batran.parcE chiar simplu. Te angajezi la o firmă particulară, nu spunem care, că (nu) e una importantă. Una care face contracte de angajări pentru maxim...5 luni. De ce?
Pentru că în felul ăsta nu e obligată să plătească pentru angajat, la Stat, ajutor de șomaj, pensie și asigurare medicală. Dacă acel contract ar fi semnat pentru 6 luni, și angajatul ar fi pus pe liber după această perioadă, ar avea dreptul să primească ajutor de șomaj iar timpul lucrat s-ar adăuga la calculul pensiei. Dar așa...firma respectivă nu plătește nimic, Statul nu încasează nici el nimic și ambele sunt ”grevate” de orice datorie față de bietul angajat.
Asta ca să nu mai spunem că primul salariu, care și așa e vai de mama lui, un pic mai mult decât ajutorul de șomaj, îl primește abia după două luni și jumătate de muncă. Și următoarele plăți, când or fi bani. Cum o veni asta, să lucrezi luni în șir și să nu fii plătit? Să zicem că firmei angajatoare nu îi pasă în niciun fel de angajat, ce mănâncă, cum își plătește dările - la Stat sau la furnizori (electricitate, întreținere, chirie în cele mai multe cazuri...), ce dă copiilor să mănânce, cu ce îi îmbracă, cum plătește iarna căldura etc. Dar Statul? Statul de ce încurajează și susține așa ceva? De ce permite așa ceva? Oare asta nu se numește sclavie...cu acte în regulă?
Și pe lângă toate cele, bietul angajat, semnează un ”fel” de contract, o hârtie trasă la xerox, fără parafe și ștampile, fără semnături și numere de înregistrare, contract pe care, de altfel, nici nu-l primește în exemplarul care i se cuvine. Probabil de teamă să nu aibă la mână o dovadă a locului unde este...”angajat”. Să nu poată dovedi nimănui vreodată că a lucrat și, prin urmare, să ceară să i se recunoască zilele de muncă, să îi fie trecute în calculul pentru pensie.
Deci el, bietul angajat, muncește la negru cu ”acte în regulă”. Și, din nevoie și disperare, acceptă și un astfel de loc de muncă, acceptând în același timp să-i fie furate și drepturile. Știe pentru ce ”semnează”. Nu-i vor fi recunoscute ziele de lucru, nu va primi șomaj, nu are niciun drept. Muncește, dar nu muncește. Cum o veni asta?!
Iar bietul om, zic ei, firma și Statul, ar trebui să zică mersi că face rost de un așa serviciu. Nu?! Să fie mulțumit că primește totuși, după ce lucrează 5 luni de zile - e drept, cu program normal, de opt ore și sâmbete și duminici libere, două salarii care, adunate la un loc, nu fac nici măcar cât ar acoperi 2 luni muncite...legal. Bani cu care abia reușește să subziste. Asta dacă face față până la primul salariu, cel pe care-l primește abia după 2 luni și jumătate de muncă. Timp în care nu prea mai are cum să mai facă și altceva, să mai aibă și un alt job, ca să câștige totuși banii cu care să pună pâinea pe masă.
Oare ce diferență este între un astfel de sistem de lucru și cel practicat în timpuri străvechi, când existau sclavi...declarați? Nu la fisc, ci în actele de proprietate ale celor care-i dețineau?
O altă firmă, tot particulară, din domeniul educativ de data asta, are o strategie și mai înțeleaptă. Nu se mai complică să facă acte, contracte sau promisiuni deșarte. Pur și simplu face slalom printre legi și drepturi, angajează în fiecare lună o altă educatoare, le schimbă tot anul și prin urmare, nu plătește nimic nimănui. Nici educatoarelor salariul meritat pentru luna de lucru, nici Statului taxele impuse de lege. După ce trece o lună și văd că nu sunt plătite, bietele educatoare pleacă. Renunță și acceptă să le fie furate  drepturile și acele zile de lucru, neaducând acasă niciun ban. Fiind nevoite să o ia de la capat, luna viitoare, dacă vor avea ”noroc” să mai fie angajate pe undeva, cu același risc, cu aceleași perspective.
Un material realizat de Cristina Spataru din Salonic