Povestea Ninei de la Nokia și a lui Petru de la Petrom.
Nina se scoală devreme, trage hainele pe ea și fuge spre drumul țării pe unde trece microbuzul Nokia. Ajunge acolo, parcurge filtrele, se schimbă și ajunge la bandă, înainte de fix. Așa sînt programate cursele de transport, ca Nina și fetele să ajungă la timp. 
Niciun minut în minus. Se așează la bandă. Acolo va sta 12 ore, în picioare. Din care, 30 de minute va merge să stea tot în picioare, la coadă la împins tava. În mîini are mănuși, pe cap, o bonetă și e încălțată cu papuci de plastic.
„Arăt ca un pui congelat”, spune Nina și rîde. Nu trebuie să ajungă nici fir de praf din colbul ulițelor din Jucu, pe minusculele piese făcute de altă Nina, din Taiwan. În fiecare tură, stă doisprezece ore în picioare și asamblează telefoane Nokia. Două mii de bucăți trec, de fiecare dată, prin mîinile bătătorite de sapă ale Ninei. Cînd mi-a căzut un aparat de radio pe jos și s-a făcut bucăți, Nina s-a aplecat, l-a adunat pe masa de la bucătărie și, cît ai clipi, l-a făcut la loc, cum era. 
Nina a învățat acum să treacă repede, repede cu mîna înmănușată peste bumbii și plăcuțele din plastic. Pentru că femeile de pe valea Someșului nu mai cos, de doi ani încoace, prosoape ci telefoane mobile și țin între buricele degetelor piesele, cu maximă dexteritate. Pentru asta primesc opt milioane de lei vechi pe lună și tichete de masă. Din care li se trag banii pentru mîncarea de la prînz, li se trag și banii de transport. Rămîn cam cu șase milioane de lei vechi. 
150 de euro pe lună. Un muncitor neamț de la Nokia-Bochum lua 1.600 de euro pe lună. Contractele românilor se reînnoiesc o dată la două luni. Sînt pe termen determinat, pentru ca, în cazul concedierilor, firma să nu aibă probleme. Sună de masă. Au cartele și merg să mănînce. Dar cum sînt multe, femeile stau la coadă la spălat pe mîini, apoi la coadă la împins tava.
Apucă să vadă mîncarea în farfurii. Se așează și dau să înghită, dar sună iar de intrare la bandă. Nina nu prea apucă să mănînce, e slabă și cam timidă, nu se bate pentru un loc în față, la tavă. Nina și-a luat telefon. Are un Nokia anume, i se spune Falcon! Bingo, Picolo si Mumbai nu i-au plăcut. Fetele au rebotezat telefoanele, nu le spun pe coduri, cum apar în fabricație, le-au dat nume drăguțe, iar celor de la marketing le-a plăcut ideea, așa că toată fabrica le spune telefoanelor pe nume nu pe coduri. Pe Falcon al ei l-a plătit în rate. Dar Ninei îi place ce face, oricum ai lua-o, e mai bine decît nimic. În casa lor, doar ea lucrează, doar ea aduce bani. Are copil mic și și-a luat frigider. Fuge cu picioarele ei subțiri în fiecare dimineață spre microbuzul Nokia care s-o ducă în imperiul de plexiglas. Acolo e curat, miroase frumos și e luminos. Dacă într-o dimineață n-ar mai fugi, ar muri de ciudă. Pentru că altă fată din sat i-ar lua locul.
Petru Petru este sudor, are autorizație internațională pentru lucrări de maximă periculozitate. Lucrează la OMV Petrom pentru 15 milioane de lei vechi pe lună. Face naveta cu ce poate la stația de exploatare care este la 40 de km de casă. Are salopete de bumbac, albăstrii, i le spală nevasta cu sodă caustică. Are o amărîtă de cască și șapte ingineri în spatele lui. Inginerii iau cam 35 de milioane vechi, pe lună. Maistrul lui, că are și un maistru deasupra, 25 de milioane. Astă vară, patronii austrieci au adus forțe suplimentare în Sud, pentru a deschide noi exploatări. Muncitorii români veneau tot mai posomorîți acasă. Austrecii aveau în campusul lor temporar condiții de zeci de ori mai bune ca ei. Aveau utilaje mai bune, echipament, cum românii nu mai văzuseră decît în filme, mîncau la cantină și aveau pauză de cafea.
„Petre, îi zicea unul, ai mai auzit mă, de așa ceva, pauză de cafea! Păi noi de ce să avem, mă, pauză, dacă nu avem cafea?!” Cînd nemții plecau la masă, ai noștri scoteau pachetul de acasă. Ce pachet, că n-aș putea să vă spun. Cînd are nevasta lui Petru o bucată de cîrnat, din garniță, să i-l pună lîngă pîine, e marfă! Acasă mai au trei copii, iar alea 15 milioane sînt de toate, nu mai vin alții. Petru a ajuns mut acasă, într-o seară. Nevasta lui a aflat de la un vecin de ce. Auzise de la un sîrb care lucra în lotul austriecilor, cît are el pe lună. 4.000 de euro. Și nu era sudor! Și nu de mare clasă! În ziua aia l-au și chemat șefii să sudeze, „sub foc”, niște conducte fisurate. 
Stăteau la spatele lui și strigau: „Ai grijă Petre, că sărim dracului cu toți în aer!” Uneori îl apucă dracii și simte că mai bine ar sări toți în aer. În rest, Petru tace și înghite. Nu are unde să se ducă. Nevasta lui nu îndrăznește să-i spună ce a auzit de la o femeie din sat care a lucrat la cantina nemților pînă au plecat. Ce nici în vis nu s-a gîndit că ar exista atîtea alea de mîncat! Douăzeci de feluri de brînză și cașcavaluri, șunci de nici nu le poate zice numele, legume, fructe ce să mai vorbim, sucuri pe săturate și niște chestii la cutii, din pește, cu sutele de feluri. Zilnic, aveau meniuri diferite, muncitorii comandau la masa de prînz, ce doreau. Auzi, ce doreau! 

# La Cluj, autoritățile locale au pus la dispoziția Nokia 90 de ha de teren la un preţ derizoriu. De cîteva zile, au început să apară informații din „închisoarea” Nokia. Presa e plină de plîngerile femeilor, iar fata de la PR și-a dat demisia.
# OMV Petrom a raportat în anul 2009 o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro şi a concediat într-un an 1.500 de persoane. Cînd s-a privatizat, în 2004, vînzarea către grupul austriac OMV s-a făcut cu vreo patru miliarde de euro sub prețul pieței. S-a spus că e prețul plătit de România pentru intrarea în UE.

Avertisment: Numele persoanelor sînt fictive și sînt menite să le ferească de eventualele represalii. Sursele sînt, asemeni poveștilor lor, cît se poate de reale. Cît despre departamentele de HR ale celor două companii, să nu se bazeze prea tare pe amănuntele din text: s-ar putea ca autorul să fi strecurat inadvertențe în mod strategic.
Un material Ruxandra Hurezean  
Mai multe articole pe http://gazetino.wordpress.com