brad cadouriO prietena mi-a spus in urma cu ceva vreme ca nu mai simte sarbatorile ca in copilarie si ca nu mai intelege nimic din iarna… M-a pus pe ganduri, asta pentru ca, si eu simt acelasi lucru.
Visez cu ochii deschisi cum asteptam nerabdatoare primii fulgi de nea, mirosul de cozonac care iti gadila toti senzorii si care te facea sa te duci si sa te rogi de mama sa iti dea o felie, fie si asa fierbinte!
Si acum stau si ma gandesc la asta. De ce nu mai simt oamenii sarbatorile asa ca odinioara?
Ce s-a schimbat? Am imbatranit? Stresul a ajuns la un nivel atat de ridicat incat ne monopolizeaza
Aveam cativa anisori si bucuria ne „iesea” prin toti porii cand stiam ca mai sunt cateva zile si vine Mos Nicolae.
Apoi se lasa cu vacanta, cu Craciunul, urmat de Revelion.
Faceam pariuri cu fratele meu, flamanzi de programe de divertisment in alb-negru: „eu o sa rezist toata noaptea, pana dimineata …”  „ eu o sa ajung primul la cadouri si daca tu adormi, te trezesc” sau „ hai sa pandim pana adorm parintii sa vedem daca Mos Gerila a venit”.
Mosul avea la loc de cinste cateva fursecuri si o cana de lapte aburinda – evident dimineata, atata cana, cat si farfuria erau goale – semn ca mosul si-a facut treaba.
Toata casa mirosea a sarbatoare, parca si cozile pentru banane, portocale sau bomboane cubaneze erau o bucurie.
Intre timp ma trezesc....asta pentru ca aud la stiri de oameni legati de pat prin spitale, de accidente sau la ce te impinge saracia sa recurgi....
Si iar imi fuge gandul la copilaria mea. Alerg dupa ea. Stai! Opreste-te! O prind de trena. Cum? Chiar te-ai dus? Nu mai esti? Nu pot sa cred!!Acum ceva timp erai aici, langa mine. Te atingeam!
Tin si acum minte cum, fiind mai atipica decat alti copii, niciodata nu imi placea sa fac bradul cu tata.
Era regula si toti stiau.....Mosul il impodobea chiar daca stiam ca nu este adevarat....magia Ajunului Craciunului a dainuit pana sa am copii la randu-mi.
Imi mai aduc aminte cum stateam toata vacanta afara in zapada, ne trageam unii pe altii cu sania, ne faceam cazemate si oameni de zapada, daca ne era sete sugeam turturii care atarnau pe burlanele blocurilor sau pe tevile de scurgere... si doamne ce bine mai era cand intram cu obrajorii inghetati si rosii ca focul in casa calduroasa si ornata cu bun gust de ai mei.
In fiecare an, Craciunul era sarbatoarea mea, frumoasa, armonioasa, in care ascultam de fiecare data colinde, iar bunicul ne canta “O brad frumos”!
Ooooooo si ce mai imi placea sa merg la colindat....si Slava Domnului strangeam ceva....si covrigi, mere si nuci, dar si banuti....
Imi aduc aminte ca am strans odata 25 de lei...o avereeeeee...aveam de Cioco Danut si inghetata Doina, dar si de un Brifcor....fericire nevoie mare ....mai mult decat atat..eram si mandra de „mareata” mea agoniseala.
Auzeam colinde, zurgalai, steaua si plugusorul, dar si sunetul fulgilor mari care  curgeau linistiti dintr-un cer inaaaalt si pufos ca o savarina.
Oare de ce zic oamenii ca nu mai simt sarbatorile? Oare de ce spun si eu acum ca nu le mai simt ca inainte????
De ce uit ce am facut anul trecut de sarbatori si nu uit ce am facut acum 30 de ani???
De ce mi se lumineaza sufletul si fata cand ma gandesc la copilarie?? Ce este frumos nu dispare niciodata, asa-i??
Ar trebui ca toti sa stam relaxati, la un pahar de ceai fierbinte, sau de ce nu, chiar la un pahar de tuica sau vinisor, musai fierte, si sa ne intrebam, sau mai bine zis sa ne amintim ”ce ne-a facut fericiti de sarbatorile de iarna??
Oricare ar fi raspunsul, trebuie sa invatam sa ne bucuram din nou de zapada si de frig, de goana dupa cadouri, de mirosul de neinlocuit al cozonacului preparat in casa si chiar si de mirosul sarmalelor.
In cazul in care (Doamne ajuta!) vom avea de sarbatori si o ninsoare ca in basme, cu siguranta totul va fi perfect.
Sarbatori Fericite!
 
Deea Mazilu - RoMedia.gr