problema moralităţi, respectului, valori şi adevărului, noţiuni nemaiauzite de subsemnata, de mulţi, poate chiar prea mulţi ani pe calea undelor în România. 

Teoretic nou ales pentru scaunul de prim ministru şi confruntându-se cu o mare problemă, „un deficit bugetar uriaş”, Papandreou a avut prima întâlnire cu liderii europeni la Bruxelles în decembrie anul trecut, având în mână câteva cărţi pe care „să le joace”. Însă se pare că acesta nu le-a jucat, preferând în schimb să vorbească şi să spună lucrurilor pe nume. 

Pare obsedant atunci când te gândeşti că, a pleca din ţara în care te-ai născut, ai crescut, acolo unde ai familie şi prieteni, a ajuns o alternativă. Pare obsedant şi contrariant în acelaşi timp însuşi subiectul în sine. Numai la faptul că ai ajuns sa te gândeşti şi te copleşeşte. Nu ştiu câţi dintre noi sunt preocupaţi, sau ne-am gândit măcar în treacăt la asta. Nu ştiu câţi dintre noi au facut-o deja.