Tipărire

Cum a început „umanizarea” comunismului. Ce urmează?
Elena Ceaușescu avea amanți, iar asta e cumva o bombă de presă în anul 2011, cînd ne-am fi așteptat ca personajele respective să nu mai existe, să nu mai intereseze pe nimeni! Dar iată că nu, tabloidizarea trecutului are succes.  Constat cu amărăciune că presa face toate compromisurile cu putință! Scoate de la naftalină, povești siropoase din familia Ceaușescu, umple spațiul public cu mirzeria trecutului de parcă n-ar fi suficientă cea de azi.
Vă amintiți ce spunea DD? „Am vrut să otevizez toată țara, și iată că am reușit!” Nu-i nimic, sînt mai mulți care i-au dat o mînă de ajutor lui DD! Așa e, iată că le-a reușit. Numai că povestea cu ceaușeștii e mai periculoasă decît cred pițifelnicii care scormonesc în rahatul lor.
Pe fondul crizei economice, să resuscitezi tot felul de monstruleți care s-ar putea să înceapă să scoată capetele, nu mai este distractiv. Poate că foamea i-a făcut pe colegii mei să tragă tare și în direcția asta.
Nu mai știu cum să capteze atenția publicului și-i oferă chiar și-un pic de pornografie, așa, la gaura cheii. Dar publicul este cel pe care ți-l creezi, asta nu pricep ziarele și televiziunile quality. Compromisul va cîștiga și mai mult teren, de la o zi la alta, publicul tău va cere tot mai mult can-can. Iar pentru asta sînt unii „mai buni” decît tine.
O știre despre Adriana Bahmuțan pe Libertatea are 167 de mii de citiri, pe cînd articolele de pe Gandul sau Hotnews abia dacă ajung toate la suma asta. Numai că publicul lor este diferit, iar clienții de publicitate știu asta. Celor care citesc can-canuri nu le prea poți vinde softuri, mașini, medicamente de întreținere, bilete de avion, materiale de construcții, aparatură medicală, serviete de piele, ceasuri, iPhonuri… Nu vreau să fac pe moralista, ceva de genul, ce urît miroase acolo și vai, vai, nu! Știu că e nevoie de culoare și de multă sare și piper. Dar astea sînt vremuri în care nu m-aș juca cu focul.
Resuscitarea comunismului într-o formă siropoasă poate face ravagii. Europa își face griji. Se sperie gîndul în ea cînd vine vorba de anii 33-40. Iar noi fluturăm ca inconștienții poveștile Elenei Ceaușescu prin fața unor oameni care au uitat că nu aveau ce mînca, dar n-au uitat că aveau de lucru în timpul dictaturii! 
Un material scris de Ruxandra Hurezean. 
Mai multe articole ale autoarei gasiti la 
gazetino.wordpress.com/

Accesări: 3222