Craciunul bate la ușa. Zilele sunt calde, pline se simtire, dar si nevoie. Craciunul este, fara doar si poate, momentul in care caldura caminului parintesc, a familiei se face simtita peste tot, asa cum absenta acesteia raneste, doare si inabuseste orice suflet. Absenta caminului, a familiei nu poate fi suplinita nicicum.  Dragostea, devotamentul, imbratisarea si zâmbetul celor dragi este întotdeauna, si mai ales de Sărbători, motivul existentei noastre. Fara acestea sufletele parca ne sunt ciopartite, incomplete, iar viața pare a-și pierde adevăratul sens. Cu siguranță fiecare, ca orice Crestin, isi impodobeste casa, insa după posibilitate, plac ori nevoi. Insa, casa plină cu oameni care ne iubesc necondiționat nu se compara cu nimic in lume. Rude, frați, surori, întreg neamul când se aduna la masa Crestina de Sfintele Sărbători dau adevărat sens Craciunului. Numai ca, motive independente de noi, pe mulți i-au determinat sa plece departe de tara, familie, frați si neam.
In cazul fratilor din diaspora, de multe ori, realizarea si simtirea celor mai firesti momente ale Sărbătorilor nu este la indemana oricui. Departe de toti si toate, de tot ce poate da sens existenței fiecăruia dintre noi, romanii din diaspora încearcă sa suplineasca tradiții, obiceiuri, bucate, delicatese si chiar persoane.
Colindul tradițional românesc este realizabil doar in cateva "colturi" de diaspora, acolo unde voluntari visatori promovează la usile "norocosilor" încă obiceiurile românești. Chiar si fara îndeplinirea unor traditii, departe de glia stramoseasca, romanii din diaspora incearca sa creeze atmosfera romaneasca de Sarbatoare.
In absenta familiei romanii singuri din diaspora sarbatoresc alaturi de prieteni, oameni de suflet care le-au fost alaturi ori parteneri in greaua incercare a imigrarii. Familistii petrec alături de familia restrânsa, departe de bunici, neam si tara. Cu toții insa pun pe masa bucate alese conform obiceiului romanesc ori specific tarii primitoare, in funcție de preferinte si posibilitati.
Cu siguranta majoritatea dintre noi aleg sa fie in casa de Craciun, caci, departe de bunici si familie, putini se simt ACASA. Chiar si asa insa Bradul este impodobit, cadourile Mosului asteptate si artificiile si urarile prezente.
Recunoastem ori nu, cu siguranta, romanii din diaspora incearca sa dea Craciunului "gustul" de acasa. Cei mai norocosi sunt colindati de prieteni si au masa plină cu bucate trimise de acasa. Iar cei care au mers acasa sunt ca niste binecuvantati in fata celorlalti.
Neajunsurile din acest an fac ca Craciunul sa fie unul de criza. Criza economică, Sociala ori sentimentala, fiecare are problema lui, mai importantă decât a celorlalti. Dar pe Mos Craciun, care perinda pe la casele tuturor, il asteptam cu totii. Cu mic cu mare ne bucurăm de daruri materiale ori spirituale, fiecare după putinta, după nevoie.
La multi ani si Sarbatori fericite, oriunde v-ati afla! 
Ana Tutuianu - Romedia.gr