La un an de cînd a cîștigat al doilea mandat, vedem cum Traian Băsescu devine tot mai bizar. Se comportă ciudat, este tot mai încrîncenat, iar discursul său tot mai nearticulat. Am putea pune acest tip de comportament pe seama crizei economice care-i ține în corzi pe mai toți liderii politici ai lumii, dar e mai mult decît atît.  Urmărind luările lui de poziție și mesajele din Parlament, dar și atitudinea în public, la întîlnirile cu oamenii, nu putem decît să intuim că în spatele său e ceva putred. Ceva e putred la Cotroceni! Ce se vede?
O sărăcie de idei alarmantă, pe care am putea-o interpreta drept concentrare pe o unică problemă. E criză, avem de făcut un plan de austeritate, ne concentrăm exclusiv pe el pînă cînd scoatem țara din impas. Grosso modo, cam așa am putea rezuma situația. Dar explicația nu este epuizează problema. Măsurile de austeritate sînt și ele din ce în ce mai simpliste și produc efecte într-o singură direcție. Se pare că ideea fixă a Cotrocenilor este aceea de a acționa accelerat pentru echilibrarea statului. Dar ea oferă doar soluții reducționiste, este exclusivă. Cu alte cuvinte, președintele ia de pe un taler, uitînd să privească și spre celălalt. Altfel, cum putem interpreta faptul că cere reducerea concediului maternal de la doi ani la un an, fără a se gîndi că demografia, natalitatea, copiii sînt pe celălalt taler, cel care acum cîntărește mai puțin?
Ce rost a avut o Comisie prezidențială pentru analiza riscurilor sociale, dacă președintele însuși a uitat ce spunea raportul ei? Prin măsurile de austeritate pe care le propune Traian Băsescu a ajuns să atingă „fibra națiunii”, așa cum, într-unul din discursuri, promitea să nu facă.
Revenim și ne întrebăm: de ce sînt atît de rudimentare, de sărăcăcioase în valențe, în idei, soluțiile președintelui? Pentru că au un soi de meschinărie improprie unui tip considerat curajos, se spune și patriot, om cu forță în acțiune, convingător și autoritar.
Traian Băsescu ar fi un bun negociator, chiar și cu organismele internaționale, dacă ar avea resurse de idei, dacă ar avea soluții în care să creadă, gloanțe pe țeavă. Dar nu are. Președintelui nu are cine să-i scrie, ca să pastișăm o proză a lui Marquez. Dacă privim cu atenție spre cuvintele sale aruncate pe la radiouri sau televiziuni, pe la întrunirile publice, observăm în spatele lor asemănări cu doar două tipare de gîndire, singurele care par a mai servi masa cu Traian Băsescu. Mugur Isărescu și Elena Udrea. Dacă așa stau lucrurile în realitate, îi înțeleg atașamentul față de fiecare dintre cei doi. Chiar foarte bine.
Temperamental cred că seamăn cu președintele și, în situații de criză, poate că aș reacționa la fel. Dar voi încerca să aflu și de ce aș greși. Mugur Isărescu este omul „care știe ce spune”, cumpătat și serios, calm și cărunt, psihologic vorbind el e tatăl la care apelezi cînd ai nevoie de sprijin, de un sfat. Tatăl care a stat acasă 20 de ani, pe cînd tu cutreierai mările. Mugur Isărescu este ce tu nu ești, este contrariul tău. Iar cînd o țară întreagă îți reproșează imprevizibiliatea, instinctiv te asociezi cu statornicia. El are putere, guvernează banul. Traian Băsescu nu mai știe ce guvernează.
A pierdut limbajul în care vorbea cu poporul său, acum vine în fața națiunii și înșiră cifre. Sînt importante, firește, dar discursul unui președinte (ideile în care crede) trebuie să fie mai mult decît atît. Nu demagogie, dar nici cinism insipid. Dincolo de cifrele neiertătoare, România trebuie dusă cu luciditate și speranță mai departe, iar pentru asta e nevoie de mai mult decît de o idee: „De unde tăiem?”
Pentru ce nevoi are acum un președinte de țară aflată în criză, precum România, Mugur Isărescu este prea puțin. Oricît de mult ar ști despre domeniul lui, genial să fie, e firesc să nu-și poată extinde expertiza asupra celorlalte domenii. Specialiștii știu din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puțin, nu?
Elena Udrea. De ce influența sa nu-l îmbogățește pe Traian Băsescu în idei? De ce nu-l inspiră pe președinte? Regăsim la cei doi idei și atitudini comune, un anumit tip de gîndire și proiecte comune. Dar nu găsim ceea ce o femeie îi poate da tovarășului de drum: inspirație, atașament față de viață, înțelegere față de popor. Trebuie să recunoaștem, Elena Udrea a evoluat ca personaj public, face eforturi importante să intre în tiparele de politician. Are o inteligență exersată pentru acumulări în acest sens. Dar nu este destul. Are aproape tot ce-i trebuie, dar rămîne o construcție artificială. De fațadă. Dincolo de care e un mare gol, nu mai e nimic. Nu are acumulări de viață, trăiri complexe și experiențe din lumea reală. Tot ce acumulează nu-i ajunge nici ei, ce să mai dea? Pur și simplu, este așa cum a spus chiar Traian Băsescu: Elena Udrea nu are experiența necesară pentru funcții mai înalte în politică. Atunci, de unde ar avea experiența necesară pentru a-l sfătui pe președinte?
P.S.: În timp ce-l vedem pe Traian Băsescu tot mai singur, cu un portofoliu de idei tot mai sărac și mai departe de „fibra poporului”, consilierii prezidențiali primesc misiuni în afara Palatului.
Unul dă tonul mișcărilor pe scena politică pe la televiziuni, iar altul chiar execută un exercițiu pe caietul de acasă. Candidează la funcția de președinte al UDMR.
Un material de Ruxandra Hurezean
Mai multe articole pe http://gazetino.wordpress.com