Tipărire

De la o vreme incoace auzim de greve peste tot. Mai ales in Europa. Nu ca grevistii ar reusi sa si obtina ceva prin protestele lor. Doar ca nu lucreaza in ziua aceea, ies in strada, poarta pancarde, striga lozinci sau isi striga nemultumirile si, uneori, se mai incing spiritele si se iau la bataie sau distrug unele bunuri publice sau private. Chiar daca stiu ca asta nu le rezolva lor problemele, dar asa, sa moara si capra vecinului, nu!?  Nu imi aduc aminte ca romanii sa fi avut notiunea de greva, pana in 1989. Pe urma, au existat tot felul de greve. Greva minerilor, greva diverselor sindicate, greva celor din invatamant, sanatate etc., grevisti protestand ca au ramas in strada, dati afara din casa. Mai toti oamenii au nemultumiri, de tot felul. Atata doar ca iesitul asta in strada nu rezolva totusi nimic. E doar steam-out. Adica isi varsa si ei naduful, lipsesc o zi doua de la serviciu (si nu face nimeni treaba in locul lor!) si, din nefericire, se intorc la casele lor, la serviciile lor, la fel de nemultumiti, scarbiti, speriati si disperati.
Cred ca daca stam sa ne gandim bine, greva in sine nu e decat o manifestare de protest, care din start nu are nicio alta valoare; prin care nu se obtine absolut nimic. Pentru ca, daca esti nemultumit si vrei sa spui asta in gura mare, de ce ai mai avea nevoie de aprobare? Un copil nemultumit de cum e tratat de educatoare sau invatatoare se duce pur si simplu acasa la parinti si le spune lucrul asta. Nu se duce mai intai sa le ceara aprobare sa isi manifeste nemultumirile. Singura explicatie a necesitatii aprobarii este de fapt controlul.
Daca stim cati participanti or sa fie la greva anuntata, stim cati oameni de ordine e nevoie sa trimitem, ca sa tinem totul sub control. Si stim si daca e cazul sa blocam unele artere de circulatie si sa anuntam ceilalti oameni, din timp.
Greva japoneza pare a fi un tip de greva din cele mai “stilate”. Nu intrerupem lucrul, dar punem banderola neagra si ne aratam astfel nemultumirea si eventualul dispret fata de cei care ne conduc. Numai ca oamenii tarii nu ies in strada din cauza directorilor si patronilor lor. Ci din cauze mult mai…superioare. Din cauza deciziilor luate de cei pe care tot ei, oamenii din strada, oamenii de rand, i-au ales sa conduca tara.
E greu sa iti asumi asa responsabilitate: sa conduci o primarie, un oras, o tara… Dar si cine are suficient curaj, poate dupa aceea sa spuna, cine-mparte, parte-si face. Oamenii se duc la vot si, din nefericire, pentru ca nu au alta solutie, aleg varianta pe care o cred ei cea mai putin dezavantajoasa. Auzi pe multi spunand: “Nici nu stiu pe cine sa votez?”. Si asta nu pentru ca nu i-ar cunoaste cat de cat pe candidati. Ci pentru ca niciunul mai nu inspira suficienta incredere. Nimeni nu si-a pus intrebarea ce s-ar intampla daca nimeni nu s-ar duce la vot. E ca si cum te duci la alimentara si nu gasesti absolut niciun produs din cele dorite. Ce faci? Mergi la un alt magazin sau iti reorganizezi lista de cumparaturi si te descurci cu ce gasesti. Cam asta fac si oamenii in ultima vreme, cred si spera sa se poata descurca cu ce au. Din nefericire, in ultima vreme, se pare ca nu se mai intampla deloc lucrul asta. Si atunci oamenii ies in strada si fac greva. Iesitul in strada, blocatul pentru o zi al unui sector de activitate da multe lucruri peste cap si, din nefericire, este si foarte costisitor. Exista pierderi materiale substantiale, care si asa vin peste goluri si incapacitati de plata. Deci, in concluzie, Statul il poate santaja pe omul de rand: iesi in strada, faci greva, tot tu platesti! Asta e ca si cum Gigel se duce la maica-sa sa ii spuna ca invatatoarea i-a dat nota proasta pe nedrept, si incaseaza o palma de la ambii parinti, dupa care il mai si pedepsesc. Oamenii mari, adultii, se comporta de fapt ca niste copii. Ei au ramas la ideea copilului, ca nu isi poate schimba sau alege parintii. Ca trebuie sa faca ce spun ei, sa nu le iasa din vorba si sa nu se planga de nimic. Dar, adultii au totusi alt statut. Ei sunt cei care isi aleg conducatorii, iar acestia nu sunt pe post de parinti. Si asa cum au fost alesi, atunci cand nu isi respecta angajamentele, pot fi si inlaturati. Numai ca nimeni nu mai crede in aceasta idee de dreptate si echitate sociala. Toate au ramas doar idealuri. Realitatea e din ce in ce mai crunta si mai greu de indurat pentru omul de rand. Si astfel, oamenii iesiti in strada, in frig si ploaie, stau putin dupa care pleaca dezamagiti acasa. Ce rost are sa mai zaboveasca acolo? Oricum nu ii asculta nimeni, nu ii ia absolut nimeni in seama. Raman doar ei cu propria umilinta si neputinta, sa isi inteleaga viata asa cum pot. De ce sa se mai captuseasca si cu o raceala, cand cauza lor oricum era pierduta inca inainte de a pleca de acasa. Sau chiar mai inainte de a se naste?
Dreptul la replica, libertatea cuvantului, echitate sociala, dreptate, egalitate intre oameni. Aberatii! Nimeni nu mai crede si nu mai spera in asa ceva de-acum. Fiecare se gandeste disperat cum sa treaca ziua de azi si sa mai supravietuiasca si zilei de maine.
Inainte de ’89 oamenilor le mai dadea mana asa, umil, sa mai scoata cate un banc, sa mai spuna cate o gluma. Acum oamenii nu mai sunt in stare sa zambeasca nici macar la cele vechi, dar sa mai inventeze unele de “sezon”.
Dreptul de vorbi ni s-a luat, dreptul de a zambi nu mai exista, in curand dreptul de a exista va deveni deja o povara. Nu atat pentru noi, cat pentru cei impotriva carora unii mai au curajul sa se razvrateasca, sa faca greva.
“Ma costa prea mult oamenii astia si au deja prea multe pretentii, de-a dreptul nesimtite! Ia-auzi, vor sa isi sarbatoreasca Pastele si Craciunul, vor concediu, vor sa se bucure de ziua de maine. Cata neobrazare! Si una doua, cand ii auzi, pe deasupra se mai tin si de greve. Inseamna ca au prea mult timp si o duc inca prea bine. Ia sa luam noi masuri si mai drastice.”
Pentru RoMedia.gr - Cristina Marioglu
Foto din Arhiva RoMedia.gr Greva la Atena {jcomments on}

Accesări: 4122