victor.ionescuPNL supărat pentru nedublarea numărului de parlamentari pentru diasporă folosește declarații pompoase care deranjează!
„O NOUĂ RUȘINE MARCA PARLAMENTUL ROMÂNIEI”, se intitulează comunicatul de presă remis ieri de PNL după ce propunerea pentru dublarea numărului de parlamentari pentru diasporă nu a fost aprobată.
 Dar, iată ce spune PNL Diaspora:
„PNL Diaspora înștiințează cu mâhnire opinia publică de pretutindeni asupra faptului că, în urmă cu câteva momente, propunerea legislativă privind dublarea numărului de parlamentari legitimați de către diasporă a fost respinsă de către Parlamentul României. Astfel, camera decizională - în acest caz Camera Deputaților – a decis că românii de peste hotare nu au nevoie de mai mulți reprezentanți care să le apere interesele.
Propunerea, înaintată de către Partidul Național Liberal, stipula dublarea numărului de parlamentari de diaspora, de la șase la 12. Actul normativ, deși a fost respins la limită, cu 112 voturi ”pentru” și 113 ”împotrivă” scoate încă o dată la lumină majoritatea malignă și ilegitimă care bântuie încă holurile fostei ”Case a Poporului”. Aceste personaje, ale căror gânduri pendulează între parvenirea personală sub masca unui capitalism de carton, mentalitatea de tip ”șef de trib” și frica de DNA tocmai au picat ultimul test al democrației reale și și-au semnat epitaful carierei politice într-o Românie Europeană, prin recidivarea lor în tentativa de a bloca accesul cât mai multor români la resursele democratice de suveranitate. Numărătoarea inversă a început iar la alegerile viitoare, prin votul românilor, îi vom trimite pe toți acolo unde le este locul.
Faptul că actuala majoritate parlamentară, compusă din partidul înființat de Ion Iliescu plus încă două grupări politice care nu au primit niciodată botezul unui vot popular aplicat direct ci doar la umbra unor alianțe plus partidul unui trădător, nu a înțeles nimic din votul exprimat în 16 noiembrie nu cred că mai miră pe nimeni - dar de la asta și până la a-ți bate joc flagrant, din nou de românii din diaspora, încercând să te răzbuni pe ei pentru ceea ce i-au făcut conducătorului tău luminat la prezidențiale este cale lungă. Este o cale cuantificabilă într-un sfert de veac de pluripartidism și democrație reprezentativă pe care, evident, domniile lor nu o pot înțelege și, cu atât mai puțin, accepta sau aplica. PNL Diaspora se declară pe poziții beligerante față de toți cei 113 și vom face tot ceea ce ne stă în putința pentru ca acest număr 13, să îi însoțească de acum încolo pe toți cei care astăzi au batjocorit din nou diaspora, a declarat copreședintele PNL Diaspora, Victor  Ionescu. 
Comunicatul a fost transmis ieri de BIROUL DE PRESĂ AL PNL DIASPORA.
Oare de ce același comunicat nu a fost transmis și după neaprobarea reducerii taxelor consulare și după ce nu s-a aprobat propunerea de vot prin corespondență?
Am preciza aici că expresia copreședintelui PNL Diaspora, Victor  Ionescu: „astăzi au batjocorit din nou diaspora” este una total deplasată și nefericită. În primul rând pentru că românii din diasporă deja sunt sătui de parlamentari, apoi pentru că români din Spania doresc să fie anulate toate posturile de parlamentari pentru diasporă și cel mai important, pentru că unora chiar le este indiferent dacă avem 6 ori 12 ori 25 de parlamentari. Ideea era să avem 6 și buni care să fie uniți și să se zbată pentru drepturile noastre nu numai să facă politică și plimbări în străinătate.
Concret aș vrea să știu ce au reușit acești parlamentari de diaporă? Nici măcar o colaborare cu DPRRP ori cu ministrul diasporei nu pot avea dat fiind că sunt din partide diferite. Așa că… domnule co-președinte de diasporă vă rugăm lăsați diaspora în pace și nu ne mai folosiți pentru a urca treptele carierei dvs. Nimeni nu are nevoie nici de zeci de parlamentari nici de declarațiile dvs pompoase nici de aprecierile unor necunoscători. Încercați să faceți carieră ajutând diaspora și NU folosindu-vă de ea. Valabil pentru toți parlamentarii indiferent de culoare și funcție.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia, Romedia, www.romedia.gr