Anii consumaţi în sarcina presei din România ori Grecia (deloc puţini şi care pot fi dovediţi cu acte în regulă pentru cei care cheltuiesc minutele gratuite pentru a-mi închide căile şi colaborările pe motiv că subsemnata nu este jurnalist!!!) mi-au adus satisfacţii, greutăţi, dispute, premii, dar şi învăţat să respect adevărul, meseria, oamenii, oportunităţile, etc. Mai întâi de toate m-au învăţat să respect: 

- jurnalistica (pentru care aloc, încă, multă energie şi efort dintr-o dragoste nebună), 
- cititorii (care te vor taxa când greşeşti aşa cum îţi vor mulţumi atunci când eşti drept), 
- colaboratorii (fără de care nu poţi exista), 
- colegii de breaslă (cu care drumurile vieţii cu siguranţă ne pot intersecta), 
- interlocutorii (sentiment care se impune să fie reciproc pentru a fi găzduit în paginile Romedia.gr), 
- autorităţile (atunci când îşi îndeplinesc atribuţiile),
- propria persoană (cel mai important este ca atunci când privesc în oglindă în fiecare dimineaţă să mă recunosc). 
Trăiesc în ultimele zile clipe şi momente unice, de amărăciune, dar şi de satisfacţie maximă, sentimente şi noţiuni care, deşi diferite, amestecate alcătuiesc un cocktail de iz şi gust special şi greu de simţit în alt moment al vieţii.
Mă bucură faptul că, în toate aceste zile, forfota din jurul propriei persoane nu reuşeşte să îmi doboare autocontrolul ori speranţa. Şi asta pentru că, dincolo de faptul că mă consider şi eu un umil credincios, fiecare piedică ori vorbă gratuită aruncate în faţă nu sunt decât dovezile faptului că cea mai bună apărare este atacul … aşa cum unora le este frică să spună ori să înfrunte adevărul…
În tot acest timp însă încerc să menţin un nivel, să îmi fac datoria (de a prezenta adevărul acesta fiind rolul unui jurnalist real), să am o atitudine echilibrată şi să nu mă înclin în stânga şi în dreapta după cum adie vântul… telefoanelor, vorbelor, invitaţiilor, mesajelor ori comunicatelor.
Am îndrăznit să scriu la adresa preşedintelui şi Consiliului de Conducere al comunităţii române (pentru a doua oară de la naşterea RoMedia.gr – deci recidivistă), respectiv faţă de deciziile luate ori neluate care ne-au (m-au) inclus fără să fiu(m) anunţată într-o uniune a imigranţilor şi am cerut explicaţii. Am îndrăznit să am o atitudine critică la adresa preşedintelui comunităţii românilor aşa cum înainte de înscăunare menţineam o atitudine de susţinere a aceluiaşi preşedinte.
„Ah, ah… repede se schimbă oamenii” - gândesc şi chiar rostesc unii. Am meditat asupra acestor zvonuri transmise deunăzi de unele persoane. S-or referi la mine ori la alţii? - stau strâmb şi mă întreb drept. Şi atunci se impun unele precizări de vreme ce mă autocriticam pentru sprijinul oferit odată preşedintelui în funcţie, cât şi pentru faptul că am încercat să ajut o grupare condusă…De cine oare? Că eu nu cunosc actualul preşedinte. (Cine ştie şi îl cunoaşte să mi-l prezinte şi mie!)
Am luptat şi promovat în funcţia de preşedinte o persoană (cu studii înalte!?) care se presupunea că:
- va lupta pentru relaţia româno moldoveană la Atena,
- urma să promoveze valorile româneşti înainte de orice şi chiar de propria persoană,
- va asigura transparenţa în acţiunile comunităţii,
- va lupta pentru unitate între membri, dar şi între fosta şi actuala conducere,
- va construi o relaţie diplomatică şi respectuoasă între români membri ai asociaţiei, cel puţin,
- va reprezenta comunitatea în societatea elenă la nivel înalt ,
- va continua colaborările fructuoase ale comunităţii din trecut printre acestea numărându-se şi colaborarea cu Forumul Imigranţilor din Grecia, instituţie (re)cunoscută de autorităţile elene.
Acestea au fost obiectivele care m-au înduplecat să acord sprijin unei persoane care dorea şi părea aptă să le ducă la bun sfârşit. Acestea sunt însă punctele care m-au făcut să critic pentru că mă macină gândul că nu se întrevede undă de izbândă, fapt care mă înclină să cred că m-am înşelat când am sperat în a regăsi comunitatea pe un drum plin cu obiective măreţe şi beneficii morale. 
Întrebarea care se pune este: ce încredere mai au cititorii noştri, în noi, care ne-am înşelat!!! … şi recunoaştem că greşit am crezut că puterea, de regulă, efemeră! nu va îndupleca pe cei aleşi?
Şi atunci trebuie subliniat că numai proştii şi cei care îşi văd interesul nu spun adevărul, aşa cum consider că ar fi condamnabil să fiu complicele aceluiaşi om (închizând ochii şi nesemnalând anumite greşeli) numai pentru că trecutul (campania în favoarea acestuia) mă leagă de acesta.
A semnala anumite greşeli ale celui pe care l-ai susţinut, este un act normal, ba chiar eroic în situaţia de faţă (când ni s-au transmis chiar şi plângeri extrajudiciare).
A te desprinde de omul pe care l-ai susţinut, a semnala ori (te) întreba de potenţialele greşeli ale acestuia nu te transformă în opozant ori duşman însă generaţia noastră mai are multe de învăţat la acest capitol, lucruri care, mi s-a dovedit că, nu se învaţă pe uşile facultăţii.
Aşa ajung la concluzia că noi nu ne-am schimbat, am rămas aceiaşi, cu aceleaşi aspiraţii şi pe aceleaşi poziţii (a se înţelege chiar şi funcţii). Cine s-au schimbat sunt chiar aleşii. Aleşii noştri pe care i-am votat şi pe care, se pare că, izul puterii nu îi lasă să facă faţă noului rol. Să nu uităm de faptul că, de regulă, caracterul unui om se vede atunci când este pus la încercare şi nu atunci când doreşte a ajunge… într-o funcţie.
Şi atunci este oare presa împotriva puterii?, aceeaşi putere pe care, până mai ieri, a promovat-o ori doar îşi face datoria semnalând atât lucrurile bune, cât şi cele mai puţin bune?! – poziţie deloc pe placul unora, dar care se impune în jurnalistica adevărată?
Ana Ţuţuianu - RoMedia.gr 

 

{jcomments on}