Tipărire

Datoriile foarte mari, împrumuturile peste puterea economică a fiecăruia, viaţa în lux prin îndatorire, evaziunea fiscală, refuzul plăţii datoriilor către stat, dar şi atitudinea indiferentă a foarte mulţi dintre greci faţă de ce se întâmpla în toţi aceşti ani sunt problemele care, chiar dacă mocneau în societate, au fost scoase în public de neajunsurile provocate de criza economică dură care a lovit Grecia.  Datoriile în imposibilitate de plată a persoanelor fizice către bănci au atins maximul, de vreme ce 86% dintre gospodării se confruntă cu probleme la achitarea ratelor către bănci. De partea cealaltă băncile se plâng de neîncasarea împrumuturilor acordate cu dobânzi „generoase” de peste 18% anual unor persoane care, probabil, nu munciseră niciodată doar pentru că acceptau să devină „clienţi”.
Dincolo de succesul de moment înregistrat de bănci care, până în 2008, plasaseră pe piaţă milioane de euro în împrumuturi de tot felul, criza a adus lipsa de numerar a celor care trăiau în lux improvizat prin îndatorire şi implicit imposibilitatea de plată.
Bineînţeles că există şi clasa persoanelor bine intenţionate, muncitoare, dar peste care a venit necazul concedierii şi nu mai pot suporta plata unei rate bancare lunare de 900 de euro pentru un împrumut imobiliar efectuat pentru unica locuinţă a familiei, acestea fiind singurele reale victime ale situaţiei generate de „iresponsabilitatea celorlalţi” şi indiferenţa tuturor.
Există însă şi o categorie a persoanelor care „uitau” să îşi achite datoriile către stat, aşa cum foşti afacerişti nu au achitat niciodată impozite ori obligaţii sociale deoarece neplata nu era, în fapt, sancţionată. Acum, cei mai mulţi dintre cei traşi la răspundere nu au lichidităţi şi recuperarea prejudiciului de către stat pare imposibilă.
Evaziunea fiscală, delapidarea ori mita sunt trei dintre cele mai discutate teme, în ultimul timp la Atena. Delapidarea şi mita au fost sancţionate în câteva cazuri în care vinovaţii au fost trimişi după gratii însă măsura închisorii pe viaţă a acestora nu mulţumeşte pe deplin opinia publică şi nici bugetul de stat care a fost prejudiciat cu miliarde de euro.
Grecii de rând discută şi cer confiscarea bunurilor celor vinovaţi – de altfel singura măsură echitabilă de recuperare a prejudiciului – însă încă nu avem asemenea fenomene. Evaziunea fiscală, deloc greu de combătut prin legi stricte şi intersectarea informaţiilor economice ale fiecăruia, nu a ajuns în stadiul stopării ori prevenirii. În ciuda faptului că atât poporul, cât şi presa elenă prezintă exemple concrete de categorii sociale – dar şi politicieni -care recurg la evaziune, statul grec se găseşte în imposibilitatea de a lupta, pentru moment, cu acest fenomen.
Declaraţiile financiare de 12-15.000 de euro anual pentru avocaţi, doctori, contabili, ingineri constructori, artişti, etc., dar care au în proprietate cate două imobile în zone prezidenţiale, automobile de lux ori/şi yachturi reprezintă un fenomen cunoscut şi dezaprobat de toată lumea însă necondamnat încă. Dincolo de aceasta se pune întrebarea: „în ce măsură doreşte Grecia eradicarea acestui fenomen de vreme ce Poliţia Economică a cerut întărirea şi înmulţirea echipelor de control cu încă 100 de funcţionari şi i s-au aprobat doar doi!?!”.
Şi aşa cum se obişnuieşte atunci când se ajunge la fundul sacului, statul încearcă să economisească reducând salariile şi în sectorul particular! şi mărind taxele, aşa cum preţurile la anumite servicii esenţiale – ex. curentul electric ating cote incredibile.
Grecia creează generaţia salariului de 427 de euro minimul actual pe economie măsură cu care se vrea a se salva familiile grecilor aflaţi în nevoie, în condiţiile în care numai chiria pentru o familie cu 4 membri este cel puţin 300-350 euro pentru un apartament de aproximativ 65 mp!
Toate acestea reprezintă probleme zilnice care contribuie la accentuarea crizei şi care provin, în primul rând, din lipsa ordinii şi a sancţiunii, dar şi din stilul de viaţă şi gândire al celor care compun societatea în ansamblu. Dincolo de criza economică, Grecia trece printr-o criză socială generală.
Lumea este dezorientată şi nu mai are nici măcar speranţa că mâine va fi mai bine. Statul se găseşte în imposibilitatea de a proteja pe oricine, de la turistul trecător până la familii în ansamblu, de vreme ce până şi puţinele servicii care mai funcţionau au fost desfiinţate ori distruse din cauza lipsei fondurilor. Pentru iresponsabilitatea unora anumite persoane plătesc chiar cu viaţa, în Grecia înregistrându-se anual peste 800 de sinucideri.
Conform unui ultim studiu, în Grecia ultimilor 4 ani s-au înregistrat peste 3000 de sinucideri, apreciindu-se că o persoană se sinucide la fiecare două zile. În 2009 numărul sinuciderilor a fost de 677, în 2010 830, în 2011 – 927, în timp ce anul trecut s-au notat 690 de sinucideri până la 23 august.Şi toate acestea pentru că omul de rând nu a putut face faţă noilor dificultăţi aduse de criză.
Este greu de crezut că nimeni nu a observat toate aceste lacune. Nici politicienii, nici specialiştii, nici conducătorii anilor premergători scandalului economic elen. Cu siguranţă că unii au tăcut pentru a-şi umple buzunarele, alţii şi-au trăit viaţa la un nivel ireal de altfel, în timp ce câţiva au privit indiferenţi la prăbuşirea unei generaţii întregi. Ajunşi la saturaţie ori sărăcie cei mai mulţi greci condamnă acum faptele care au condus la criză cerând „capul” vinovaţilor. Aceştia însă sunt mult prea mulţi decât se crede, fiind vina unui întreg sistem.
Şi atunci ce poate face omul de rând?!
Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr   

 

Accesări: 2874