Tipărire

Americanul John şi sentimentul zădărniciei.
Americanul John nu este un personaj inventat. El chiar a fost la Cluj, înainte și după ce Emil Boc a cîștigat alegerile pentru Primăria Cluj. Am scris atunci despre el și proiectele lui, dar n-am spus încă de ce a plecat John înapoi în America. M-am hotărît să vă relatez acum povestea lui pentru că are sens. 

A venit din Statele Unite trimis de o fundație creștină, cu o misiune clară. Să-i ajute pe copiii orfani. John s-a dus la Școala de la Jucu, unde sînt internați orfanii cu dizabilități. Copii abandonați de părinți pentru că erau o povară prea grea pentru ei. De parcă și așa nu le-ar fi fost destul de greu, au rămas și fără părinți. John a decis să investească banii fundației într-un centru social unde acei orfani nenorociți să poată merge după ce termină școala și trebuie să părăsească căminul de stat, adică, după 18 ani. De obicei se rătăceau pe străzi, cerșind sau se sinucideau.
Unul dintre ei s-a spînzurat în timp ce John căuta soluții. Bietul om nu a găsit un teren, pentru că de atît avea nevoie (era un fel de condiție pusă de fundația care-l trimisese, ca statul român să contribuie măcar cu locul) unde să ridice pe banii lor, locuințe și ateliere pentru orfani. Un fel de campus modern. Primăria lui Gheorghe Funar nu l-a ajutat. Pe mine m-a găsit John mergînd pe firul unor articole despre școala de la Jucu. A intrat într-o zi în redacție și mi-a spus ce probleme are. Am înțeles imediat că lupta va fi dură, dacă nu imposibilă. Iar aici, povestea trebuie să fie interesantă pentru Emil Boc, pentru că are legătură cu atunci și acum. Cu democrația. Și zădărnicia.
Am pornit împreună cu John o muncă de convingere în stilul lobbyului american, cu consilierii locali și am obținut, surprinzător pentru epoca Funar, unanimitate pe atribuirea de teren din domeniul public destinat campusului pentru orfani. Unanimitate. John a plîns de bucurie. Terenul era identificat, specificat în proiect, nici mic nici mare, situat la marginea orașului, dar într-un cartier bun. I-a sunat pe americani și le-a spus să se pregătească, pornesc în linie dreaptă. Dar. A existat și un dar (asemeni votului de azi de la CCR pentru LEN). Pînă cînd să se pună actele în mișcare, au avut loc alegeri pentru Primărie, iar Emil Boc a devenit primar al Clujului. Ajuns în biroul oval de la Cluj a trecut în revistă și terenurile disponibile ale orașului. Un aspect important pentru noua administrație. Pe John l-au anunțat consilierii lui Emil Boc de faptul că cetățenii din apropierea terenului repartizat sînt împotriva construirii campusului pentru că nu le surîde vecinătatea handicapaților.
Emil Boc a ținut cont de opinia vecinilor și nu i-a aprobat dreptul de construire pe teren. Un consilier al primarului a răspuns la nedumerirea mea: Pe noi ne votează cetățenii, nu handicapații. Democrație. Zădărnicie. John a venit cîteva zile mai tîrziu să-și ia adio. Mi-a pus în brațe un buchet de cale și mi-a spus: Dacă poți, rămîi să te lupți mai departe cu morile de vînt. Eu plec. Avea întipărită pe față un fel de paloare, ca lipsa de viață. Mi-a spus că e de la ceva greu de denumit. Îi spune zădărnicie.
Sînt sigură că astă seară, Emil Boc simte, ca și John atunci, gustul zădărniciei. Sentimentul acela afurisit de ciudă amestecată cu deznădejde. Erai atît de aproape. Apoi, dacă e să analizăm cum de a ajuns Guvernul Boc să nu-și poată trece legile nici prin asumare, ar trebui să spunem iar cîteva adevăruri dureroase. Din cauza lipsei de autoritate în relația cu majoritatea parlamentară. Din cauza incapacității sale de a gestiona partidul în timp ce trebuie să și guverneze.
Dovadă că în momentul în care el suferă o înfrîngere (prin declararea asumării răspunderii pe LEN ca neconstituțională) colegul Hărdău de la Cluj îi rîde în nas. Din cauză că nu se impune nici în relația cu UDMR. Din cauză că sistemul se opune la reforme. Din cauză că sistemul transpartinic de interese s-a osificat. S-a cimentat pînă la vîrf.
Personajele bine plasate sînt ca mumiile bine îmbălsămate. Se conservă prin adăugirile de frunze și cîrpe îmbibate cu formol pe care supușii ce gravitează în jurul lor le adaugă. Cu cît mumia dă să emane miros, cu atît i se mai lipește un strat, și-o pun la treabă. Să reziste pentru ei. Să țină sistemul intact. Democrație. Zădărnicie.
P.S. Susțin proiectul noii legi a educației din convingerea că principiile pe care e construită pot schimba sistemul ineficient de azi și că educația poate schimba un popor. Dar nu pot să nu mă întreb, acum, de ce. De ce nu a reușit să răzbată.  
Un material de Ruxandra Hurezean 
Mai multe articole pe http://gazetino.wordpress.com {jcomments on}   

 

Accesări: 3715